UPDATE Curtea de Apel Constanța a amânat pronunțarea în dosarul de cumpărare de influență în care este cercetat arhiepiscopul Teodosie
UPDATE Ora 11.30: Curtea de Apel Constanța a amânat pentru 11 noiembrie pronunțarea în dosarul în care arhiepiscopul Teodosie al Tomisului este judecat pentru cumpărare de influenţă.
Știrea inițială
Curtea de Apel Constanţa urmează să se pronunţe, vineri, în dosarul în care arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru cumpărare de influenţă, scrie Agerpres.
La termenul din 11 octombrie, când judecătorii au amânat pronunţarea pentru 25 octombrie, avocata Irina Stanciu a declarat că probele împotriva clientului său, arhiepiscopul Tomisului, au fost administrate nelegal de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Constanţa.
„Astăzi am avut termen la care am susţinut excepţiile de cameră preliminară, am susţinut nelegalitatea administrării probelor din punct de vedere al încălcării principiului loialităţii şi al nelegalităţii, a excluderii probelor derivate, a excluderii înregistrărilor şi proceselor-verbale redate de către agentul DNA şi, evident, integritatea rechizitoriului pe încălcarea dispoziţiei articolului 342. (…) Personal cred că se va pronunţa o decizie de impact asupra administrării neloialităţii şi nelegalităţii probelor de către Serviciul Teritorial DNA, pentru că probele otrăvite trebuie să fie eliminate, excluse, astfel încât să nu dobândim o practică în acest sens”, a susţinut Irina Stanciu, la ieşirea din sala de judecată.
Întrebată de ziarişti ce sunt „probele otrăvite”, avocata a spus că sunt „fructele pomului otrăvit, adică probele care rezultă din înregistrări realizate astfel cum au fost realizate de Petrică Leaşcu, un veritabil agent provocator”.
La plecarea de la Curtea de Apel, arhiepiscopul Teodosie a afirmat că nu are de ce să se „întristeze”, pentru că acest proces „nu are conţinut”.
În mai 2024, arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului (funcţionar public în sensul legii penale), pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă; P.I., consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă”, a informat DNA printr-un comunicat de presă.
Conform rechizitoriului procurorilor, în iulie 2023 arhiepiscopul Teodosie Petrescu i-ar fi promis unui om de afaceri (martor în cauză) 160.000 lei, reprezentând 20% din suma de 800.000 lei pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanţarea unor lucrări de construcţie ori reabilitare a unităţilor de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
„În context (…), inculpatul P.I. i-ar fi comunicat omului de afaceri modalitatea în care urma să intre în posesia banilor promişi (160.000 lei), respectiv prin încheierea de către Arhiepiscopia Tomisului cu societatea martorului a unui contract de consultanţă fictiv”, au arătat anchetatorii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank