Curtea Supremă din Texas a oprit temporar o hotărâre care permitea unei femei să facă avort de urgenţă / Medicii spune că sarcina ar putea pune în pericol viaţa şi fertilitatea acesteia
Curtea Supremă din statul conservator american Texas a împiedicat vineri, o femeie cu o sarcină cu risc ridicat să facă avort, a anunţat presa americană, citată de AFP, relatează News.ro.
Procurorul general Ken Paxton a făcut apel la Curtea Supremă din Texas pentru a o împiedica pe Kate Cox, în vârstă de 31 de ani, să îşi întrerupă sarcina, aşa cum a fost autorizată de un judecătoarea Maya Guerra Gamble.
Potrivit medicului lui Cox, sarcina ar putea pune în pericol viaţa şi fertilitatea acesteia.
Kate Cox a fost anunţată săptămâna trecută că fătul ei are trisomia 18 (Sindromul Edwards), ceea ce înseamnă că riscă să moară în uter. Chiar dacă sarcina ajunge la termen, probabilitatea ca bebeluşul să se nască mort sau să moară câteva zile mai târziu este mare.
Ecografiile au arătat că fătul prezenta anomalii la nivelul coloanei vertebrale şi al abdomenului şi că dezvoltarea craniului şi a inimii erau anormale. Însă, conform legii din Texas, Kate Cox nu poate avorta, medicii spunându-i că au mâinile „legate” şi că trebuie să aştepte ca bebeluşul să moară în uter, potrivit plângerii depuse în numele ei de asociaţia de specialitate Center for Reproductive Rights.
Din cauza operaţiilor cezariene anterioare, intrarea în travaliu după ce fătul a murit prezintă un risc ridicat de ruptură uterină, care ar putea să ducă la deces sau să o împiedice să rămână însărcinată în viitor, dacă este necesară o histerectomie.
Obstetricianul-ginecolog Damla Karsan este co-reclamantă şi spune că este pregătită să întrerupă sarcina dacă instanţele o vor permite. În vara anului 2022, Curtea Supremă a SUA a anulat hotărârea „Roe vs. Wade”, care timp de o jumătate de secol a garantat dreptul federal al femeilor americane de a-şi întrerupe sarcina.
Texasul a interzis toate avorturile, inclusiv în caz de incest sau viol. Singura excepţie este în caz de pericol de moarte sau de risc de handicap grav pentru mamă. Dar apărătorii dreptului la avort spun că excepţiile sunt prea vagi. Săptămâna trecută, Curtea Supremă din Texas a ascultat argumentele într-un caz intentat de doi medici şi de aproximativ douăzeci de femei cărora li s-au refuzat avorturi în ciuda unor complicaţii grave, unele dintre ele potenţial fatale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii