Curtea Constituțională a amânat pentru 24 noiembrie pronunțarea asupra constituționalității Ordonanței de urgență nr. 50/2021, privind transportul elevilor
Pronunțarea în cazul constituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2021, privind transportul elevilor, a fost amânata de către Curtea Constituțională pentru 24 noiembrie, potrivit biroului de presă, contactat de Edupedu.ro. În Ședința publică de astăzi, 3 noiembrie 2022, a Curții Constituționale, au fost pe ordinea de zi 5 sesizări privind OUG nr.50/2021.
Inițial, aceasta a fost adoptată fără avizul CES (Consiliul Economic şi Social ) și de fapt nu prevede gratuitatea transportului pentru toți elevii, ci decontarea navetei, în cazul celor care nu au școala în localitatea de domiciliu.
Cronologia problemei transportului elevilor:
Pe 30 octombrie 2020, Klaus Iohannis promulga Legea 226/2020 care prevedea gratuitate la transport pentru toți elevii, ce modifică Legea Educației Naționale astfel:
La articolul 84, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
1. Articolul 84 (1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank