G4Media.ro

Cursul gratuit pentru asistarea gravidelor la naștere, organizat de Spitalul Județean Sfântu…

sursa foto: Pexels

Cursul gratuit pentru asistarea gravidelor la naștere, organizat de Spitalul Județean Sfântu Gheorghe, amânat pentru că s-au înscris doar două cupluri / ”Cel mai probabil, de vină pentru această situație este perioada concediilor”

Doar doi participanți, dintre care unul din Brașov, s-au prezentat la al doilea curs pentru asistarea gravidelor la naștere organizat de Spitalul Județean, anunță WeRadio Sfântu Gheorghe.

Odată cu începerea celui de al doilea curs gratuit de pregătire pentru asistarea gravidelor la naștere, Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe a lansat, joi, înscrierile pentru seria care va începe în data de 25 august, și îi încurajează atât pe viitorii tătici, cât și pe gravide și pe rudele de gradul I ale acestora să participe la aceste ședințe.

La a doua sesiune, care se va încheia peste 5 săptămâni, în data de 11 august, s-au înscris doar două persoane, printre care se numără și o gravidă din județul Brașov. Este și motivul pentru care începerea cursului a fost amânată cu o săptămână față de data inițial stabilită, pentru a lăsa ocazia și altor persoane să se înscrie. Cel mai probabil, de vină pentru această situație este perioada concediilor, cu toate acestea, reprezentanții unității medicale au luat decizia de a ține cursul pentru cei 2 participanți înscriși, susțin jurnaliștii covăsneni.

Cursul constă în 5 ședințe gratuite, fiecare a câte o oră de pregătire, iar ședinţele au loc  săptămânal, în zilele de joi, de la ora 13:00, în sala de ședințe aflată la parterul spitalului. Orele sunt susținute bilingv (în limbile română și maghiară) de medicii secțiilor de Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie.

Anul trecut, unitatea medicală a organizat două serii de cursuri gratuite pentru asistarea la naștere, una în perioada 24 iunie – 22 iulie, la care au luat parte 8 tătici, şi alta în perioada 16 septembrie – 14 octombrie, la care au luat parte 9 tătici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...