G4Media.ro

Curtea Supremă începe apelul în dosarul în care Darius Vâlcov a fost…

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Curtea Supremă începe apelul în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat la 8 ani de închisoare în primă instanță

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începe marţi judecarea apelului în dosarul în care Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, transmite Agerpres.

Decizia de condamnare a consilierului premierului Dăncilă a fost dată în februarie 2018, însă cei trei judecători ai completului au întârziat un an cu redactarea motivării sentinţei.

În acelaşi dosar, Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, a fost condamnat la 4 ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov, a primit 2 ani cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 5 ani.

De asemenea, Petre Bogdan Timofte a fost condamnat la 3 ani cu executare, iar Constantin Tomescu a primit 3 ani şi 6 luni cu executare.

Decizia a fost atacată atât de către DNA, cât şi de Vâlcov şi ceilalţi inculpaţi.

Darius Vâlcov, unul dintre creatorii programului de guvernare al PSD, a fost trimis în judecată în mai 2015 pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în formă continuată.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări, mai scrie Agerpres.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte – „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti Olt şi Piatra Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie referitoare la atribuirea celor trei contracte, susţine DNA, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecinţă, Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înţelegeri, în perioada ianuarie – martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranşe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

De asemenea, în perioada aprilie – decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranşe a câte 500.000 lei fiecare).

În plus, în perioada 2012 – 2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

DNA mai arată că acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei, şi transferul bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma unor opere de artă şi sub forma unor servicii, amenajări şi bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care Vâlcov îl deţinea şi controla prin interpuşi.

Vâlcov mai este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi, obţinând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.

În dosar, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 dolari, 1.322.950 lei şi 600.000 lei. Toate aceste bunuri şi sume de bani au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov, cu excepţia sumei de 600.000 lei, care a rămas în contul unei societăţi comerciale.

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

22 comentarii

  1. Se amână până în 2021, cel puţin.

    • Beitu’om, o fi furat si el, de la stat maica, se descurca si el ca oricare.
      Da’ ce inima buna areeeee…

      fmm PSDragnea + indiferentilor . God …

    • UPDATE Procesul lui Darius Valcov a fost amanat aproape doua luni, pentru data de 11 iunie. Amanarea a fost solicitata de mai multi inculpati din dosar, inclusiv de fostul ministru care a solicitat termen pentru angajarea unui avocat.

      Presedintele completului a anuntat in sala de judecata ca este singurul termen pe care instanta il acorda pentru lipsa de aparare si angajarea unui avocat.

    • De ce Parchetul General nu i-a trimis in judecata imediat pe judecatorii corupti de la ICCJ, care au acceptat aminarea aberanta a procesului ?
      Cum sa te prefaci ca il crezi pe infractor, ca nu a avut timp sa-si angajeze avocat ?
      A fost trimis ieri in judecata ?
      Cum sa amini doua luni, ca apoi sa intre judecatorii in vacanta si sa tergiverseze o speta clara ani de zile ?
      De ce nu a fost adus imediat un avocat din oficiu ?
      Procesul trebuia incheiat in prima zi.
      Sa se invete minte sa-si angajeze avocat si sa vina la proces.
      Infractorii s-au obisnuit sa nu vina la proces, iar judecatorii sa tot amine.
      Pentru ce i-au salarii uriase si pensii speciale, cind ei judeca un caz pe zi, iar restul proceselor le amana ? De aceea dureaza ani de zile un proces, pentru ca se merge din aminare in aminare.
      Nu a fost un caz izolat. Toti marii corupti si marii infractori procedeaza la fel, iar judecatorii le fac jocurile.
      Nu este evident ca judecatorii sunt complici si ii favorizeaza pe infractori ?
      De ce nu sunt eliminati din sistem acesti judecatori ?

    • ERATA
      De ce Parchetul General nu i-a trimis in judecata imediat pe judecatorii corupti de la ICCJ, care au acceptat aminarea aberanta a procesului ?
      Cum sa te prefaci ca il crezi pe infractor, ca nu a avut timp sa-si angajeze avocat ?
      Cum sa amini doua luni, ca apoi sa intre judecatorii in vacanta si sa tergiverseze o speta clara ani de zile ?
      De ce nu a fost adus imediat un avocat din oficiu ?
      Procesul trebuia incheiat in prima zi.
      Sa se invete minte sa-si angajeze avocat si sa vina la proces.
      Infractorii s-au obisnuit sa nu vina la proces, iar judecatorii sa tot amine.
      Pentru ce iau salarii uriase si pensii speciale, cind ei judeca un caz pe zi, iar restul proceselor le amana ? De aceea dureaza ani de zile un proces, pentru ca se merge din aminare in aminare.
      Nu a fost un caz izolat. Toti marii corupti si marii infractori procedeaza la fel, iar judecatorii le fac jocurile.
      Nu este evident ca judecatorii sunt complici si ii favorizeaza pe infractori ?
      De ce nu sunt eliminati din sistem acesti judecatori ?

  2. Nu cunosc probele din dosar dar dacă dosarul este făcut corect și sumele sunt cele vehiculate în presă merită o pedeapsă chiar mai mare având în vedere continuitatea infracțiunilor .Cu atât mai bine că se pare că au fost recuperate și prejudiciile.

    • Deci bănuielile mele sunt îndreptățite, probabil Daddy a hotărât că a sosit momentul să se descotorosească de Vâlcov când a constatat că Ordonanța nu va putea fi dată in forma inițială.
      Trebuie să știți că așa va proceda cu toți, indiferent că e vorba de miniștri sau de simpli postaci…! Dar e treaba voastră…

  3. Hai cu achitarea!Daca la Bleumarin s-a putut, ce, Valcovici e mai prost?Aia de-au dat 8 ani prima oara nu erau specializați în Monetare sau cavouri, schimbați completul va rog !

  4. Pușcărie multă cu executare, e un caz de notorietate, probe evidente, ne facem de ras dacă justiția e complet oarbă și judecătorii dorm pe salarii generoase… Nu putem fi blestemați ca popor să îi suportăm la infinit!

    • Daca nu acum,tot va veni ziua cand vor da toti hotii din politica socoteala!! Dar important este ca oamenii sa nu mai fie indiferenti si sa iasa masiv la vot,la toate alegerile de acum incolo!

    • In Justitia romana nu exista nimic evident, nici macar proba fizica! Totu-i indoielnic si relativ.
      Statul roman sa-si ia justitia si sa se duca dracului, sa nu mai aud de el.

  5. Hai cu amanarea pana se prescrie
    Dragnea presedinte!!!
    ———————————————–
    suntem pierduti oameni buni, au pus mana si pe dna si iccj

    • Cu atitudinea asta a voastra,astia castiga si urmatoarele alegeri!!NU INTELEGI CA ASTA VOR HOTII,SA DEMOBILIZEZE?

    • Mel,
      Pierdut poate esti tu, pentru că, chit că ești un tip arătos, te-ai combinat cu tot felul de rusoaice fomiste, sugătoare de avere…
      PS. Atâta timp cât mai avem două mâini și două picioare, nu suntem pierduți, indiferent de situație, pentru că ne putem ridica in picioare, iar cu mâinile îi putem lua de gât…!

    • @Lia,
      Înțelege, de ce să nu înțeleagă? Doar i-a fost explicat pe îndelete la ședința de la partid, de dimineață.. !

    • atitudine au avut si spartanii la thermopylae, e vorba de a fi realist si aici nu are nici o legatura cu votul, personal cred ca cu cat vor scapa mai multi cu atat vor pierde mai rau alegerile insa…..cei scapati vor fi scapati cu tot cu banii furati
      restu sunt glumite de online facute de razbonicii internetului

  6. Scapă si ăsta, In Ro, Justita e cel dintâi apărător al hoților si complice la jaful si distrugerea tarii.

  7. Completul este unul „specializat”? Că dacă nu e… 🙂 🙂 🙂

    • Vrei să știi dacă are și călău? Chiar de nu are, mă voi oferi cu dragă inimă să-i țin locul. Singura problemă ar fi aceea că nu știu dacă gluga îmi poate acoperi coarnele, astfel incât să nu mi se vadă…

    • Mă gândeam că în funcție de ce decide CCR-ul a propos de completurile „specializate”, faza de apel s-ar putea să se încheie rapid cu „trebuie rejudecată pe fond cauza”.

  8. iar ai iesit din puscarie pe compensatoriu hoit psd :))