Curtea Constituțională, semnal că nu va tergiversa anticipatele: A stabilit doar patru zile termen pentru transmiterea punctelor de vedere referitor la sesizarea lui Marcel Ciolacu
Curtea Constituțională (CCR) transmite un semnal foarte important că nu va tergiversa calendarul pentru alegerile anticipate, stabilind un termen foarte strâns, de doar patru zile pentru transmiterea punctelor de vedere în vederea soluționării sesizării depuse de Marcel Ciolacu și Titus Corlățean, care au contestat desemnarea pentru a doua oară a lui Ludovic Orban drept candidat la funcția de premier.
Potrivit deciziei luate de președintele CCR, Valer Dorneanu, părțile implicate în conflict – președinții Parlamentului și președintele României – au timp până pe 14 februarie să își exprime punctul de vedere, urmând ca ulterior să fie stabilită și data ședinței de judecată.
Diligența Curții Constituționale este importantă, pentru că de luni, 10 februarie, odată cu transmiterea de către Ludovic Orban a solicitării de învestitură la Parlament, a început să curgă termenul constituțional de 60 de zile în care președintele poate dizolva Legislativul dacă acesta respinge două solicitări de învestire a unui guvern.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a depus luni la Curtea Constituțională sesizarea prin care contestă desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcția de prim-ministru, reclamând un conflict juridic între Parlament și președintele Klaus Iohannis.
”Conflictul juridic de natură constituțională constă în exercitarea în mod discreționar a atribuțiilor Președintelui României, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituția României, republicată, constând în desemnarea, în data de 6 februarie 2020, a candidatului Ludovic Orban la funcția de prim-ministru (…) cu încălcarea, în mod direct sau indirect, a următoarelor principii sau dispoziții constituționale: 1. principiul colaborării loiale între instituțiile publice, (…) 2. obligația constituțională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice; (…) 3. obligația constituțională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului”, susține Ciolacu în sesizarea transmisă CCR.
Citește și:
- DOCUMENT Sesizarea prin care Marcel Ciolacu atacă la Curtea Constituțională desemnarea lui Ludovic Orban pentru funcția de premier. Iohannis este acuzat de exercitarea în mod discreționar a puterii
- Anticipatele pas cu pas. Calendarul în detaliu, cine și cum ar putea împiedica planul dorit de Iohannis și PNL. Timeline cu scenariul optimist și pesimist
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii