G4Media.ro

Curtea Constituțională a amânat, pentru a patra oară, o decizie privind impozitarea…

Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: Octav Ganea

Curtea Constituțională a amânat, pentru a patra oară, o decizie privind impozitarea cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei

Curtea Constituțională (CCR) a amânat marți, pentru a patra oară, luarea unei decizii privind legea prin care pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 85%, au declarat surse din cadrul Curții pentru G4Media.ro.

Noul termen a fost stabilit pentru data de 15 decembrie.

Potrivit surselor G4Media.ro, judecător raportor în acest caz este fostul șef al Secției Speciale de anchetare a magistraților, Gheorghe Stan.

Camera Deputaților a adoptat pe 17 iunie, în calitate de for decizional, legea care prevede impozitarea tuturor pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei cu până la 85%.

Sesizările împotriva acestei legi au fost depuse la CCR de către Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prima dezbatere pe această speță a avut loc pe 14 iulie, iar cea de-a doua pe 30 septembrie.

Renate Weber a explicat că a atacat la Curte supraimpozitarea pensiilor speciale deoarece consideră că beneficiarii acestora ar fi astfel discriminați.

”Este vorba de o impozitare, chiar dacă legea vorbește de o taxare. În realitate suntem în fața unui impozit, ba mai mult, a unei duble impozitări. Pensiile de serviciu de peste 2.000 de lei sunt deja impozitate cu 10%, iar taxarea introdusă de lege se adaugă peste acea impozitare. Pe de altă parte, am considerat că sunt încălcate două articole din Constituție, articoul 16 și articolul 56. Orice stat are dreptul să își stabilească sistemul de impozitare, dar acesta trebuie să fie nediscriminatoriu. Aici, pensionarii care primesc pensii de serviciu sunt discriminați”, a susținut Renate Weber.

”Suntem, de fapt, în fața unei mari ipocrizii, pentru că din toate luările de cuvânt de ieri, atât din partea politicienilor, cât și din partea jurnaliștilor, toată lumea aștepta să vadă ce spune CCR. De parcă toți știau că e o problemă neconstituțională, dar așteptau din partea Curții să spună asta”, a mai adăugat Weber.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

45 comentarii

  1. Păi e clar dacă e controlată de scule pesediste. Ei apără buzunarul mafiei, dar ar trebui să apere poporul și constituția. Jos mafia!

    • Îți garantez că și în 4 ani fără PSD, ăștia tot nu o să renunțe la privilegii, că doar nu pleacă câinii de la măcelărie,indiferent de stăpân. Iar cel care a propus pensii speciale pentru magistrați a fost liberalul Valeriu Stoica ( C D. 1996-2000). Iar PSD a continuat cu parlamentarii și primarii.

    • AUR VA REACTIONA FATA DE PENSII SPECIALE SI CCR.
      URMEAZA UN RASPUNS APASAT.

    • Vezi că liberalii au inițiat aceste legi când erau la conducere în Convenția Democratica 1996- 2000.Valeriu Stoica a fost tata lor.

    • Credeam că ”liberalii le-au inițiat” de pe vremea lui Ceașcă, se știe că ”erau și la conducerea PCR”, au fost încă din 1948, îl ”conduceau” din pușcăriile comuniste. Tot ei au fost și la conducerea FSN, toată lumea i-a ”văzut”, l-au ajutat pe tovarășul Ilici la mineriadă să găsească droguri și legebeteu la penețe. Noroc că ”reacționează băieții cu GAURA”, țin contra ”apăsat” din poziția capră.

    • Nu va mai agitați atâta căci de aceste pensii beneficiază TOATĂ clasa politica asa ca nu se va renunță sor la ele. Iar referitor la pensiile militarilor probabil ca nu vi s-a spus, tocmai pentru crearea zâzaniei, ca modul și cei ce beneficiază de ele este stabilit și prin acordul de aderare la NATO. Și cum România este membra NATO ia vedeți voi cum rezolvați situația.

    • Nu impozitați pe siile magistraților căci aceștia muncesc de le da sângele pe nas!!! Dosare nelucrate cu miile și soluții copy paste. Îmi place când o baga pe aia cu ” Noi nu putem desfășura o alta afacere”. Căci dacă puteau, ăștia munceau de ajungea economia la cer!

  2. Întârzie verdictul stăpânilor.

  3. Daca se contura o majoritate parlamentara vizibila, era alceva dar, acum, vremurile sunt tulburi!Parveniti fara contributivitate!

    • Ba ejti nebunn !

    • ”S-a conturat o majoritate parlamentara” doar pentru trolii seb-olșevici nu e ”vizibilă”. Problema lor e că ”parveniții” mafia PCR-FSN-PSDau rămas pe dinafară, d-aia ”acum, vremurile sunt tulburi!”

  4. smecherii astia isi tot amana impozitarea privilegilor de speciali … pensii speciale de sute de milioane de lei vechi … stau la panda sa vada ce se petrece … ce coalitii se fac, desii .. pesedeul cu minus un milion de voturi nu mai are cum sa cumpere influenta cu pensii de sute de milioane de lei din banii poporului ..

  5. in lunile astea care au tot aminat va trebui sa fie fortati sa returneze toi banii luati

  6. Nădejdea este la AUR pentru a-i f@te și p-astia!!

  7. traiasca populismul si actiunile fara finalizare 🙂 dupa 8 ani de reforma uselista …se arunca pisica 🙂 😛

  8. Voi ăștia, mari cavaleri ai dreptății și echității, de ce nu aveți obligații militare la declararea stării de asediu/mobilizare/război? În prezent obligații militare au doar:
    -militarii activi.
    -pensionarii militari bărbati și femei, fiind rezerviști operaționali.
    -barbații cu vârste cuprinse între 20 si 35 de ani și rezerviștii voluntari .
    Așadar, o pensionară provenind din rândul cadrelor militare este aptă de luptă la 62 de ani, dar o tinerică de 32 de ani și un tânăr de 36 de ani, sănătoși tun, mari cavaleri ai dreptății, nu au obligatii militare pentru apărarea propriei țări! Trist, ipocrit și cinic! Să beneficiezi de PRIVILEGIUL SPECIAL, nesimțit, de a nu pleca pe front la moarte, la război, dar să îți stea în gât pensionarii militari care au această obligație militară, riscând cu viața! Viața nu are echivalent pecuniar. Acceptați să vă dați viața sub jurământ, cereți să aveți obligații speciale și restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale zeci de ani pentru a avea o pensie militară. Nu cumva să ceară militarii drepturi egale cu ale voastre!
    Sclavia și munca forțată au fost abolite în societatea democratică! Hienelor hămesite! Nu mai aveți bani de sifonat!??

    • Cand a fost ultima dată când ti-ai riscat viața în razboi? La 62 de ani nu te mai cheamă nimeni . Ati dus trai pe vatrai pe banii statului,aveti pensii de pensii,nu toti,dar va lamentați mereu. Nu ajunge ca iesiti la pensie la 50 de ani.

    • Ăștia tot visează lupte….

  9. Reversibilitatea regimului comunist a început în urmă cu ceva ani, de când activiștii cu simbrie răsăriteană scandează sloganuri egalitariste, culminând cu anul 2010 când s-au tăiat din pensiile militarilor, în timp ce prin ANRP se îmbogățeau hoțește câtiva oportuniști cu câteva zeci de milioane de euro per capita. Nu-mi amintesc ca vreun Rareș să-și fi smuls atunci puful de pe chelie. Nimeni nu s-a oripilat, nimeni nu s-a lamentat demonstrativ. N-am auzit de vreo indignare de paradă, sau de vreo resentimentară strâmbătură de „năsui” pentru hoție. Atunci n-o mai ardeți, fraților, cu ipocrite indignări de „fecioară” stătută!

  10. Psihologia dornicului de lucruri în comun, vulnerabil și predispus ofensei, comunistoidul nealcoș îi vede pe toți ca pe frații săi, până în clipa în care cineva își trage pătura mai tare spre el, că deh, e pătura lui. Atunci, socialistul de modă nouă, comunistoidul în devenire începe să scoată dinții, arătându-și disprețul și ura, ce-i drept socială, dar și personală față de militarii pensionați rezerviști, dar fără să-și dorească viața și obligațiile militare după pensionare ale militarului umilit.

  11. Pensiile lui ciolos și Ghinea intra aici? Alea de la UE de 4500 euro

    • 1) Ghinea și Ciolos sunt tineri nu sunt la pensie!
      2) Romània este în UE și are acordul evitării dublei impozitări.
      Nu cred că cei angajați la CE pot alege să fie impozitați în România.

  12. Ce fel de democrație e, dacă unii (din CCR) sunt mai presus DE ORICE?

    “ARTICOLUL 16
    (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

    art. 56 prevede „asezarea justa a sarcinilor fiscale”
    inseamna ca cei care au acceasi pensie trebuie sa fi platit aceleasi taxe si impozite. daca cei care au pensii speciale au contribuit mai putin la cheltuielile publice decat cei care au o pensie normala de aceeasi valoare, insemnaa ca sarcinile fiscale nu sunt asezate just si ca unii au sarcini fiscale mai mari ca sa ia o pensie de aceeasi valoare ca a „specialilor”.

    Adică unii lucrează și li se calculează pensia cu formula X , altora cu formula Y și e constituțional.
    Unii au impozit X pe venit și alții au X ( până la 7000 lei ) și Y pe ce depășește și e neconstituțional, de ce? Adică o data le convine Y, dar altă dată -NU!

    Concret la 6000 lei salariu brut de încadrare, pensia normală e max 2000 lei, deci 25%
    la 15 000 salariu brut special de încadrare, pensia specială e de 22 000 lei deci 200% față de brut și 300% fată de net. Așa E CONSTITUȚIONAL?
    Altfel incalca independenta justitiei?
    Unde e egalitatea în fața legii?

    • Pai ESTE EGALITATE IN FATA LEGII!!!!

      Daca si tu in loc sa iti rozi unghiile puneai dracului burta pe carte si te faceai judecator la ICCJ atunci aveai aceeasi pensie cu alt judecator cu aceeasi vechime.
      Asta inseamna EGALITATE! Adica IN ACELEASI CONDITII AI ACELEASI DREPTURI!!!
      SubliniezȘ ACELEASI CONDITII!!!!

      Asa cum neurochirurgul are salariul mai mare decat brancardierul asa si ala are pensie mai mare decat alalalt. Vrei pensie mai mare? Misca si munceste!

      V-ati pus intrebarea de ce euro-parlamentarii – oameni fini, europeni CU NORME UE – au pensii de serviciu? Hai sa iesim dracului din UE!!!!

    • Ce aberații se susțin pe aici?
      Adică ăia din parlamentul european au penșia mai mare ca salariul? Eventual ca ai noștri cu 200-300%?
      De unde le mai scoateți?

    • Băi Nick, ești chiar prost informat. Nu vorbesc de alții, vorbesc de militari. Legea e clară și simplă 85% din o parte din salariu (fără o serie de sporuri)

      Nu se iese la patruzeci de ani cu pensie de limită de vârstă. La fel ca la civili se iese pe caz de boală.

      V-au fraierit ăștia ca pe idioți. Așa e bă, politicienii nu mint!

      Realizezi că sunt mulți militari care pe legea civilă ar ieși mai bine? Ehei, sunt multe de spus dar nu sunt urechi să audă!

      Dar, repet, dacă e așa mișto pensia de ce nu v-ați făcut militari? Sunteți proști sau ce?

      Hai, răspundeți la asta!!!!

    • Cum ai scos tu 22000 lei pensie speciala din 15000 lei brut? Chiar sunt curios sa știi. Am impresia ca vorbești in neștiință de cauză, nu e de mirare de ce va tot plângeți atât. Aveti pretenții la pensii mari dar nu faceți nimic. Cum vreți voi sa aveti pensie de 5 mii de lei daca voi toata viata ați muncit pe 2500 lei net si cu studii medii. Știți sa va luați de cei cu pensie peste 5 mii de lei atat, dar cand vine vorba de munca si învățat pentru a va oferi un trai mai bun la bătrânețe nu. Nu mai criticați aiurea pe altii, unii isi storc creierii si sunt terminați psihic si cotizează de 5 ori mai mult ca voi la taxe și impozite este si normal sa aiba dreptul la o pensie mai mare ca a ta,lucrator comercial. Si pe ultima parte iti dau un exemplu concret : salariu brut 14000 mii lei si din atât rezulta doar 7200 pensie specială. In concluzie, nu mai dezinforma cu calcule aberante si nu mai faceti spume la gura daca nu aveți o anumită pregătire, locuri de muncă bine plătite prin care poți beneficia de o astfel de pensie sunt cu nemiluita dar sunteți mulți fara studii(de ce sa fac eu facultate cand pot trăi si cu diploma de bacalaureat) iar de aceea o sa fiti mereu nemulțumiți.

  13. Premierul fiind MILITAR cu vocatie de pensie speciala militara
    se va sacrifica si isi va anula acest drept care este stramb.
    Revolutia Bunei Guvernari sta sa inceapa dintr-un moment in altul.
    Nu mai fiti pesimisti. Ati uitat cum s-a dezlantuit Johannis acum 6 ani
    dupa ce a fost ales sa implementeze LUCRUL BINE FACUT ?

  14. Unde s-a mai vazut asa ceva ca sa existe un grup de privilegiati care in afara de pensii obisnuite mai au si pensii speciale de zeci de ori mai mari decit o pensie medie ? Pensia speciala e pentru cei care au muncit in conditii periculoase(substante nocive, etc) si au suferit, cei care merita dupa zeci de ani munciti pe bune.

  15. Basinosi astia de laccr o scaldă ca nesimțiți cu legea în față. …, un ni, eni neica vede realitstea dar dracii aceștia se joacă cu nervii poporului și ar trebui scoși în șuturi de acolo că îi ținem pe bsni noștri …su pensii colosale și au și salarii asisderea și de râul l8r nu mai încap magistrații mai tineti cu scaun la cap că pe adtia îi ca, lasă memoria…..au uitat deja de 89″

  16. Nesimțiții astia ar trebui scoși în șuturi de la ccr fiindcă dacă au legea în mână de atâția ani nu știu să o interpreteze!?….pe locnu cu fel și fel de amânări aiurea .Au expirat!? Ia lăsat memoria acasă domnilor că aveti pensii și strânsura pe încă 7 vieți și vă mai trebuie și salarii ha, ha??? Acasă să vă luati calmantele ..

    • 99% din cei ce citesc nu înțeleg cum funcționează treaba. Dacă nu ataca Avocatul Poporului, atunci pensionarii dădeau statul în judecata și tot la CFR se ajungea.

  17. PENSIA SPECIALA A nevestei LUI IORDACHE A CRESCUT DE LA 2500 LA 5200 EUR/LUNA.
    NU LE MAI TAIATI BA CA AJUNGE LA 100000 DE EUR/LUNA.

    CE NU VA E CLAR ? PARIDUL SI SECURITATEA IAU 97% SI POULIMEA 3%. CA SUNT GENEROSI PRIMII!

  18. Ăștia care luați partea pensiilor,, de serviciu”( de parcă doar unii ar merge la serviciu) militare , ar trebui să fiți atenți lace se întâmplă în SUA.
    Acolo un FOST general( cu experiență de front) pensionat după 40 de ani de activitate are o pensie de aproximativ 20 000 de $ / lună.
    Adică de 4 ori venitul mediu al americanului de rând.
    Respectivul , pentru că au trecut mai puțin de 7 ani de la pensionare , are nevoie de o derogare a Congresului pentru a putea deveni ,,ministrul apărării”( adică să cumuleze pensia cu salariul).
    La noi un general, pensionat după…25 de ani de muncă, are o pensie de 7, 3 ori mai mare decât venitul mediu al românului.
    Sigur, n are nevoie de nicio derogare , pentru a cumula pensia cu salariul !

  19. De ce sedintele CCR nu se transmit on line ?
    Ce au de ascuns ?
    Ce poate fi secret?
    Sa vedem si noi cum se munceste in CCR.
    De ce este nevoie de atatea sedinte unde se discuta
    un concept care nu poate avea nici un temei legal
    adica acea stupida sintagma PENSIE SPECIALA?

  20. Tăiate pensiile speciale nesimțite
    Lipitorile statului român dezlipite urgență Majoră…
    Nesimțiții ăștia cu pensii speciale…nu realizează că statul român trebuie să mărească taxele și impozitele sa i susțină pe ei…paraziții statul român
    Un om de afaceri moare cu afacerea lui de gât
    Că vine Fiscul in fiecare luna și l jupoaie de viu
    Sa dea TVA și impozitul pe venit lunar la zi..plus amenzi și penalizări
    Că să aibă Lipitorile statului român
    Somn ușor și să viseze excursii exotice…
    Până când mai suportăm?🙋

  21. De ce ptr copii cu handicap nu au o lege bună,pun mereu bețe părinților sa nu poată beneficia de drepturi. Sa le dea copiilor din pensiile lor speciale. De ce alocatiile, pensiile de rând au rămas în urmă….oamenii fără scrupule cei care ne conduc.

  22. Procurorii și judecătorii statului paralel, gen Augustin Lazăr sau Livia Stanciu trebuie sancționați prin ajustarea pensiilor. Ar urma parlamentarii, iar primarii sper să nu aibă acest privilegiu.

  23. De ce aceasta Curte Constituțională nu se pronunța cu privire la impozitarea pensiilor Specialecu 85% când ceilalți pensionarii au pensii derizorii, iar ei nu se mai vad de sumele exorbitante ce le primesc. Ce au altceva de făcut decât sa judece la timp. Rușine mare sa nu va faceți datoria fata de tara și popor având salarii ai mari decât în Germania și multe alte tari europene. Grecii au coloana vertebrala și au tăiat pensiile Speciale, dar la noi nu se poate. Oare de ce? Și tot amână un verdict echitabil.

  24. Mai sclavetilor care cu Johannes in frunte nu aveți majoritate in țara asta voi comentați ca militarii au pensii speciale dar ăla care a avut “noroc “ cu 6 case fără sa plătească o lețcaie pentru ele și alții au avut ghinion și nu au măcar 1 casa , de ăla n-o comment? Hai ca încă trăiți pe spatele părinților și mai bine plecați sa munciți in Armata sa va îmbogățiți