G4Media.ro

UPDATE: Curtea de Apel București a refuzat cererea lui Liviu Dragnea de…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

UPDATE: Curtea de Apel București a refuzat cererea lui Liviu Dragnea de strămutare din Capitală a procesului privind vizita la Trump

Update 15.57: Curtea de Apel București a respins ca nefondată cererea lui Liviu Dragnea de strămutare a procesului din dosarul ”vizita la Trump”.

Minuta ședinței:

  • Respins fond – Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul DRAGNEA LIVIU NICOLAE, de strămutare a cauzei care face obiectul dosarului nr. 14451/3/2021, aflat pe rolul Tribunalului București Secția I Penală. În baza art. 275 alin. 6 C.proc.pen., dispune avansarea, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul București, a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu în soluționarea cererii. În baza art. 275 alin.2 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare în soluționarea cererii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2021.

Articol inițialCurtea de Apel București decide joi dacă strămută de la Tribunalul București procesul ”Vizita în SUA la Trump” în care fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, este inculpat pentru trafic de influență.

Potrivit avocatei lui Liviu Dragnea, Flavia Teodosiu, fostul lider PSD cere strămutarea dosarului de la Tribunalul Capitalei pentru că judecătorii de acolo nu ar fi imparțiali cu privire la persoana lui. Mai mult de jumătate dintre ei au semnat un memoriu împotriva legilor Justiției modificate pe vremea lui Dragnea, a explicat avocata Flavia Teodosiu pentru G4media.ro.

Lipsa de imparțialitate a judecătorilor de la Tribunalul Capitalei față de Liviu Dragnea ar fi întărită de faptul că 5 magistrați de cameră preliminară de la Tribunalul București din dosarul ”Vizitei în SUA la Trump” s-au abținut pe motiv că au semnat memoriul împotriva legilor Justiției, a explicat avocata.

Ultima solicitare de abținere, a judecătoarei Amalia Bontaș Andone, a fost respinsă. Prin urmare, ea a rămas judecător de cameră preliminară în acest caz. Camera preliminară este o fază preliminară a procesului penal în care este verificată legalitatea administrării probelor. Judecătoarea Amalia Bontaș Andone a dat termen pe 9 noiembie 2021, adică după data de 1 noiembrie 2021, când se judecă cererea de strămutare a procesului de la Tribunalul Capitalei formulată de Liviu Dragnea.

Un alt motiv de strămutare, a explicat avocata Flavia Teodosiu, este faptul că există un precedent în acest sens. Pe 14 iunie 2021, judecătoarea CAB Nicoleta Nolden (fostă Cristuș) a anulat decizia Tribunalului Capitalei de respingere a liberării condiționate a lui Liviu Dragnea exact pe acest motiv că magistrații de la TMB ar fi lipsiți de imparțialitate față de Liviu Dragnea din pricina faptului că au semnat memoriul împotriva legilor Justiției.

Atunci, judecătoarea Nolden a decis rejudecarea şi strămutarea procesului privind liberarea consiționată a lui Liviu Dragnea la Tribunalul Giurgiu, care ulterior a dispus eliberarea din penitenciar a fostului lider PSD. Judecătoarea Nolden a fost consilieră a fostului ministru al Justiției Cătălin Predoiu și este considerată o apropiată a fostei șefe a CSM, judecătoarea Lia Savonea.

Cine judecă cererea de strămutare formulată de Liviu Dragnea

Magistratul însărcinat cu judecata acestei cereri este Aurel Găitan. Acesta a fost detașat la Curtea de Apel București de la Curtea de Apel Galați în octombrie 2019 de Secția pentru judecători a CSM, condusă de șefa – pe atunci – a Consiliului, judecătoarea Lia Savonea.

Potrivit planificărilor completurilor de judecători de pe portalul Curții de Apel București, judecătorul Aurel Găitan intră într-un complet de contestații cu judecătoarea Nicoleta Nolden, judecătoarea care a admis prima strămutare formulată de Liviu Dragnea în procesul privind liberarea condiționată.

Context. Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a trimis în judecată pe 17 mai pe Liviu Dragnea, acuzat de trafic de influență în legătură cu vizita făcută în ianuarie 2017 la Washington, cu ocazia inaugurării președintelui SUA de la acel moment, Donald Trump, potrivit unui comunicat de presă.

A fost trimis în judecată și Gheorghe Dimitrescu, consulul general al României la Bonn, ex-consilier al fostului deputat PSD, Florin Iordache, pentru cumpărare de influență. Ceilalți trei trimiși în judecată sunt omul de afaceri Cristi Burci, fiul său Carlo Burci și omul de afaceri Dan Valentin Belcea.

Procurorii DNA îl acuză pe Dragnea că ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri foloase necuvenite pentru el și pentru PSD, în schimbul cărora a încercat să influențeze premierul și alți miniștri din guvernele PSD pentru a-l ajuta pe acesta. Foloasele necuvenite ar fi vizita la ceremonia de inaugurare a lui Donald Trump și servicii de lobby.
Jurnalistul Dan Tăpălagă, pe atunci la Hotnews.ro, a dezvăluit, în noiembrie 2017, că Gheorghe Dimitrescu este cel care a plătit din partea PSD 100.000 de dolari unei firme de lobby pentru a-i aranja lui Liviu Dragnea, „cât mai curand posibil”, întâlniri la vârful administrației americane. În schimb, Dragnea l-ar fi ajutat pe Dimitrescu să ajungă consul la Bonn.

G4Media.ro a scris încă din iunie 2019 că vizita lui Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu efectuată în Statele Unite în ianuarie 2017, când au participat la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump, a intrat în atenția anchetatorilor americani. În cursul anului 2019 s-a format o comisie rogatorie, prin intermediul căreia autoritățile americane au cerut informații în România referitoare la Dragnea și Grindeanu. (Foto: InquamPhotos / Octav Ganea)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. tipic romanesc, un stat slabit la temelie unde coruptii fac legea, coruptii care jubileaza stiind bine ca pot fura linistiti fara ca statul sa ii poata trage la raspundere si oameni simpli descurajati de faptul ca nu pot face nimic in lupta cu marea coruptie, …..

  2. Cucuveaua Savonea va aproba fără îndoială. CAB este un cuib de Mafioți pt Mafioți!

  3. cab… Yeah!

  4. Praf in ochi acest dosar.
    Acela care conteaza, T e l d r u m e tinut in standby pana se implineste termenul de prescriere.

    • nu e tinut in standby pana se implineste termenul, e tinut pana cand trebuie sa maximizeze sansele de o noua bagare in puscarie. asa se face si prin alte state.

  5. Mai bine ar stramuta pe ma-sa care la ca.cat.

  6. Dedicatie pentru combinatorul Dragnea!!!

  7. Irinuca daca nu fructifica ovulatia in 2021 s ar putea sa nu mai aiba ocazia in viata asta

    • Servus!
      Nu e panică, Medicina a făcut progrese și o să poa’ să aibă ovulație și peste 20 de ani, atunci când o să iasă cu un picior in groapă don Livio de la Atelierele Auto „Rahova”…

    • servus @ Scara®
      Crezi ca Borcea va sta cuminte cu sherpalaul in pantaloni ?

  8. ce facusi dadddyyy, vezi, daca nu mai ai acces la banii publici ….