
Curtea Supremă: Diferenţele între sumele stabilite de casele de pensii şi cele cuvenite se recuperează, plata acestora calculându-se de la data constatării
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit că diferenţele între sumele stabilite de casele de pensii şi cele cuvenite, după plata/stabilirea drepturilor de pensie, se acordă, plata acestora calculându-se regresiv de la data constatării, potrivit unui comunicat de presă.
“Decizia nr. 4: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „în cadrul termenului general de prescripţie” indică perioada maximă de timp pentru care se acordă/se recuperează sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (11) ale aceluiaşi articol, calculată regresiv de la data constatării diferenţelor. Obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2025”, potrivit minutei ÎCCJ.
Curtea de Apel Braşov a solicitat Înaltei Curţi să se pronunţe asupra următoarei probleme de drept: “Dacă prevederile art. 107 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice fac trimitere la regimul general al prescripţiei, stabilit prin legislaţia de drept comun aplicabilă în raport de datele concrete ale speţei sau instituie un regim propriu al prescripţiei, derogatoriu de la dreptul comun, ori reglementează un termen imperativ, de 3 ani, în care se acordă/recuperează diferenţele, fără a fi incident regimul juridic al prescripţiei”.
Problema de drept care a creat practică judiciară divergentă vizează, în esenţă, posibilitatea acordării/recuperării diferenţelor de drepturi de pensie la care face referire textul legal doar pentru ultimii 3 ani anteriori constatării diferenţelor între sumele plătite şi cele legal cuvenite, chiar dacă perioada totală în care drepturile de pensie au fost greşit stabilite şi plătite este mai mare şi s-au solicitat, prin acţiune, diferenţele pentru întreaga perioadă.
Art. 107, alin. (1), din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede că “în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”. “(11) În situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV, care au depus declaraţia individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de organul fiscal central, se constată diferenţe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei şi cel ales de contribuabil în declaraţia individuală de asigurare, casa teritorială de pensii operează, din oficiu, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire care se emite până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul anterior. (2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (11) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor”, prevede lege citată.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.