G4Media.ro

Curtea de conturi în control la Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare – Reacție…

Foto: Pixabay.com

Curtea de conturi în control la Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare – Reacție rapidă a 3 cercetători

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat că trimite Curtea de Conturi în control la Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD), pentru a clarifica în ce mod s-a ajuns la salariile extrem de mari ale Directorilor Generali (DG) de INCD și la discrepanțele dintre salariile acestora și cele ale cercetătorilor, potrivit anunțului făcut la Digi. Într-o reacție rapidă, cercetătorii Octavian Micu, Mihai Miclăuș și Lucian Ancu spun că “este nevoie de vizite, preferabil din partea Corpului de Control al Ministerului Educației și Cercetării”.

“O primă remarcă: în primul rând, este nevoie de vizite preferabil din partea Corpului de Control al Ministerului Educației și Cercetării (așa cum afirmă de fapt prezentatorul emisiunii) și nu a Curții de Conturi (care nu știm dacă are competențe în toate problemele semnalate de către noi) la toate INCD-urile, nu doar la cele 10 cu DG fruntași, pentru că peste tot trebuie clarificat dacă există probleme”, avertizează cei trei cercetători, pe blogul comun Doi Mici și un Anc.

Aceștia precizează că institutele naționale de cercetare-dezvoltare sunt înființate prin HG “și fac parte din sistemul național de cercetare, asupra căruia Guvernul își exercită controlul prin ministerul de resort”.

 

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Haaaaaaa! Ha!
    Vor verifica existenta procedurilor, PSI, SSM, sistemul de control managerial, autoevaluarea si implementarea controlului intern managerial, etc…
    E nevoie de nitica schimbare si la Inalta Curte.

  2. Control de la Curtea de Ponturi?
    Ce gluma buna.
    Curtea nu face control la Primarii,ConsiliiJudetene, Oficii, Agentii, Prefecturi unde e o risipă de bani publici.
    Numai daca tema controlului s-ar referi la atribuirea contractelor de achiziții publice s-ar gasi mari sume sifonate.
    Iar daca tema controlului s-ar referi la necesarul de personal si fondul de salarii consumat după munca normata ce ar fi?

    • Dar sa calculeze eficienta utilizarii banilor publici pe subventiile cu primele de stat la contractele clientilor cu bancile pentru locuinte au fost in stare! Si sa distruga economiile a 500.000 de clienti si sa bage cele 2 banci pentru locuinte in faliment. Dar despre asta nu se lamenteaza nimeni!

  3. Curtea de Conturi si-a terminat controalele importante, adica acolo unde sunt foarte multi bani publici in administrare si a ajuns la Institutele de Cerecetare?! Sa inteleg ca a facut controlul anual la Primaria Generala a Municipiului Buicuresti si totu-i bine, ca n-am auzit nimic din partea Ciurtii?!