G4Media.ro

Curtea de Conturi a UE critică faptul că problemele de mediu nu…

Sursa foto: Pexels

Curtea de Conturi a UE critică faptul că problemele de mediu nu sunt îndreptate din banii companiilor poluatoare, ci ai oamenilor

Contribuabilii sunt forţaţi de multe ori să plătească pentru curăţarea daunelor aduse mediului, în timp ce companiile responsabile evită costurile, a anunţat luni Curtea de Conturi Europeană, într-un raport special care se concentrează pe aplicarea inconsecventă a principiului „poluatorul plăteşte”, transmite Reuters.

Comisia Europeană urmează să propună în acest an reguli care vor forţa companiile să identifice şi să corecteze riscurile la adresa drepturilor omului şi a mediului în lanţurile lor de aprovizionare.

Însă, pentru moment, Curtea de Conturi Europeană a constatat că principiul „poluatorul plăteşte” este reflectat şi aplicat în grade diferite în diversele politici de mediu ale UE şi că acoperirea şi aplicarea sa erau incomplete. Uneori, bugetul UE este folosit pentru finanţarea unor acţiuni de curăţare care, potrivit PPP, ar trebui să fie suportate de poluatori.

„Poluatorii trebuie să plătească pentru pagubele provocate mediului. Cu toate acestea, până acum, contribuabilii europeni au fost forţaţi, de mult prea multe ori, să suporte costurile pe care poluatorii ar fi trebuit să le plătească”, a declarat autorul raportului Viorel Ştefan, membru al Curţii de Conturi Europene.

Auditorii au analizat un lot de 42 de proiecte de curăţare a mediului, care au fost sprijinite cu 180 de milioane de euro de la fondurile UE, pentru a rezolva o serie de probleme precum poluarea industrială şi contaminarea zonelor unde sunt amplasate gropi de gunoi în Italia, Polonia şi Portugalia.

Aproximativ o treime din bani au fost cheltuiţi pentru „zone contaminate orfane”, acele zone contaminate în care pagubele au fost făcute în urmă cu atât de mult timp încât poluatorii nu mai pot fi identificaţi sau traşi la răspundere. În alte cazuri, contribuabilii europeni au plătit pentru curăţare din cauză că firma responsabilă era insolventă.

Curtea de Conturi Europeană recomandă Comisiei: să evalueze posibilitatea de a consolida integrarea principiului „poluatorul plăteşte” în legislaţia privind protecţia mediului; să ia în considerare consolidarea aplicării Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător; şi să protejeze fondurile UE, astfel încât acestea să nu fie folosite pentru a finanţa proiecte care ar trebui să fie în sarcina poluatorului.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Pai banii companiilor poluatoare de unde vin, nu tot de la oameni?
    Incetati cu abureala, TOATE fanteziile politicienilor sunt platite din banii oamenilor.
    In loc sa investim in surse ieftine de energie (fisiune si fuziune, hidro), suntem impinsi spre saracie cu surse de energie scumpe si nesigure: briza marii, raze de soare.
    Puneti-va centurile, urmeaza o aterizare fortata!

  2. Este imbucurator si onorant ca membrul roman al Curtii vine cu o asemenea initiativa.
    Bravo domnule Viorel!.