Curtea Supremă a SUA unde majoritatea judecătorilor sunt conservatori, a limitat autoritatea Agenţiei guvernamentale de protecţie a mediului de a reglementa emisiile poluante emise de centralele electrice
Curtea Supremă a SUA, unde majoritatea judecătorilor sunt conservatori, a limitat joi autoritatea Agenţiei guvernamentale de protecţie a mediului (EPA) de a reglementa emisiile poluante emise de centralele electrice, relatează agenţiile AFP şi EFE.
Conform hotărârii redactate de preşedintele Curţii, John Roberts, şi sprijinită de ceilalţi cinci judecători conservatori, instanţa supremă a SUA a apreciat că legea Aerului Curat nu oferă EPA autoritate extinsă în reglementarea emisiilor generate de centralele deja construite.
Hotărârea nu contestă stabilirea de limite pentru emisiile de carbon, măsură pe care o consideră a fi ”o soluţie adecvată crizei actuale”, ci neagă competenţa EPA de a reglementa la acest capitol în baza legii Aerului Curat, care a fost adoptată cu decenii în urmă.
Liderul democraţilor din Senatul SUA, Chuck Schumer, a criticat decizia Curţii, echivalând-o cu cea care a eliminat protecţia legală a avortului, şi a susţinut că ea ”va cauza mult mai multe decese evitabile – în acest caz ca urmare a creşterii poluării”.
În schimb, liderul republican din Senat, Mitch McConnell, a apreciat că această decizie ”redă puterea cetăţenilor”, argumentul similar pe care l-a avansat în sprijinirea deciziei privind avortul, care nu interzice întreruperile de sarcină, ci acordă statelor federale americane competenţa de a reglementa la acest capitol.
Cei trei judecători progresişti ai Curţii Supreme a SUA au emis o opinie divergentă în care consideră că instanţa supremă a SUA ”lipseşte EPA de prerogativele pe care i le-a conferit Congresul pentru a răspunde celei mai mari provocări medio-ambientale actuale”.
În acest timp, ambiţioasa politică de mediu a preşedintelui democrat Joe Biden este deja de şase în luni în suspans, după ce un blocaj în Senat a împiedicat aprobarea planului ”Build Back Better” în cadrul căruia administraţia sa intenţionează să aloce miliarde de dolari pentru combaterea schimbărilor climatice.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii