Curtea de Apel Alba a redus la jumătate sentința unui șofer care a omorât o familie de spanioli într-un accident petrecut în județul Sibiu / De la 20 de ani, s-a ajuns la 10 ani de închisoare / Daune morale de 430 de mii de euro
Autorul accidentului soldat cu decesul a patru cetăţeni spanioli, părinţii şi două fiice, produs în decembrie 2022 în judeţul Sibiu, a fost condamnat marţi de Curtea de Apel (CA) Alba Iulia la 10 ani închisoare, instanţa schimbând încadrarea juridică dată faptei din omor calificat în ucidere din culpă, anunță Turnul Sfatului.
La instanţa de fond, Tribunalul Sibiu, şoferul vinovat, un bărbat din Gorj, de 63 de ani la data producerii accidentului, a fost condamnat la 20 ani închisoare, iar firma de asigurări era obligată la achitarea unor daune totale de 850.000 de euro rudelor victimelor. Prin decizia definitivă dată marţi, cuantumul total al daunelor morale a fost redus la circa 430.000 de euro, scrie Agerpres.
Instanţa a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea de omor calificat în cea de ucidere din culpă, condamnând inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare, din care se scade durata reţinerii şi arestării preventive.
În 4 decembrie 2022, în timp ce conducea un autoturism dinspre Veştem spre Braşov, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Gorj, s-ar fi angajat în depăşirea unei autoutilitare, încălcând marcajul longitudinal continuu şi ar fi pătruns pe contrasens, unde a pierdut controlul direcţiei de deplasare. A intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus dinspre Braşov, proiectându-l în altă maşină care circula în spatele acestuia.
În urma impactului, două persoane, conducătorul auto, în vârstă de 67 de ani, şi soţia sa, de 55 de ani, au murit pe loc, iar fiica cea mare, de 21 de ani, la scurt timp. Cealaltă fată, de 15 ani, a murit câteva zile mai târziu în spitalul din Sibiu.
Aflată în moarte cerebrală, cu acordul rudelor, adolescentei i-au fost recoltate cordul, plămânii, rinichii, precum şi ţesut osos şi corneea. La procesul de prelevare a organelor au participat medici din România, Germania şi Elveţia.
Fiica cea mare era studentă și se afla la Sibiu în cadrul Programului Erasmus, părinţii şi sora sa venind în România să o viziteze, iar şoferul vinovat se întorcea din Germania.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu