G4Media.ro

Curtea Supremă din Brazilia confirmă suspendarea reţelei sociale X

Sursa foto: Unsplash / Ramon Buçard

Curtea Supremă din Brazilia confirmă suspendarea reţelei sociale X

Curtea Supremă a Braziliei a confirmat luni hotărârii unuia dintre judecătorii săi de a suspenda reţeaua de socializare X pentru că a ignorat o serie de decizii judiciare legate de lupta împotriva dezinformării, notează AFP, conform Agerpres.

Reţeaua, proprietate a miliardarului american Elon Musk, a început să fie blocată în ţară la primele ore ale zilei de sâmbătă, la câteva ore după ce judecătorul Alexandre de Moraes a dispus suspendarea ei în termen 24 de ore.

Judecătorul Tribunalului federal suprem (STF) şi figură a luptei împotriva dezinformării în Brazilia se află în conflict cu miliardarul american pe tema limitelor libertăţii de exprimare.

Cinci magistraţi ai Curţii Supreme, printre care şi Moraes, au confirmat într-o şedinţă virtuală măsura luată vineri.

„Elon Musk şi-a demonstrat lipsa totală de respect pentru suveranitatea braziliană şi, în special, pentru puterea juridică, poziţionându-se ca o adevărată entitate supranaţională, imună la legile oricărei ţări”, a declarat judecătorul Moraes.

Acesta din urmă dăduse platformei 24 de ore, miercuri seară, pentru a desemna un reprezentant legal în ţară, sub pedeapsa blocării. După respingerea ultimatumului, el a decis „suspendarea imediată, completă şi integrală” a reţelei în Brazilia.

„Libertatea de exprimare este fundamentul democraţiei şi, în Brazilia, un pseudo-judecător neales este pe cale de a o distruge din motive politice”, a scris proprietarul platformei pe X (ex-Twitter).

„Libertatea de exprimare nu protejează împotriva încălcărilor repetate ale sistemului juridic”, a declarat luni judecătorul Flavio Dino, fost ministru al justiţiei sub preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva.

Suspendarea intervine cu puţin mai mult de o lună înaintea alegerilor municipale care vor permite să se măsoare raportul de forţe dintre tabăra preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva şi dreapta, care a făcut din Elon Musk campionul său.

Fosta reţea socială Twitter are în Brazilia 22 de milioane de abonaţi, potrivit estimării site-ului de specialitate DataReportal.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează