Cursele regulate între Tulcea şi localităţile din Deltă, suspendate de luni. Operatorul reclamă datorii ale statului la plata subvenției de peste 4,6 milioane de lei
Societatea privată care asigură efectuarea curselor regulate între Tulcea şi localităţile din Delta Dunării, în baza contractului încheiat cu Ministerul Transporturilor, va suspenda începând de luni această activitate, motivând că măsura este cauzată de debite de peste 4,6 milioane de lei neplătite de către autoritatea centrală.
Directorul executiv al societăţii Navrom Delta SA, Nicolae Chichi, a precizat, pentru Agerpres, că duminică, 26 iunie, se vor efectua doar cursele care presupun întoarcerea navelor din Deltă în Portul Tulcea, iar luni, 27 iunie, niciun vas al societăţii nu va pleca în cursele obişnuite din Portul Tulcea spre localităţile înconjurate de ape.
Conform sursei citate, decizia a fost luată după ce Ministerul Transporturilor a început să înregistreze în ultimele luni datorii la plata subvenţiei pentru asigurarea transportului public de călători, valoarea totală a acestora fiind de 4,63 de milioane de lei.
„Nu mai putem continua aceste curse, din cauză că nu mai avem carburant. Am notificat de pe data de 16 iunie 2022 autoritatea contractantă că ne aflăm în imposibilitatea tehnică de a continua activitatea. În total, avem de primit 4,638 de milioane de lei. Noi ne-am epuizat toate resursele financiare, vorbim de venituri proprii, de credite făcute pentru reparaţii şi împrumuturi de la acţionari”, a precizat directorul executiv Nicolae Chichi.
El a amintit că încă de pe data de 9 iunie societatea a prezentat situaţia cu care se confruntă, în condiţiile neachitării debitelor şi a propus deschiderea de urgenţă a unei finanţări, lucru care nu s-a întâmplat până acum.
Potrivit acestuia, cu excepţia situaţiilor de urgenţă ridicate de prezenţa sloiurilor pe Dunăre, este pentru prima dată din anul 1999 când societatea îşi suspendă activitatea.
În baza unui contract încheiat în urma unei licitaţii organizate periodic de Ministerul Transporturilor, societatea Navrom Delta SA asigură transportul regulat de călători şi mărfuri în Delta Dunării. Transportul produselor de strictă necesitate este gratuit, iar cel al persoanelor care au domiciliul în localităţile din rezervaţie este subvenţionat.
În localităţile înconjurate de ape din Deltă trăiesc circa 10.000 de persoane. Transportul persoanelor între Tulcea şi satele respective este făcut şi de firme private care deţin ambarcaţiuni de dimensiuni mici şi care nu au nicio obligaţie de a oferi reducere persoanelor din Deltă şi care nici nu îndeplinesc condiţiile impuse de stat societăţii Navrom Delta SA pentru a asigura transportul persoanelor în condiţii de siguranţă, mai relatează Agerpres.
Sursa foto: Facebook ARBDD
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii