Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins ca inadmisibiă acțiunea Asociației Inițiativa pentru Justiției care a contestat ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)
Acțiunea formulată de o asociație profesională de procurori români împotriva deciziei Comisiei de abrogare a deciziei de instituire a mecanismului de cooperare și de verificare este respinsă ca inadmisibilă, se arată într-un comunicat al Curții de Justiție a Uniunii Europeane. Asociația Inițiativa pentru Justiție a contestat decizia Comisiei Europene din data de 15 septembrie 2023 de abrogare a Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției, afirmând că ridicarea MCV i-ar afecta în mod direct pe membrii săi, întrucât, în lipsa acestui mecanism, ei ar fi expuși mai mult unor acțiuni disciplinare nelegale.
Redăm mai jos integral comunicatul CJUE:
”Prin această ordonanță de inadmisibilitate, Tribunalul ia poziție, printre altele, cu privire la problema inedită a relației dintre principiul efectului direct și condiția de admisibilitate referitoare la afectarea directă a unei persoane fizice sau juridice printr-o decizie care face obiectul unei acțiuni în anulare introduse în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.
Prezenta cauză se înscrie în contextul unei reforme de anvergură în domeniile justiției și luptei împotriva corupției din România, reformă care a făcut obiectul unei monitorizări la nivelul Uniunii Europene începând cu anul 2007, în temeiul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV). Acest mecanism, instituit prin Decizia 2006/9281, urmărea să monitorizeze reformele întreprinse de România pentru a îndeplini obiectivele de referință definite în anexa la această decizie (denumite în continuare „obiectivele de referință”). Aceste obiective fuseseră stabilite în vederea finalizării aderării acestui stat la Uniune, prin remedierea deficiențelor constatate de Comisia Europeană înainte de aderare.
La 15 septembrie 2023, considerând că România atinsese obiectivele menționate, Comisia a adoptat Decizia 2023/17862 (denumită în continuare „decizia atacată”), prin care Decizia 2006/928 a fost abrogată, punând astfel capăt MCV.
Asociația Inițiativa pentru Justiție, o asociație profesională de procurori români al cărei obiect de activitate este asigurarea respectării valorii statului de drept în România, a contestat această decizie de abrogare în fața Tribunalului Uniunii Europene, afirmând că ridicarea MCV i-ar afecta în mod direct pe membrii săi, întrucât, în lipsa acestui mecanism, ei ar fi expuși mai mult unor acțiuni disciplinare nelegale. Comisia a ridicat o excepție de inadmisibilitate, considerând că decizia nu privește individual nici reclamanta, nici pe vreunul dintre membrii săi.
Prin ordonanța sa, Tribunalul respinge acțiunea în anulare ca inadmisibilă, întrucât asociația reclamantă nu are calitate procesuală activă nici în nume propriu, nici în numele procurorilor ale căror interese le apără.
În cadrul analizei aspectului dacă decizia atacată produce în mod direct efecte juridice asupra situației procurorilor membri ai asociației reclamante, Tribunalul arată de la bun început că, din moment ce această decizie a abrogat Decizia 2006/928, ea trebuie examinată în lumina obiectului, a conținutului și a contextului juridic și factual în care a intervenit această din urmă decizie. Rezultă că decizia atacată nu poate produce direct efecte juridice asupra situației procurorilor români decât în măsura în care Decizia 2006/928 era ea însăși susceptibilă să producă asemenea efecte.
Or, nu aceasta este situația. Astfel, din Decizia 2006/928 reiese că efectele sale erau limitate la relațiile dintre Uniune și România, fără ca particularii, inclusiv procurorii, să fi fost vizați în mod direct sau indirect de această decizie. Prin urmare, contrar celor susținute de reclamantă, decizia menționată nu le-a conferit niciun drept membrilor săi, motiv pentru care nu se poate considera că ea a produs în mod direct efecte asupra situației lor juridice.
În sfârșit, Tribunalul amintește că interpretarea condițiilor de admisibilitate a acțiunilor în anulare în lumina dreptului fundamental la protecție jurisdicțională efectivă nu trebuie să conducă la îndlăturarea condițiilor expres prevăzute de tratate.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.