G4Media.ro

Cutremurul de 5,2 din judeţul Arad a fost urmat de 14 replici/…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cutremurul de 5,2 din judeţul Arad a fost urmat de 14 replici/ Specialiștii INFP spun că seismul de marți din Arad are legătură cu cele din Turcia, care au generat un lanţ de seisme

Specialiştii Institutului pentru Fizica Pământului anunţă că, până miercuri după-amiază, au fost înregistrate 14 replici ale cutremurului de 5,2 din judeţul Arad, dintre care 5 cu magnitudine mai mare sau egală cu 2.

”Sursa acestor cutremure o constituie mişcarea de convergenţă şi rotaţie a microplăcii Adriatice care exercită o presiune directă asupra lanţului cutat al Dinarizilor, această presiune fiind transmisă mai departe întregului eşafodaj de blocuri litosferice din componenţa Bazinului Panonic. Aceasta se datorează cutremurelor din Turcia care au generat un lanţ de seisme, direcţia de propagare începând din estul Mării Mediterane”, explică ei, potrivit News.ro

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că seismul de marţi seară din Crişana, judeţul Arad, a avut magnitudinea locală de 5.2 ML şi s-a produs la o adâncime de 5.6 km, epicentrul său fiind localizat în comuna Păuliş.

”Intensitatea macroseismică epicentrală a fost estimată la nivelul VII pe scara Mercalli. Seismul a fost puternic simţit de către populaţie în zona epicentrală, precum Păuliş, Arad, Lipova, şi chiar în oraşe mai îndepartate: Timişoara, Deva, Lupeni, Zalău, Cluj-Napoca, Salonta, Hunedoara, Oradea, dar şi în Serbia şi Ungaria. Până în momentul acestui comunicat, au fost înregistrate 14 replici ale cutremurului, din care 5 au avut o magnitudine ≥ 2 ML. Cea mai mare replică a atins magnitudinea de 3.2 ML, cu intensitatea III pe scara Mercalli”, afirmă specialiştii institutului.

Potrivit INFP, cutremurele care au avut loc în acestă zonă au apărut la contactul dintre Bazinul Panonic cu Munţii Apuseni.

”Sursa acestor cutremure o constituie mişcarea de convergenţă şi rotaţie a microplăcii Adriatice care exercită o presiune directă asupra lanţului cutat al Dinarizilor, această presiune fiind transmisă mai departe întregului eşafodaj de blocuri litosferice din componenţa Bazinului Panonic. Aceasta se datorează cutremurelor din Turcia care au generat un lanţ de seisme, direcţia de propagare începând din estul Mării Meditarane, acolo unde arcul de subducţie al plăcii Africane cu subplaca Est-Europeană se intersectează cu falia Est-Anatoliană, locul unde s-au produs recentele cutremure distrugătoare din provincia Kahramanmaraş. Acestea se deplasează de-a lungul planului de subducţie amintit. Această presiune a generat cutremure începând din sudul, prin centrul şi până în nordul Italiei. Microplaca Adriatică generează presiuni asupra lanţului Munţilor Dinarici care, la rândul ei, transmite aceste presiuni către bazinul Panonic”, precizează reprezentanţii INFP.

Aceştia adaugă că evaluează în continuare situaţia evenimentelor din zona Târgu Jiu pentru a determina dacă activitatea seismică din zonă a fost generată de evenimentele din Turcia.

”Cu toate acestea, putem confirma că aceste evenimente nu au avut influenţe asupra activităţii zonei seismice Vrancea”, menţionează ei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. In zona exista o predispozitie naturala de mutare a cursurilor de apa, in directa legatura cu tectonica. Cutremurele pot impulsiona, declansa astfel de repozitionari. Sau sa ofere contextul pentru presiuni in puncte vulnerabile. Chiar daca in zona sunt indiguiri si consolidari de maluri, trebuie urmarit fenomenul.