G4Media.ro

Cursul de limbă română predat în zona pariziană atrage sute de elevi

sursa foto: Pexels.com

Cursul de limbă română predat în zona pariziană atrage sute de elevi

Comunitatea românilor din zona pariziană are la dispoziție un curs de Limbă, Cultură și Civilizație românească. Franța este a şaptea ţară din Europa în care este predat acest curs. El este susținut prin intermediul Institutului Limbii Române și Ministerului Educaţiei, iar în plan local beneficiază de sprijinul Ambasadei României din Franţa, precum și al Primăriei localităţii Le Blanc-Mesnil. În acest oraș de lângă Paris, se află o importantă comunitate de români, iar cursul este predat, în acest an, în cadrul a două școli. Cursul nu face parte din programa de învățământ franceză, ci este opțional, pentru copiii care doresc să studieze limba română. Cursul este gratuit pentru elevi, transmite RFI.

La fiecare din cele două școli sunt mai multe grupuri de elevi, concepute pe grupe de vârstă. În total, studiază aproximativ 200 de copii ce provin din familii de români ori mixte – de români și de francezi. Astfel de cursuri sunt organizate de mai mulţi ani și în Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Irlanda, Marea Britanie. Este practic o rețea de mai bine de 100 de profesori, 450 de unităţi şcolare şi aproximativ 13.000 de cursanţi.

Profesoara Lavinia Gheorghe se ocupă de anul trecut de aproximativ 100 de copilași cărora le-a predat ori le predă cursul de limbă română în cadrul școlii „Jacques Decour”, din Le Blanc-Mesnil: „La fiecare grupă, se studiază altceva. În funcție de vârstă. Cei mici învață să scrie, să citească, învață cifrele, le citesc povești. Cu cei mari am un program mai complex: facem și gramatică, studiem gramatica limbii române – scriere și citire – abordăm noțiuni generale de istoria și de geografia României. Totul este sub formă ludică, deoarece altfel copiii s-ar plictisi, chiar și cei mari. Facem jocuri cu specific lingvistic, care să le dezvolte vorbirea, vocabularul. Bineînțeles, învață și literatură, despre scriitorii noștri importanți, facem câte ceva despre tradițiile românești”.

Am stat de vorbă și cu mai mulți elevi care vin aici să studieze limba română.

Alexandra Maria vine la curs din curiozitate: “Mie mi se pare important căci am să învăț mai multe din cultura română. Sunt româncă și aș vrea să știu mai multe despre România, vreau să știu să vorbesc corect limba română. Spre exemplu, dacă vreau să fac studii în România vreau să știu să vorbesc și să scriu perfect limba română și să știu istoria României”.

Articolul complet pe RFI România

sursa foto: Pexels

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Probabil vor sa studieze medicina la Iasi sau Cluj