G4Media.ro

Cursa pentru paturile ATI: în județul Alba sunt echipamente, dar se caută…

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Cursa pentru paturile ATI: în județul Alba sunt echipamente, dar se caută medici. Solicitarea pentru detașări a fost trimisă la centru

Medicii din județul Alba au găsit soluții pentru suplimentarea cu încă zece paturi ATI COVID, pentru care există echipamentele necesare, însă nu și medici. Direcția de Sănătate Publică Alba a transmis la centru o solicitare pentru detașarea de personal din alte județe.

Potrivit unui comunicat al DSP Alba, în prezent, în structura Spitalului Municipal Aiud desemnat spital suport COVID există o secție cu 20 de paturi ATI COVID, toate ocupate. DSP a solicitat spitalului întocmirea, în regim de urgență, a unui necesar de medici ATI, în vederea detașării de personal din județul Alba sau din alte județe pentru extinderea numărului de paturi, astfel încât să poată fi asigurată asistența corespunzătoare bolnavilor de COVID. Ca urmare, Spitalul Municipal Aiud a cerut detașarea a 6 medici ATI – 2 din Alba și 4 din alte județe, iar DSP a înaintat această solicitare comandantului acțiunii (DSU). Se estimează astfel creșterea capacității secției ATI COVID la 30 de paturi.

Totodată, ca urmare a videoconferințelor organizate de DSP Alba cu managerii spitalelor din județ, s-a solicitat Spitalului Municipal Aiud să analizeze reconfigurarea structurii funcționale în vederea suplimentării numărului de paturi pe secția Interne Cardiologie COVID cu încă 40 de paturi cu oxigen, această secție având cea mai mare adresabilitate în rândul bolnavilor COVID din județ. În calitate de spital suport COVID, Spitalul Municipal Aiud asigură tratarea cazurilor COVID severe și grave, însă toate spitalele din județ au secții COVID unde sunt tratați pacienți COVID cu forme ușoare și moderate ale bolii.

„Spitalul suport solicită către noi necesarul de medici și noi transmitem mai departe. Noi am transmis o solicitare pentru detașarea a doi medici, unul din Câmpeni și unul din Cugir și a 4 medici rezidenți din țară, din centrele universitare. Am solicitat cu data de 20 martie, pentru 30 de zile. Dacă ar veni 5, 6 medici, ar fi perfect, pentru că din punct de vedere al infrastructurii spitalicești ne putem organiza și descurca în interiorul județului. Avem 50 de ventilatoare, rețea de oxigen… absolut tot. Singura problemă este resursa umană insuficientă. Cea mai mare problemă este la medicii anesteziști. La spitalul suport din Aiud fac gărzi medici din tot județul, ne-am organizat în așa fel încât să fim pregătiți. Vrem să creștem și secția de Interne-Cardiologie pentru că acolo este cea mai mare adresabilitate pe cazurile de Covid-19. Avem spre exemplu secția de ginecologie, dacă nu este grad mare de ocupare, de acolo rupem și mutăm. Tot ce facem este pentru a fi pregătiți să facem față unei eventuale creșteri a numărului de cazuri, nu are rost doar să constatăm că nu mai sunt locuri, trebuie să facem ceva”, a declarat pentru G4Media. ro Alexandru Sinea, directorul DSP Alba.

Premierul Florin Cîţu a solicitat, duminică, la şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI), identificarea unor spitale noi care să se alăture celor existente în lupta anti-COVID, creşterea la 1.600

Citește și

Secțiile ATI din toată țara sunt pline cu pacienți cu COVID / Medic: „Acea cifră de 4.400 de infectați nu este reală. Sunt mult mai mulți”

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Aduceti-l pe Gheorghita si pe pacalicii din jurul lui sa lucreze la ATI, ca abia azi incepe sa-i vaccineze pe cei pe care trebuia sa-i vaccineze de doua luni, clientii de azi ai ATI-urilor.

  2. De doua luni li se explica ce va urma, de doua luni tarile vestice sunt in carantina, acum s-au trezit si cretinii nostri. Pana acum au fost ocupati cu vaccinararea „membrilor apparatchik.

  3. Medici? Nu avem nevoie de ei ca avem politicieni destui.🤔

  4. De unde sa fie, daca fac garzi in spitale din alte judete???!!!