G4Media.ro

Cursă de 255 km plină de nume mari în ultimul Monument al…

Sursa foto: Facebook/Il Lombardia

Cursă de 255 km plină de nume mari în ultimul Monument al ciclismul de elită din acest sezon / Tadej Pogačar caută a patra sa victorie consecutivă în Il Lombardia

Il Lombardia este ultimul Monument clasic de ciclism din acest an și aduce în prim-plan, sâmbătă (12 octombrie), unii dintre cei mai buni rutieri ai momentului. „Cursa Frunzelor Căzătoare” va oferi un traseu reînnoit în ediția cu numărul 118, care începe la Bergamo și se încheie după 255 de km la Como. Turul Lombardiei se va putea vedea pe live pe Eurosport de la ora 11:30.

Cursa monument va aduce un duel tare între Tadej Pogačar (UAE Team Emirates), proaspăt campion mondial și câștigător al unei triple de senzație în același an (Worlds, LeTour, Giro), și Remco Evenepoel (Soudal-QuickStep), dublu campion olimpic la Paris 2024 și campion mondial la contratimp.

În același sens, Pogacar pare favorit, mai ales raportându-ne la trecutul recent: ultimele trei curse Il Lombardia au fost câștigate de sloven, care se îndreaptă spre a patra.

Pe lângă aceștia, la linia de start vor fi prezenți și Simon Yates, care va încerca să încheie experiența la Jayco-AIUIa, actuala sa echipă, într-o notă pozitivă; dar și Matteo Jorgenson, principala figură ce va reprezenta Visma-Lease a Bike în Il Lombardia 2024, după retragerea lui Primož Roglic, câștigător al Vuelta 2024, din această ultimă cursă.

Poate surprinzător, unul dintre cei mai în formă rutieri de la Ineos Grenadiers, Tom Pidcock, nu apare pe lista publicată vineri târziu de echipă, fiind neselectat pentru ultimul Monument al anului. Într-o postare pe Instagram, Pidcock a declarat că, deși se află într-o formă bună, a fost „deselectat” din echipa care va concura în acest ultim Monument al sezonului.

Rutierul britanic a impresionat recent în Giro dell’Emilia, ocupând locul al doilea, în spatele lui Tadej Pogačar (UAE Team Emirates), în condiții meteorologice nefavorabile.

Cum arată cursa

Cursa pornește din Bergamo și se îndreaptă spre Val Seriana. După un prim segment scurt și plat, traseul include un set de ascensiuni consecutive prin pre-Alpii din jurul orașului, fără pauze, acoperind mai mult de 50% din câștigul total de altitudine al cursei. După Forcellino di Bianzano (Valle Rossa), urmează cățărările Ganda, Colle di Berbenno și Valpiana, iar apoi un scurt segment de drum plat duce către Lacul Como. Traseul trece pe lângă Lecco și Onno, înainte de a urca pe ascensiunea „tradițională” către Asso (cățărarea „Onno”), urmată de ascensiunea Ghisallo, pe partea mai puțin solicitantă, conform site-ului oficial Il Lombardia.

După o coborâre spre Bellagio și parcurgerea drumului de-a lungul lacului până la Nesso, plutonul va aborda cea mai dificilă ascensiune din Il Lombardia, de la Nesso la Colma di Sormano. Drumul, îngust pe alocuri, urcă 13 km în serpentine, cu o pantă maximă de 11%. După o coborâre rapidă spre Maglio, traseul continuă cu pante ușor descendente până la Como, înainte de efortul final. După ce traversează zona urbană, traseul include ascensiunea San Fermo della Battaglia (397 m), urmată de o coborâre în Como, îndreptându-se spre linia de sosire.

Il Lombardia 2024
Sursa foto: Il Lombardia 2024

Interesant de adus în discuție este cum arată ultima parte a cursei, acolo de unde se așteaptă atacuri. Ultimii 10 km încep în zona urbană a orașului Como și se desfășoară pe bulevarde largi, până la trecerea pe sub calea ferată, unde începe ascensiunea finală San Fermo della Battaglia. Această cățărare are un gradient de aproape 7% (maxim 10%) și se desfășoară pe un drum îngust, urcând în serpentine până la vârf (aproximativ 5 km de la sosire). Coborârea se încheie la 1.000 m înainte de linia de finish. Există o ultimă curbă largă la stânga, la 600 m înainte de linia de sosire.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează