Curtea Constituțională a Sloveniei a decis că vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 a angajaților din sectorul public este neconstituțională
Curtea Constituţională a Sloveniei a decis luni că o măsură de a impune vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 a angajaţilor din sectorul public, dacă aceştia nu pot face dovada trecerii prin boală, nu este constituţională, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Guvernul sloven plănuise să impună această măsură începând cu 1 octombrie, însă Curtea Constituţională a blocat aplicarea ei până la o decizie definitivă.
„O asemenea condiţie este comparabilă cu vaccinarea obligatorie, care necesită mai întâi o modificare a legii privind bolile infecţioase”, a indicat Curtea, potrivit agenţiei naţionale de presă STA.
Slovenia a vaccinat până acum cu schema completă în jur de 55% din cei 2 milioane de locuitori, sub media din UE, iar guvernul încearcă să impulsioneze primirea vaccinului.
Măsuri ale unor state UE de a face obligatorie vaccinarea împotriva COVID-19 a tuturor persoanelor – în frunte cu Austria, planuri similare fiind discutate şi în Germania – sau a angajaţilor care lucrează cu publicul, ori de a-i plasa în lockdown pe nevaccinaţi au declanşat proteste ale celor care consideră că li se încalcă libertăţile personale.
Începând din octombrie, Slovenia traversează o resurgenţă a infectărilor, deşi numărul de cazuri a scăzut în ultimele zile. Duminică au fost raportate 775 de cazuri noi, faţă de 1.116 sâmbătă.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii