Curtea de Apel Chișinău respinge o cerere de scădere a numărului de secții pentru locuitorii din Transnistria. Trei secții nici măcar nu vor fi controlate de autoritățile moldovene
Curtea de Apel Chișinău a respins, joi, ca inadmisibilă contestația reprezentanților Platformei DA (PPDA), care solicitaseră anularea hotărârii Comisiei Electorale Centrale nr. 4965 din 5 iunie ce viza organizarea a nu mai puțin de 44 de secții de votare pentru locuitorii regiunii separatiste transnistrene. Mai mult, trei dintre acetea se află pe teritoriul din stânga Nistrului care nu este nici măcar controlat de Chișinău.
PPDA a susținut că numărul secțiilor din Transnistria este unul disproporționat de mare, comparativ cu numărului redus de votanți din regiunea separatistă la precedentele scrutine.
„Vom cere sancțiuni disciplinare pentru judecătorii care au examinat această cauză, pentru că este o nedreptate, pentru că se procedează la fel cum s-a procedat și în alte alegeri”, a declarat Andrei Năstase, liderul PPDA.
De asemenea, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) de la Chișinău a avut obiecții în privința deschiderii unui număr așa de mare, dar și în unele locații în care nu poate fi asigurată desfășurarea legală a votului.
„Decizia de plasare a trei secții de vot – în comuna Corjova din raionul Dubăsari (una) și în municipiul Bender (două). Această din urmă localitate este cu regim sporit de securitate, necontrolată efectiv de către autoritățile constituționale ale Republicii Moldova și cu imposibilitate de intervenție în cazul apariției unor potențiale incidente”, a precizat SIS.
SIS a subliniat că Comisia Electorală Centrală nu a consultat Serviciul înainte de luarea hotărârii menționate supra în materie de riscuri și amenințări din partea regimului de la Tiraspol.
„A fost restricționată, frecvent chiar și interzisă, intrarea în mun. Bender a membrilor biroului electoral din Varnița, care se deplasau cu urna mobilă la penitenciarele nr. 8 și nr. 12, uneori se permitea neoficial, abia după implicarea OSCE.„La alegerile parlamentare din 2019, structurile paramilitare transnistrene au sechestrat tehnica de calcul și alte bunuri destinate secției de votare din Hagimus, Căușeni”, a mai precizat instituția.
Apel cu parti pris-uri politice
Pe de altă parte, viceprim-ministrul în exercițiu pentru reintegrare, Olga Cebotari, apropiată lui Igor Dodon și Partidul Socialiștilor a precizat în acest context că discursurile de ură și instigare la discriminare în raport cu cetățenii R.Moldova care locuiesc în regiunea transnistreană aduc prejudicii obiectivului guvernamental de reintegrare a Republicii Moldova
Ea a mai afirmat că astfel de atitudini afectează atât eforturile Chișinăului în cadrul procesului de negocieri pentru reglementarea transnistreană, cât și imaginea Republicii Moldova pe arena internațională.
„Reiterez necesitatea renunțării la abordări discriminatorii și de politizare exagerată asupra tematicii dosarului transnistrean și dreptului de vot a cetățenilor din stânga Nistrului și municipiul Bender. Reamintesc experților care se expun asupra votului cetățenilor din raioanele de Est ale țării, că în stânga Nistrului și municipiul Bender locuiesc câteva sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care dispun de aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni ai țării”, se arată în mesajul vicepremierului, publicat de Biroul politici de reintegrare.
De altfel, Cebotari a preluat retorica PSRM-ului privind împărțirea cetățenilor moldoveni în „buni și răi”, o aluzie la sloganurile de campanie ale Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și PPDA – „Pornim vremurile bune” și „Fapta bună, ne adună”.
„Guvernul susține necesitatea de asigurarea egală/ neîngrădită a exercitării dreptului electoral pentru toți cetățenii Republicii Moldova indiferent de locul aflării – în țară, diasporă sau maluri ale Nistrului. Rog să nu divizam cetățenii în buni și răi, or voința poporului constituie baza puterii de stat. Această voință se exprimă prin alegeri libere, democratice, transparente și corecte conform Constituției Republicii Moldova”, a mai spus Cebotari, fondatoarea și fosta directoare a Organizației regional-obștești “Centrul pentru Susținerea Tinerilor Moldoveni” din Moscova.
Foto: Viceprim-ministrul în exercițiu pentru reintegrare, Olga Cebotari, o apropiată a lui Igor Dodon și Partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM). Sursa/Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii