G4Media.ro

Curtea de Apel București își restrânge activitatea. Vor fi judecate doar cauzele…

Sursa: Agerpres/ Autor: Silviu Matei

Curtea de Apel București își restrânge activitatea. Vor fi judecate doar cauzele urgente legate de măsurile preventive și împlinirea termenului de prescripție

Curtea de Apel București a decis să-și restrângă considerabil activitatea din cauza epidemiei de coronavirus în perioada 13-31 martie.

”S-a hotărât ca în materie penală, în perioada 13 martie – 31 martie 2020 să se judece numai cauzele urgente, respectiv cele care vizează inculpaţi aflaţi sub imperiul unor măsuri preventive dispuse în cauză, cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, dar şi cauze în care există posibilitatea împlinirii termenului de prescripţie”,  se arată într-un comunicat al Curții.

Se vor acorda noi termen de judecată și se recomandă completelor de judecată să audieze persoanele în detenție în sistem de videoconferință, unde este posibil.

”S-a hotărât ca în materiile non-penale, în perioada 13 martie – 31 martie 2020, să fie judecate numai cauzele având unul dintre următoarele obiecte:
-în materie civilă:
-ordonanţă preşedinţială
– ordin de protecţie
– suspendare provizorie
– suspendare executare
– măsuri asigurătorii
– cauzele care, potrivit legii, se judecă fără citarea părţilor
-în materia cauzelor cu profesionişti şi insolvenţă:
– ordonanţă preşedinţială
– suspendare provizorie
– suspendare executare
– măsuri asigurătorii
– cauzele care, potrivit legii, se judecă fără citarea părţilor
-în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale:
– ordonanţă preşedinţială
– suspendare provizorie
– suspendare executare
– grevă
– cauzele care, potrivit legii, se judecă fără citarea părţilor
-în materia de contencios administrativ şi fiscal:
– ordonanţă preşedinţială
– suspendare provizorie
– custodie publică (inclusiv prelungire)
– litigii privind declararea ca indezirabili
– măsuri asigurătorii
– cauzele care, potrivit legii, se judecă fără citarea părţilor”, precizează sursa citată.

În vederea deplasării unui număr cât mai mic de persoane la sediul Curţii de Apel Bucureşti s-a luat măsura ca în perioada 13 martie – 31 martie 2020, să fie redus programul de lucru cu publicul la Registratura generală a Curţii de Apel Bucureşti, dar şi la registraturile şi arhivele celor nouă secţii, la 2 ore pe zi, activitatea cu publicul urmând a se desfăşura în intervalul orar 10.00 – 12.00, cu recomandarea pentru părţi şi participanţii la procese, dar şi pentru alţi cetăţeni care apelează la serviciul public al justiţiei, ca toată corespondenţa să fie trimisă prin mijloacele de comunicare prevăzute de lege (poştă, curier, fax, e-mail), altele decât cele care presupun prezenţa la sediul instanţei, cu excepţia situaţiilor urgente ce necesită deplasarea în persoană sau prin reprezentant.

Foto: Curtea de Apel București (Agerpres/ Silviu Matei)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. @Cloudfare cum e viața fără floricele?

  2. da salariile nu si le restrang, nu?

  3. Ce sa mai judece si astia. Juriul si-a expus plenar opinia.

  4. Salarii de 15-25.000 ron net, chirii de 500-1000 euro net, pensie la 40 de ani, mai mare decat salariul! Hai sictir, javre care v-ati dat legi pt interesele voastre si ati vandut tara de 30 ani incoace! Glontul e prea scump pt voi, lipitori ordinare!

    • Nu ratezi niciun articol, așa-i? Mi-as dori sa existe un coronavirus al postacilor fără minte, ca tine, societatea nu ar pierde nimic dacă dispari tu, dimpotrivă.

    • Relule, nu mai fura din banii copiilor si nepotilor nostri, ai mei nu ii mai pun, si suntem prieteni! Pana atunci, sunteti paria societatii! Mana in mana cu.politica, sunteti hoti si criminali!

  5. Astia chiar profeseaza in b ? Vreau sa vedem si noi condica ! Va tine sa o faceti publica ? Noi va platim! Hai sa o vedem, licule, e pe bune, chiriile sunt pe bune! Hotilor!

  6. V-ati asigurat patru luni de vacanta anul asta pana la 1 Mai.

  7. V-au vazut imbulzindu-va prin alimentare,dormind pe langa rafturi,si s-au hotarat sa nu va mai deranjeze,prostilor.Oamenii judeca in cauzele generate de tampeniile voastre,nu judeca in cauze nobile.

  8. La cauze urgente intra si dosarele Revolutiei, Mineriadei, Colectiv, Hexipharma, asa ca aveti timp destul pana la 1 iunie sa dati verdictele definitive!