G4Media.ro

Curtea Constituțională a sesizat Comisia de la Veneția în legătură cu ”atacurile…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Curtea Constituțională a sesizat Comisia de la Veneția în legătură cu ”atacurile virulente” la adresa sa. Plus: Valer Dorneanu califică ”amuzante” criticile la adresa colegului Petre Lăzăroiu

Plenul Curții Constituționale a României a decis cu unanimitate de voturi sesizarea Comisiei de la Veneția în legătură cu ”atacurile virulente prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului”, arată un comunicat de marți al CCR. Tot marți, președintele CCR, Valer Dorneanu, a respins criticile la adresa menținerii judecătorului Petre Lăzăroiu, care a depășit 9 ani de mandat.

Comunicatul CCR referitor la sesizarea Comisiei de la Veneția arată că plenul CCR a considerat că atacurile la adresa sa ”sunt de natură să pună în pericol democrația, statul de drept și funcționarea justiției constituționale”.

În ceea ce privește situația judecătorului Petre Lăzăroiu, Dorneanu scrie că ”ceea ce este amuzant la actualii critici ai mandatului colegului meu este că, aceștia știau și atunci despre condițiile numirii (având în vedere responsabilitatea pe care o aveau), dar nici la acea data și nici ulterior, timp de 8 ani, n-au comentat sau contestat numirea”. Mai mult, președintele CCR arată că ”Cu privire la invocarea, cu scopul delegitimării mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu, a Deciziei Curții Constituționale nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 04.05.2018, menționez că aceasta privește o lege de modificare și completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nepromulgată și declarată neconstituțională și care, în prezent, se află în procedura parlamentară de reexaminare. În plus, aceasta se referă la alte circumstanțe decât cele specifice mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu”.

Comunicatul CCR privind sesizarea Comisiei de la Veneția:

Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 5 mai 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și a Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile virulente declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului – garantul supremației Constituției – fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populației și Președintelui statului să nu respecte și să nu pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr.538 din data de 30 mai 2018, privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului.

Plenul Curții Constituționale a considerat că aceste acțiuni sunt de natură să pună în pericol democrația, statul de drept și funcționarea justiției constituționale.

Precizările lui Valer Dorneanu

Referitor la unele declarații prin care se susține că decizia menționată a Curții este neconstituțională și se propun diverse scenarii pentru neaplicarea ei, Președintele Curții Constituționale face următoarele precizări:

a) Potrivit prevederilor art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României și au putere numai pe viitor. Din acest text rezultă cu prisosință că obligația respectării întocmai a deciziilor Curții Constituționale este generală, vizând toate autoritățile publice, toate instituțiile publice, toți cetățenii și întreaga societate.

b) Cu privire la numirea domnului judecător Petre Lăzăroiu. Domnia sa a fost numit de Președintele României (atunci, domnul Traian Băsescu), în temeiul art.142 alin.(3) din Constituție și al art.68 alin.(3) din Legea nr.47/1992, pe o perioadă de 9 ani, care expiră în anul 2019. Anterior, domnul Petre Lăzăroiu a mai exercitat această funcție în perioada 16.09.2008 – 8.06.2010, pe un rest de mandat al fostului judecător Petre Ninosu, care decedase. Prevederile art.68 alin.(3) la care ne-am referit stabilesc că, în cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător este mai mică de 3 ani (cum este cazul în speță), acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani. Acest text este în vigoare și se bucură în continuare de prezumția de constituționalitate.

O prezumtivă (dar nerealistă) schimbare a statutului său n-ar putea avea consecințe decât pe viitor și n-ar afecta deciziile pronunțate anterior de Curte. De altfel, ceea ce este amuzant la actualii critici ai mandatului colegului meu este că, aceștia știau și atunci despre condițiile numirii (având în vedere responsabilitatea pe care o aveau), dar nici la acea data și nici ulterior, timp de 8 ani, n-au comentat sau contestat numirea.

Cu privire la invocarea, cu scopul delegitimării mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu, a Deciziei Curții Constituționale nr.136 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.383 din 04.05.2018, menționez că aceasta privește o lege de modificare și completare a Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nepromulgată și declarată neconstituțională și care, în prezent, se află în procedura parlamentară de reexaminare. În plus, aceasta se referă la alte circumstanțe decât cele specifice mandatului domnului judecător Petre Lăzăroiu.

c) În ceea ce privește așa-zisa incompatibilitate a președintelui Curții Constituționale ca urmare a faptului că ginerele său ar fi un „general penal“ din ministerul de interne, menționez că fiica mea este căsătorită de 25 de ani, dar nici eu, nici ea nu știam că soțul ei este general la Interne, fiind convinși amândoi că ginerele meu este inginer tipograf. Stimați ”scriitori”, nici eu și nici fiica mea nu-l cunoaștem pe domnul general. Menționez, de asemenea, că nici înaltul funcționar din aparatul Camerei Deputaților (declarat și acesta, în subsidiar, ca ”ginere” al meu), nu deține această calitate, fiind, la rândul său, căsătorit de mulți ani.

Foto: Valer Dorneanu și Florin Iordache (sursa: InquamPhotos / George Călin)

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

27 comentarii

  1. Domnilor de la ccr, oricât ați îndruga-o, ați făcut preș din Președintele României!

  2. Huooo! Jos CCRu, noi haștagi rezistam decit cu Kodruta! Jos Constituție! A-n strada cu noi! Bagajele sunt facute, plecam!

    • Pune mana pe o carte de gramatica si dupa aia iti dorim „drum bun” si cale batuta. Vezi sa o iei spre est, ca acolo ai sanse sa traiesti cum iti doresti.

  3. Pai asteptam cu mare interes raspunsul Comisiei de la Venetia. Posibil sa fie exact invers de cum doreste Dorneanu, in special privitor la indicatia data presedintelui. Care Curte constitutionala europeana a mai emis avize privind rezolvarea conflictului?!
    Comisia de la Venetia ar trebui sa aiba mai multe surse de informare, nu doar corupta CCR.

    • Aţi văzut cumva „Idiocracy” (tradus „Supremaţia nătângilor”)? Merită. Am de multe ori senzaţia că suntem parte din scenariu.

  4. Domnul D este omul Moscovei și tot ce face este politic și deci ilegal. Omul este răul absolut și vrea dezbirea românilor și crearea unui adevăr al propriului partid

    • Dorneanu vrea o Romanie in afara UE si NATO. Ce pacat ca pedeapsa citala nu mai exista. PSD si ALDE este un grup infractional antistatal care trebuie scos in afara legii.

  5. Ahahahha,ce va dat-o,in bot Dorneanul,în unanimitate deci inclusiv Livia Stanciu,probabil și-a dat seama că sa terminat cu Kovesi și nu are rost sa o mai susțină!

    • si au dat in bot singuri si tie – toata populatia e cu ochi pe ei – Trapanatul si gasca lui de acolo au dovedit obedienta politica sclavi de CIUMA rosie

    • Livia Stanciu are alte asteptari de la Comisia de la Venetia fata de cele ale lui Dorneanu.

    • Deci Livia Stanciu nu a semnat. A semnat probabil altcineva pentru ea. Ce conteaza o frauda acolo, ca doar e CCR, nu raspunde in fata nimanui. Ca pe vremurile bune ale prea-impuscatului. Ca pe asta CCR-ul vrea sa-l reinvie.

  6. actualul CCRau e expresia abuzului , minciuni si uri – ar trebui cineva sa urmareasca actiunea acestor naparci sigur baga minciuni

    • Antr-adevar!, a-mi vorbeșt din inimă! Hoț și mincinoș de ciuma roșie! Plin de uri! A-n strada cu noi!

  7. Astia au hotărât in 5 Mai 2018 ce se petrece un 6 Iunie sau este greseala de redactare:

    Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 5 mai 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei,

  8. Frumos ar fi ca de la Venetia sa li se reaminteasca faptul ca o curte constitutionala da verdicte strict de tipul „prevederea X e in acord cu constitutia” sau „prevederea Y nu e in acord cu constitutia”. Nu stabileste cine, ce trebuie sa faca si, mai mult, nu stabileste pedepse daca cineva nu face ce zice curtea constitutionala ca ar trebui sa faca.

    Mai tine cineva minte cuma demolat Varanul CNSAS? Exact pe subiectul asta: justitia se infaptuieste in tribunale, CNSAS nu poate sa investigheze si sa dea si verdicte in acelasi timp. Curtea constitutionala face acelasi lucru (cumul de atributii), dar, conform lui (scuzati expresia) Florin Iordache, ar urma sa stabileasca si o pedeapsa in motivare(?!?)

  9. Atunci când interesul poartă fesul, o decizie CCR intră în vigoare IMEDIAT, așa a declarat T.T., acum trebuie …..așa, ….. și pe dincolo, nu aveți credibilitate voi cei care ieri erați membri de partid, v-ați dat demisia și astăzi sunteți așa ziși judecători, nu corespundeți exigențelor profesionale și etice , denumirea de judecător este pentru judecător, nu pentru juriști și avocați , în CCR trebuie să fie profesori eminenți de drept constituțional, pentru a corespunde statuărilor constituționale ale art. 40 alin. 3 din Constituția României, potrivit căruia nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale, astăzi nu mai sunteți dar ieri erați, nu….., de aceea nu sunteți imparțiali și de aceea există influență și ingerință asupra actului de justiție.

  10. Adică hoțul strigă Hoțul ! Firesc ar fi că cei de la Comisia de la Veneția să întrebe dacă CCR este partid politic pentru că nu s-au limitat doar la a cântări dacă există problema constituționalității ci au indicat chiar și soluția. Sau dacă din cele câteva pagini, cu argumente legale, au reușit să citească doar ultimul paragraf referitor la oportunitatea revocări, din vreo curioasă boală juridică. Ce penibil Dorneanu ăsta, chiar crede că se adresează Comisiei de Asistați ai lui Dragnea de la Veneția

  11. 5 mai 2018 sau 5 iunie 2018?
    CCR isi antedateaza documentele?
    Stia ca va fi atacata?
    E clarvazatoare?

  12. E amuzant cat de rapid s-au plans Comisiei de la Venetia!
    Ar fi si mai amuzant ca plangerea sa se intoarca impotriva CCR in cazul in care comisia va analiza si contextul si va constata ca CCR a incalcat Constitutia si legile tarii.
    Abia astept rezultatul!

  13. G4 : Nu citati CCR cum trebuie. Iar voi cei care postati verificati direct la sursa pt a nu fi manipulati (voi chiar credeti ca CCR-ul e alcatuit din glugi de coceni care habar n-au in ce zi sunt):

    https://www.ccr.ro/comunicate/COMUNICAT-DE-PRES-559

    05.06.2018 – 21:00
    Plenul Curții Constituționale a României, întrunit la data de 5 iunie 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezența tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) și a Președintelui Conferinței Curților Constituționale Europene în legătură cu atacurile virulente declanșate împotriva Curții Constituționale, prin care unii reprezentanți ai unor autorități publice, precum și ai unor partide parlamentare au discreditat și delegitimat autoritatea acestei instituții fundamentale a statului – garantul supremației Constituției – fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populației și Președintelui statului să nu respecte și să nu pună în aplicare Decizia Curții Constituționale nr.358 din data de 30 mai 2018, privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului. Plenul Curții Constituționale a considerat că aceste acțiuni sunt de natură să pună în pericol democrația, statul de drept și funcționarea justiției constituționale.

  14. Ce soparla slinoasa e Cacareanu asta. Mai mare tradator de tara comunist jegos nu am vazut (bine seful lui, Dragnea il intrece)…

  15. Va e dor kovesistilor de handicapatul Zegrean,de Motoc,ce vremuri cand la curte erau slugile binomului,atunci CCR era democrata si buna!

    • Pentru Pudila-Prostila, intotdeauna gura pacatosului adevar graieste…. exact ce ati facut in 2012 , incercati si acum in 2018, destabilizarea tarii si scoaterea ei din aliantele europene-atlantice.

    • Elias vezi ca ai uitat-o pe aia cu rusii,minerii si klingonienii!

  16. Sesizarea CCR este un excelent prilej ca forurile europene sa analizeze unele hotarari ale CCR care sunt antidemocratice si antieuropene iar CCR sa urmeze Belarusia in Conferinta Curtilor Constitutionale Europene, adica sa primeasca statut de observator pentru ca nu merita sa mai fie membru !

  17. Pentru Pudila-Prostila, intotdeauna gura pacatosului adevar graieste…. exact ce ati facut in 2012 , incercati si acum in 2018, destabilizarea tarii si scoaterea ei din aliantele europene-atlantice.

  18. Mă întreb dacă societatea civilă poate să facă sesizări la aceleași organe internaționale (la care a apelat CCR, terorizată, săraca) în care să solicite analiza unor decizii mai mult decât discutabile a acestei curți care a ajuns să conducă România. ?
    p.s. Domnul Tobă, ginerele „marelui” jurist comunist, Dorneanu, are dosar la DNA. Acest individ nu ar trebui să se abțină când sunt spețe în care este implicat DNA?