G4Media.ro

Curtea Supremă a obligat Guvernul Sloveniei să plătească datoria față de agenția…

Foto: Pixabay

Curtea Supremă a obligat Guvernul Sloveniei să plătească datoria față de agenția națională de presă. Guvernul a întrerupt plățile pentru că jurnaliștii erau prea critici

Curtea Supremă a Sloveniei a ordonat luni guvernului conservator condus de Janez Jansa să-şi plătească datoria faţă de agenţia naţională de presă STA, lipsită de finanţare de mai multe luni, pe fondul criticilor aduse liniei sale editoriale, notează AFP.

Premierul, un aliat al naţionalistului ungur Viktor Orban, a instaurat de la revenirea sa la putere în primăvara anului 2020 un climat de neîncredere faţă de presă în această ţară cu două milioane de locuitori.

În pofida avertismentelor repetate ale Bruxellesului, el a blocat fondurile agenţiei slovene, pe care a descris-o drept o „ruşine naţională” pentru tonul său considerat prea critic şi a cerut plecarea managerului general al acesteia, Bojan Veselinovic.

Conducerea STA, a cărei supravieţuire şi plată a salariilor celor 90 de angajaţi sunt ameninţate, a decis să prezinte cazul în faţa justiţiei şi a obţinut luni câştig de cauză.

„Serviciul public STA trebuie să fie finanţat de fondatorul său”, adică guvernul, a subliniat cea mai înaltă instanţă a ţării în hotărârea sa.

La începutul lui iulie, când Slovenia a preluat preşedinţia prin rotaţie a UE, preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, şi-a exprimat public „îngrijorarea”. Ea l-a îndemnat pe Janez Jansa să garanteze libertatea presei şi „să găsească o soluţie rapidă pentru deblocarea fondurilor” STA.

Agenţia, fondată în 1991 când Slovenia a decis să părăsească fosta federaţie iugoslavă, primeşte în mod obişnuit un ajutor public de două milioane de euro în fiecare an, dar nu a primit nimic în 2021.

„Sperăm că decizia Curţii Supreme va contribui la reluarea imediată de către guvern a plăţii fondurilor”, a reacţionat Bojan Veselinovic. El urmează să se întâlnească marţi cu preşedintele Borut Pahor şi un responsabil guvernamental pentru a încerca să rezolve conflictul.

În primăvară, organizaţii ale jurnaliştilor sloveni au lansat o colectă în sprijinul STA, ce a permis strângerea a peste 270.000 de euro, reaminteşte AFP.

sursa: Agerpres.ro,Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Curtea Supremă nu putea obliga Guvernul Slovaciei să plătească o datorie față de agenția națională de presă… a Sloveniei! :))) Banuiesc ca stirea va fi corectata in curand – va rog sa stergeti si acest comentariu atunci 🙂

  2. Profesionalismul redactiei ar fi trebuit sa elimine greseli ca cea din titlu:
    Slovacia nu se confunda cu Slovenia.