G4Media.ro

Curtea Supremă a SUA pune în discuție recursul administrației prezidențiale privind pastila…

sursa foto: Pixabay/ Curtea Supremă a SUA

Curtea Supremă a SUA pune în discuție recursul administrației prezidențiale privind pastila pentru avort, un subiect sensibil înaintea unei campanii electorale strânse

Curtea Supremă a SUA, care în 2022 a pus capăt recunoaşterii dreptului constituţional la avort, a acceptat miercuri să audieze o cerere a administraţiei preşedintelui Joe Biden de a menţine accesul larg la pilula pentru avort, pregătind astfel o altă decizie majoră privind drepturile reproductive care va fi luată într-un an cu alegeri prezidenţiale, relatează Reuters, citată de News.ro.

Judecătorii au luat în discuţie recursul administraţiei la o decizie din august a Curţii de Apel a celui de-al Cincilea Circuit al SUA, cu sediul în New Orleans, care limiteză modul în care pilula, numită mifepristonă, este livrată şi distribuită, interzicând prescrierile prin online şi expedierea prin poştă a medicamentului. De asemenea, instanţa supremă a fost de acord să audieze un apel al producătorului medicamentului, Danco Laboratories.

Decizia instanţei de apel al celui de-al Cincilea Circuit este în prezent suspendată până la rezultatul apelului la Curtea Supremă într-o contestaţie la pilulă depusă în Texas de grupuri şi medici anti-avort.

Se aşteaptă ca judecătorii să audieze argumentele în lunile următoare şi să emită o decizie până la sfârşitul lunii iunie, în mijlocul unei curse prezidenţiale intens disputate.

Mifepristona este administrată împreună cu un alt medicament numit misoprostol pentru a efectua avortul pe cale medicamentoasă, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din toate avorturile din SUA.

Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA), care a acordat aprobarea de reglementare pentru mifepristonă în 2000, a calificat medicamentul drept sigur şi eficient, aşa cum s-a demonstrat în deceniile de utilizare de către milioane de femei americane, efectele adverse fiind extrem de rare.

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean Pierre, a declarat într-un comunicat că administraţia va continua să apere accesul femeilor la serviciile de sănătate reproductivă. Ea a denunţat „interdicţiile extreme şi periculoase privind avortul” pe care le-au impus diverse state, care pun în pericol sănătatea femeilor şi ameninţă să incrimineze medicii. „Nicio femeie nu ar trebui să fie în imposibilitatea de a avea acces la îngrijirea medicală de care are nevoie. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple în America, punct”, a spus ea.

Departamentul de Justiţie a declarat, în dosarul depus la Curtea Supremă, că permiterea intrării în vigoare a restricţiilor impuse de-al Cincilea Circuit ar avea „consecinţe dăunătoare pentru femeile care solicită avorturi legale şi pentru un sistem de sănătate care se bazează pe disponibilitatea medicamentului în condiţiile actuale de utilizare”.

Cazul ar putea pune în pericol inclusiv autoritatea FDA, agenţia federală care reglementează siguranţa produselor alimentare, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale.

Erin Hawley, avocat al Alliance Defending Freedom, un grup conservator pentru drepturile religioase care îi reprezintă pe reclamanţi, a îndemnat instanţa să menţină decizia celui de-al Cincilea Circuit. „FDA a dăunat sănătăţii femeilor şi a subminat statul de drept, eliminând în mod ilegal orice măsură de siguranţă semnificativă din regimul medicamentelor pentru avorturi chimice”, a declarat ea.

Decizia celui de-al 5-lea Circuit a fost parţial de partea reclamanţilor. Totuşi, instanţa nu a mers atât de departe ca o decizie anterioară în acest caz, luată de judecătorul Matthew Kacsmaryk din Amarillo, care ar fi suspendat aprobarea FDA pentru mifepristonă şi ar fi scos-o efectiv de pe piaţă.

În aprilie, Curtea Supremă a aprobat cererile în regim de urgenţă ale Departamentului de Justiţie şi ale Danco de a suspenda ordinul lui Kacsmaryk în timp ce litigiul continua.

Administraţia Biden încearcă să apere mifepristona în faţa numărului tot mai mare de interdicţii şi restricţii privind avortul adoptate de statele conduse de republicani de când Curtea Supremă a anulat, în iunie 2022, decizia istorică Roe vs. Wade din 1973, care legalizase procedura la nivel naţional.

Dreptul la avort este un subiect care divizează în cursa prezidenţială din 2024, în timp ce Biden, un democrat care susţine dreptul la avort, îşi face campanie pentru realegere. Fostul preşedinte Donald Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru a-l contesta pe Biden, a numit trei membri ai majorităţii conservatoare (6-3) de la Curtea Supremă – toţi trei au votat pentru anularea deciziei Roe în 2022.

În afară de avortul medicamentos, mifepristona are şi alte utilizări, inclusiv gestionarea avorturilor spontane.

Grupurile anti-avort conduse de Alianţa pentru Medicina Hipocratică şi patru medici anti-avort au dat în judecată FDA în 2022.

Decizia celui de-al Cincilea Circuit a anulat acţiunile FDA care au facilitat accesul la medicament în ultimii ani, inclusiv o acţiune din 2021, în timpul administraţiei Biden, care permitea ca pilula să fie prescrisă de la distanţă şi trimisă prin poştă, în loc să fie nevoie de o vizită la medic în persoană, precum şi o acţiune din 2016, sub conducerea fostului preşedinte democrat Barack Obama, care permitea ca mifepristona să fie folosită până la 10 săptămâni de sarcină, faţă de şapte.

De la decizia de anul trecut a Curţii Supreme, cel puţin 14 state americane au pus în aplicare interdicţii totale ale avortului, în timp ce multe altele interzic avortul după o anumită durată a sarcinii.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...