G4Media.ro

Curtea de Conturi susține că fiul premierului Dăncilă este angajat la cabinetul…

Sursa Foto: Facebook/ Victor Dăncilă

Curtea de Conturi susține că fiul premierului Dăncilă este angajat la cabinetul lui Ilie Sârbu/ Mai multe surse confirmă că Dăncilă jr. își desfășoară activitatea la cabinetul președintelui Curții, Mihai Busuoic

Curtea de Conturi susține într-un răspuns pentru G4Media.ro că fiul premierului, Victor Florin Dăncilă, este angajatul Autorității de Audit, având funcția de consilier la cabinetul lui Ilie Sârbu, vicepreședinte al Autorității de Audit. Mai multe surse din cadrul instituției confirmă însă că Dăncilă jr. își desfășoară activitatea la cabinetul președintelui Curții, Mihai Busuioc, unul dintre apropiații fostului lider PSD, Liviu Dragnea.

”Fiul premierului Viorica Dăncilă își desfășoară activitatea la cabinetul președintelui Mihai Busuioc, la adresa Curții de Conturi de pe Lev Tolstoi. Aici vine la muncă. Autoritatea de Audit unde vicepreședinte este Ilie Sârbu are sediul în altă parte, undeva în zona centrală, pe Ernest Broșteanu”, a explicat pentru G4Media.ro o sursă din interiorul Curții.

De notat că, după ce G4Media a dezvăluit luni că fiul premierului Dăncilă a ajuns consilierul președintelui Curții, Mihai Busuioc, Curtea de Conturi a răspuns la întrebările transmise încă din 26 mai. În răspunsul transmis, Curtea nu neagă că Victor Florin Dăncilă își desfășoară activitatea la cabinetul președintelui Busuioc și nici nu face vreo referire la acest aspect, ci se limitează la precizarea că Dăncilă jr. este angajatul Autorității de Audit.

G4Media.ro a mai scris că Busuioc intenționează să îl numească pe Victor Florin Dăncilă în funcția de secretar general adjunct al Curții. În acest sens, Busuioc a notificat deja Agenția Națională a Funcționarilor Publici că intenționează să modifice organigrama Curții.

Curtea de Conturi susține însă că nu se poate face o legătură între modificarea organigramei și o eventuală numire a lui Dragnea jr. în această funcție, deoarece aparține categoriei personal contractual și nu poate fi angajat în funcția de secretar general adjunct.

Redăm mai jos integral precizările Curții de Conturi:

”Domnul Victor Florin Dăncilă este angajatul Autorității de Audit, având funcția de consillier în cadrul cabinetului demnitarului – domnul Ilie Sârbu (vicepreședinte al Autorității de Audit), cu contract individual de muncă încheiat pe perioadă determinată (durata mandatului demnitarului aferentă perioadei 29.01.2018 – 15.10.2020).

În conformitate cu prevederile art 5 (1) din OG nr 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, personalul din cadrul cabinetului demnitarului este numit sau eliberat din funcție numai la propunerea demnitarului în subordinea căruia funcționează, în baza unui contract individual de muncă pe perioada determinată încheiat în condițiile legii.

Funcția de secretar general adjunct face parte din categoria înalților funcționari publici, conform Legii nr. 188/ 1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar funcția pe care o exercită domnul Victor Florin Dăncilă aceea de consilier în cadrul cabinetului demnitarului, aparține categoriei de personal contractual.

Prin urmare, nu există o legătură între modificarea organigramei Curții de Conturi și domnul Victor Florin Dăncilă, acesta neputând să ocupe funcția de Secretar General Adjunct.

Mihail Cătălin Toderașcu, șef serviciu.”

Cine este Victor Dăncilă. Potrivit declarației de avere, înainte de a deveni consilier la Curtea de Conturi, Dăncilă jr. a lucrat  la OMV Petrom SA, în calitate de ”permitting expert” (spcialist în probleme de mediu)

Tatăl său este manager regional la OMV, iar mama sa, Viorica Dăncilă, a fost angajată până în 2009, înainte de a deveni europarlamentar PSD.

Victor Dăncilă a absolvit Liceul Teoretic din Videle și Universitatea Ecologică din București.

Soția acestuia, Elena Dăncilă, adică nora prim-ministrului Dăncilă, este angajată la Primăria Sector 5, în funcția de consilier juridic.

Cine este Mihai Busuioc. Președintele Curții de Conturi, Mihai Busuioc, este unul dintre oamenii plasați în poziții-cheie de către fostul lider PSD, Liviu Dragnea. Busuioc a fost instalat la șefia instituției în 2017, la propunerea și cu voturile PSD.

Busuioc a refuzat să plece din funcția de secretar general al Guvernului în iunie 2017, sfidându-l pe șeful guvernului de la acea vreme, Sorin Grindeanu.

Fostul premier a încercat, fără succes, să-l schimbe pe Busuioc din funcția de secretar general cu Victor Ponta, însă nici un act nu poate fi publicat în Monitorul Oficial fără semnătura secretarului general al Guvernului.

Busuioc a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administratiei Publice, în perioada în care Liviu Dragnea a condus ministerul.

EVZ scria în 2014 că Busuioc a fost omul de încredere al lui Vasile Blaga.

Busuioc a fost membru al PDL sectorul 4 si fost șef al Oficiului de Cadastru pe vremea când la ministerul dezvoltării era Elena Udrea, fiind implicat in multe afaceri cu retrocedări din București și din România.

În mai 2012, fostul premier, Victor Ponta, l-a demis pe Busuioc de la șefia Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Sursa Foto: Facebook/ Victor Dăncilă

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Bă… da’ sunteț răi … 🙂
    Da’ gura lui nua ar mânca ceva ?
    Săraku …
    Lovi-l-ar cometa Halley și toți #hastagiștii …

    • Daca vroiati oameni cinstiti in stat, ati fi votat cu USR in 2016.

      Acum luati slugi inutile pe paine de la PSD/ALDE etc.

  2. la ce fata are asta, eu chiar cred ca ii mai retardat decat mine

  3. E bun de miniistru… e sustinut de partid, stie cu programul de guvernare, din familie… are grija de nevoiasi ca de acolo vine. Baga-l!

  4. asa-i stilul pe la noi pe la pesedu: sa functionezi in acte intr o parte sa lucrezi in ailanta si sa iei bani din anbele partii

  5. Nu s-o găsi unu să se apuce să destructureze această grupare infracțională împînzită în toate instituțiile statului. Toți paraziții ăștia,loaze de politicieni dați afară fără posibilitatea să se mai angajeze la stat vreodată.

  6. Medievalii de la stat nu au nicio rușine. Ei sunt încă la 1700. Peste tot în lume

  7. Să trăiască mamițica comunista că l-a scos pe săreacu’ fișior de la multinaționala exploatatoare care-i plătea cîteva miișoare (€) fără să facă nimica (că atîta știe-a face bine) și l-a luat la stat, care-l plătește degeaba…
    Și nora, care-i tot la stat cu munca…
    Recunoașteți, dragi romăni, că măsurile luate de onor prim ministru’ nostru pentru cresterea PIB-ului încep cu propria-i famelie!

  8. E clar ca spartul semintelor , la care se pricepe juniorul se practica la cabinetul oricarui repetent sef de acolo ! Care sa fie diferenta intre priceperea, studiile juniorului si Sarbu sau Bucuioc ?! Aceea ca or fi primit diplomele prin firme diferite de curierat ??!!

  9. In final, care e problema ca e consilier la un birou sau la altul?
    Are vreo calificare pentru oricare dintre posturile alea? Ori acolo ori dincolo banii ii merita tot asa de mult. Tot atat (NU) il duce capu’. Tot atat „produce”.
    Iar v-ati dus dupa fenta! Dupa discutii o sa lase de la el: „bine ma, raman angajat la biroul lui Ilie Sarbu, da sa fie al dracu cine misca un pai, dupa ce m-ati jignit atata!” si daca ma suparati va reclam si la CEDO, mamavoastra de hastagisti, ca io nu v-am injurat de mama cum faceti voi de aproape doi ani.

    • problema e ca nu trebuie sa fie consilier nicaieri. e conflict de interese cat casa. cand ma-ta e seful guvernului, tu nu ai ce sa cauti tot la stat, si fara vreun concurs.

    • Pai asa, nu ca de ce l-a pus consilier acolo si nu dincolo…!

  10. Cine voteaza cu PSD ori e „prost” ori fura impreuna cu ei .
    Printre „prosti” intra si : pensionari, assitati sociali si retardati mintal
    Pensionarii si asistatii social (cei care sunt buni de munca dar nu muncesc ..) sunt santajati sa voteze cu partidul mafiotilot, PSD.
    Pensionarii sunt prostiti zilele astea de mai toate televiziunile ..