G4Media.ro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Rusia pentru dizolvarea Partidului Național…

Sursa foto: Wikipedia

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Rusia pentru dizolvarea Partidului Național Bolșevic

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia pentru dizolvarea, decisă în 2005, a asociaţiei Partidul Naţional Bolşevic (PNB) şi refuzul autorităţilor de o înregistra ca partid politic, relatează AFP, citată de Agerpres.

Asociaţia fusese înregistrată în Rusia în 1993. Preşedintele PNB era atunci scriitorul Eduard Savenko (sau Limonov, așa cum se semna pe lucrările sale), fondatorul PNB, cunoscut pentru romanele sulfuroase şi radicalismul angajamentelor politice. El a emigrat din URSS în 1974 și și-a câștigat faima de scriitor scandalos în străinătate, în special din cauza limbajului obscen și a scenelor pornografice din primul său roman „It’s Me, Eddie”. El a murit la 17 martie 2020 la Moscova. Autoritățile ruse au raportat că Limonov ar fi murit din cauza cancerului și a două proceduri chirurgicale complicate, probleme cu gâtul și alte complicații oncologice și inflamatorii.

În noiembrie 2005, asociaţia a fost dizolvată de Curtea Supremă a Rusiei, care i-a reproşat folosirea cuvântului „Partid” în numele său, lucru ilegal conform unei legi votate în 2003, precum şi faptul că nu a transmis autorităţilor competente un raport anual de activitate.

În timp ce se desfăşura procedura judiciară, membrii asociaţiei au organizat congresul fondator al „Partidului Naţional Bolşevic” în noiembrie 2004, în fruntea căruia a fost ales preşedinte Eduard Limonov.

Programul politic al PNB menţiona printre principalele obiective „dezvoltarea liberă a societăţii civile”, „încetarea amestecului în mass-media” sau „abolirea privilegiilor funcţionarilor de stat”.

Însă, Ministerul rus al Justiţiei a refuzat să înregistreze PNB, invocând în special lipsa unor documente esenţiale la dosar şi numărul insuficient al persoanelor participante la congresul fondator.

Liderii PNB au contestat decizia până la CEDO, iar familia lui Eduard Limonov a urmărit această acţiune şi după moartea acestuia, în martie 2020.

Judecătorii europeni au decis că dizolvarea asociaţiei a fost „disproporţionată” şi constituie o încălcare a Articolului 11 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de reuniune şi de asociere. CEDO a considerat de asemenea că refuzul înregistrării partidului politic nu a fost justificat şi a condamnat Rusia să le plătească reclamanţilor 10.000 de euro cheltuieli de judecată.

După interzicerea Partidului Naţional Bolşevic, Eduard Limonov a creat formaţiunea „Cealaltă Rusie” şi a participat la numeroase manifestaţii reprimate de poliţie. Membru al partidului a fost o perioadă şi opozantul campion la şah Garry Kasparov. În 2012, candidatura lui Limonov la alegerile prezidenţiale a fost respinsă de autorităţile ruse.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Ca sa vezi Unde-s bolșevicii ascunși… in ue…

  2. Asta-i culmea, bolsevicii neomarxisti si propagandistii lor au voie in UE / PE si interzisi in Rusia.
    S-a dat lumea peste cap.

  3. vreau sa vad cum va obliga CEDO Rusia sa puna in aplicare decizia. din cate stiu rusia are o lege care daca deciizile CEDO contravin constitutiei nu le pun in aplicare. e ceva de genul cu Talibanii ,sa-i condamne CEDO ca omora sau nu respecta femeile… ce poate sa le faca?!?

  4. ce legatura are :
    ” a considerat de asemenea că refuzul înregistrării partidului politic nu a fost justificat ”

    cu
    ” lipsa unor documente esenţiale la dosar şi numărul insuficient al persoanelor participante la congresul fondator. ”

    sau
    „dizolvarea asociaţiei a fost „disproporţionată” şi constituie o încălcare a Articolului 11 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de reuniune şi de asociere”

    cu
    „În noiembrie 2005, asociaţia a fost dizolvată de Curtea Supremă a Rusiei, care i-a reproşat folosirea cuvântului „Partid” în numele său, lucru ilegal conform unei legi votate în 2003, precum şi faptul că nu a transmis autorităţilor competente un raport anual de activitate.”

    ca asociatziile pe textul legii in Rusia sunt legala daca nu se declara partide ca daca sunt partid enu sunt asoaciatzii.
    de asemenea ca la socitatztzi comerciala sunt legal constituite si integistrate daca depun anual un raport contabil de activiate.

    adica nu e o incarcare a drepturilor omului ca tate firmele trebuei sa depuna anual un raport de activiatte ca altfel sunt radiate da e o incalcare adrepturilor omului cand aplici aceiashi regula e OK ?
    De ce ?

    Paaaai daca pe aceste baza „pe asha mi se pare mie” se iau decizii la CEDO atunci …. mai bine lipsa

    Daca CEDO afirma ca cerintzele de forma a legii pot fi incalcate daca asha li se pare lor … deorece legea nu poate cere lucruri minimale ca de care restrictzii sunt exemplu in numar minim de membri ca sa devii partid ori nefolosirea numelui de partid daca nu esti partid …… atunci CEDO ar trebui sa ne explice care cerintze legale sunt rezonabile shi care nu.

    Adica daca poate exista vre-o lege shi dincolo de asha mi se pare mie a unora care cred ca Laura Codrutza Koveshio a vost nedretatzita de seful ei cand i-a facut referat de destituire deorece nu asha „cu pilele mele nu te pui ” shi orice ar face pilele mele nu potzi sa le dai afara nu asha ?