Curtea de Justiţie a UE condamnă Ungaria pentru legea care a obligat Universitatea Central Europeană, fondată de Soros, să se mute din țară
Ungaria, aflată în dispută cu Bruxellesul în legătură cu statul de drept, a fost condamnată marţi de justiţia europeană pentru legea privind universităţile străine, care a constrâns Universitatea Central Europeană (CEU), fondată de George Soros, să îşi mute cea mai mare parte a activităţilor la Viena, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a considerat discriminatorii exigenţele impuse de Budapesta Universităţii Central Europene, fondată de finanţistul american de origine ungară, şi altor universităţi străine. CJUE a cerut Ungariei să respecte regulile europene.
Judecătorii de la Luxemburg au urmat avizul dat de avocatul general la începutul lunii martie. Condiţiile introduse de Ungaria pentru a le permite unităţilor de învăţământ superior să îşi exercite activităţile pe teritoriul său sunt „incompatibile cu dreptul Uniunii”, afirmă instanţa într-un comunicat.
Universitatea Central Europeană, fondată de George Soros, ţintă a atacurilor premierului ungar Victor Orban, şi-a mutat în noiembrie 2019 cea mai mare parte a activităţilor în capitala Austriei, din cauza unei noi legi care obliga universităţile străine implantate în Ungaria să dispună de un campus şi de un ciclu de studii în ţara lor de origine.
Legea cere, între altele, încheierea unei convenţii internaţionale cu statul de origine al universităţii. CEU a fost fondată în conformitate cu dreptul statului american New York.
Cerinţele noii legi din Ungaria contravin dispoziţiilor Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în legătură cu libertatea academică, libertatea de a crea unităţi de învăţământ superior şi libertatea antreprenorială, susţine CJUE în decizia sa.
Guvernul premierului ungar Viktor Orban este în dispută cu UE în legătură cu statul de drept.
Parlamentul European a acuzat Budapesta de „încălcarea gravă” a valorilor UE şi a activat o procedură în cadrul Articolului 7 al Tratatului UE, care poate în teorie să ducă la sancţiuni.
Primul raport privind respectarea statului de drept în ţările din UE, prezentat la sfârşitul lui septembrie de Comisia Europeană, a fost extrem de critic faţă de Ungaria şi Polonia, două ţări unde efectele reformelor din justiţie stârnesc „îngrijorări puternice”.
Statele membre ale UE au adoptat un dispozitiv pentru a condiţiona acordarea de fonduri europene de respectarea statului de drept, o premieră în UE. Ungaria şi Polonia au votat împotrivă.
Foto: Universitatea Central Europeană
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii