
Cutremur pe scena politică din Franța: Marine Le Pen, condamnată în primă instanță și declarată ineligibilă pentru cinci ani. Care pot fi consecințele?
Lidera partidului Reunirea Națională (RN, dreapta extremă/populistă) a fost condamnată de un tribunal de primă instanță din Paris la patru ani de închisoare dintre care doi cu executare și cinci ani de ineligibilitate pentru deturnare de fonduri europene în valoare de peste 4 milioane de euro pe timpul când era deputată în Parlamentul European.
Asta înseamnă că ea nu va mai avea dreptul să candideze în alegerile prezidențiale din Franța din 2027, unde cele mai recente sondaje de opinie o plasau în fruntea intențiilor de vot la primul tur de scrutin cu 34 – 37%.
Lidera RN nu a așteptat pronunțarea pedepsei în cazul ei și a ieșit nervoasă din sala de judecată îndreptându-se spre sediul partidului ei.
Care vor fi consecințele acestui verdict care o atinge nu doar pe Le Pen ci și alți 24 de co-inculpați, între care eurodeputați, un primar și mai mulți consilieri locali și regionali, condamnați pentru plata unor salarii pentru secretari privați fictivi în Parlamentul European?
În primul rând, deși are dreptul să-și păstreze mandatul de deputată în Adunarea Națională unde conduce grupul RN, cel mai numeros din camera inferioară a parlamentului Franței, Le Pen nu va mai avea dreptul să candideze la niciun post public în următorii cinci, nu doar în alegerile prezidențiale din 2027, dar și la alegeri parlamentare anticipate, posibile, poate chiar probabile în toamna acestui an.
Este cert că Le Pen va face apel împotriva sentinței pe fond, dar și separat se poate adresa președintelui Curții de Apel Paris să-i suspende ineligibilitatea și acesta va fi un test important pentru justiția franceză, acuzată de obediență politică.
Marine Le Pen, fiica fondatorului Frontului Național (precursorul RN), Jean Marie le Pen, a făcut din RN un partid ajuns la porțile puterii, dintr-o formațiune de extrema dreaptă boicotată de între spectrul politic. A eliminat aproape total manifestările extremiste, în special antisemitismul, s-a calificat de două ori în finala alegerilor prezidențiale în 2017 și 2022, fiind de fiecare dată învinsă de actualul șef al statului, Emmanuel Macron, iar la alegerile europarlamentare și parlamentare din 2024 RN s-a plasat pe primul loc.
Este cert că acum vor urma proteste dinspre zona dreptei populiste, radicale și extreme împotriva condamnării lui Le Pen. Este de așteptat ca RN să introducă în Adunarea Națională o moțiune de cenzură împotriva guvernului minoritar condus de premierul Francois Bayrou și rămâne de văzut dacă stânga parlamentară, care este la cuțite cu RN, o va sprijini.
Pe termen mai lung se pune problema înlocuirii lui Le Pen, mai ales în privința candidaturii la prezidențiale, scrutinul cel mai important în sistemul constituțional francez. RN are deja un candidat cunoscut, președintele partidului, Jordan Bardella, un tânăr care va împlini 30 de ani în septembrie și care a condus deja lista partidului în alegerile europene și a fost candidat la funcția de prim ministru înaintea scrutinului legislativ de anul trecut.
Dar diferența de experiență între Bardella și Le Pen este totuși importantă și nu este sigur că președintele RN, care la ora actuală este deputat în Parlamentul European, are aceeași influență în partid și în electorat ca Le Pen care este lideră din 2011.
Condamnarea lui Le Pen de justiția franceză va servi ca un nou argument pentru dreapta populistă, radicală sau extremă din Europa și din întreaga lume că elitele globaliste conspiră pentru a elimina de pe scena politică pe politicienii care dau glas doleanțelor poporului.
Nu trebuie însă uitat că și alte partide, ca Modem al premierului Bayrou și Franța Nesupusă (LFI, stânga radicală extremă) sunt afectate de acțiuni similare în justiție privind deturnarea de fonduri europene. Și nu trebuie uitat că în urmă cu mai mulți ani Le Pen însăși s-a pronunțat pentru înscrierea în lege a pedepsei de ineligibilitate pe viață a politicienilor condamnați pentru deturnare de fonduri.
Ceea ce s-a petrecut în Franța pe 31 martie 2025 poate fi numit ca un cutremur politic, deși este vorba de o decizie a justiției. Iar Franța, deja cuprinsă de o instabilitate politică accentuată începând cu vara trecută, intră acum într-o fază fără precedent, al cărei deznodământ este imposibil de prevăzut.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.