Cuvintele-cheie anti-Covid 19 din întreaga Europă sunt „testare și urmărire”
Un minut de reculegere pentru victimele pandemiei Covid-19 marchează începutul a 10 zile de doliu pentru comemorarea celor 27.000 de morți din Spania, (cifra oficială).
Aici, la fel ca în multe alte ţări, viaţa se reîntoarce încet, încet la normal, însă pentru a se ajunge acolo, cuvintele-cheie din întreaga Europă sunt „Testare și urmărire”: adică identificarea persoanelor bolnave, testarea lor și urmărirea contactelor.
Şi în Franța, Parlamentul a aprobat o aplicație de urmărire a contactelor: experții consideră că aceasta va permite un control ţintit al focarelor de virus, chiar dacă preocupările privind confidențialitatea provoacă dezbateri aprinse.
Între timp, populația așteaptă ca prim-ministrul Edouard Phillippe să clarifice detaliile privind faza 2 pentru ieșirea graduală din izolare.
Se aşteaptă anunţarea unei serii de măsuri care ar permite redeschiderea cinematografelor, a școlilor și mai ales a restaurantelor, unde distanțarea socială s-ar putea dovedi dificilă.
„Prefer să aștept câteva săptămâni – spune proprietarul unui restaurant – poate chiar câteva luni, pentru a putea redeschide în condiții mai liniştite și pentru a putea primi clienți la o distanță mai mică unul de celălalt, restaurantul meu este un loc primitor”.
În Marea Britanie, în timp ce Boris Johnson îl apără pe consilierul său, Dominic Cummings, care a încercat cu stângăcie să se eschiveze în fața acuzațiilor de încălcare a carantinei, ministrul sănătății, Matt Hancock, a anunțat şi el începerea sistemului de „testare și urmărire”.
„Prin intermediul testelor căutăm virusul, pentru a afla cine este infectat în acest moment, apoi, următorul pas este ca, prin trasabilitatea contactelor, jucând rolul de detectiv, medicul general, serviciul de sănătate și persoana care a fost testată pozitiv colaborează pentru a identifica mișcările virusului, unde se află și cine ar putea fi infectat”, explică ministrul.
Sistemul se bazează pe oameni care, bolnavi sau nu, se izolează în mod voluntar dacă au intrat în contact cu o persoană care a rezultat pozitivă la test: Guvernul vorbește despre „datorie civică”, dar oamenii vor urma oare dictatele?
Vacanţe și redeschideri
Având în vedere că țările europene încep să relaxeze restricțiile, mulți oameni de pe continent încep să se întrebe dacă vom putea călători în timpul vacanțelor de vară. Unde se poate merge liber și ce țări au impus restricții?
Aproape fiecare țară are propriile reguli și programe de redeschidere pentru turiști, indiferent dacă provin din UE sau din alte țări.
Cei care intenţionează să-şi petreacă vacanţele în Uniunea Europeană, trebuie să ştie că granițele externe ale blocului vor fi închise până la 15 iunie. Dar acest lucru se aplică numai cetățenilor din afara UE, care provin dintr-o țară non-UE.
Situația evoluează rapid, iar acesta este calendarul actualizat privind situația frontierelor din Europa în vederea verii.
Austria și-a închis granițele terestre cu Germania, Italia, Elveția, Liechtenstein, Slovacia și Republica Cehă.
Viena intenționează să redeschidă complet frontiera germană pe 15 iunie. Prim-ministrul Sebastian Kurz a declarat că este optimist şi crede că în cursul săptămânii s-ar putea ajunge la acorduri similare cu alte țări vecine .
Oricine ajunge în Austria, de exemplu cu avionul, trebuie să prezinte un certificat medical care să ateste negativitatea la Covid-19. Certificatul nu poate avea o vechime mai mare de patru zile.
Cetățenii care provin din țările din afara spațiului Schengen nu au voie să intre în ţară cu avionul.
Granițele Belgiei sunt închise, iar țara a interzis călătoriile neesențiale în străinătate.
Bulgaria va deschide granițele cu Serbia și Grecia începând cu data de 1 iunie.
Croația a fost una dintre primele țări care și-a închis granițele. Începând cu 16 mai, a permis însă intrarea în ţară a cetățenilor UE care deţin o proprietate, o barcă sau care din motive de afaceri.
Vizitatorii din alte țări sunt obligați să se autoizoleze 14 zile la sosire, deși relaxarea restricțiilor, măsură care care va intra în vigoare pe data de 29 mai, va deschide granițele țării cetățenilor din Austria, Cehia, Ungaria și Slovacia.
În Cipru, începând de luna viitoare, va exista o recuperare treptată a zborurilor comerciale dintr-un număr de țări cu o rată scăzută de infecţii cu Covid 19. O măsură necesară pentru redresarea turismului, un sector crucial al țării.
Ministrul transporturilor, Yiannis Karousos, a declarat că zborurile vor începe în două etape, pe 9 și 20 iunie, provenind din două grupuri de țări selectate de un organism consultativ de experți medicali.
Primul grup include Grecia, Malta, Bulgaria, Norvegia, Austria, Finlanda, Slovenia, Israel, Danemarca, Germania, Slovacia, Lituania și Ungaria. Al doilea grup este format din Elveția, Polonia, România, Croația, Estonia și Republica Cehă, lista excluzând cele două piețe turistice principale ale țării, Marea Britanie și Rusia.
În Danemarca, granițele ţării sunt închise călătorilor străini. Doar cetățenii sau rezidenții din Danemarca, Groenlanda sau Insulele Feroe au voie să intre.
Începând cu 25 mai, persoanele cu reședința permanentă într-una din cele cinci țări nordice (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia) sau Germania pot trece frontiera în cazul în care au o relație cu o persoană din țară, dacă au bunici, sau dacă sunt într-o călătorie de afaceri.
Până la 29 mai, guvernul danez va reexamina verificările temporare ale frontierelor.
Frontierele terestre din Finlanda vor fi închise cel puțin până pe 14 iunie. Acestea au fost redeschise la jumătatea lunii mai, pentru muncitorii din spaţiul Schengen.
Granițele rămân închise cel puțin până pe 15 iunie în Franța. Fac excepție cetățenii UE, Andorra, Regatul Unit, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, Elveția, San Marino și Vatican cu domiciliul în Franța sau care trebuie să traverseze Franța pentru a se întoarce acasă. De asemenea, sunt scutiţi lucrătorii sezonieri și cetățenii UE care lucrează pentru o companie care operează în Franța.
Intrarea nu este permisă persoanelor din țările din afara UE.
Călătorii trebuie să aibă un motiv valabil pentru a intra în Germania. Cu toate acestea, restricțiile de la frontieră au fost reduse.
Controalele la frontiera cu Austria, Elveția, Franța și Danemarca și controlul pasagerilor care sosesc cu avionul din Italia și Spania rămân în vigoare până la 15 iunie.
Cetățenii Uniunii Europene și cetățenii Regatului Unit, Liechtenstein, Elveția, Norvegia și Islanda, precum și membrii familiilor lor, se pot întoarce în țara de origine sau la locul lor de reședință din Germania, sau pot ajunge în țara lor călătorind, dacă este necesar, prin Germania.
În Grecia, frontierele vor fi redeschise pe 15 iunie, dar numai pentru cetățenii din Germania, Israel, Cipru, Balcani și statele baltice.
Începând cu 1 iulie, când se vor relua zborurile internaționale, turiștii vor putea intra în Grecia fără niciun test Covid-19 sau carantină obligatorie, însă oficialii din domeniul sănătății vor efectua verificări aleatorii atunci când vor considera că este necesar.
În prezent, autoritățile de la Dublin cer ca oricine intră în Irlanda să rămână în izolare timp de 14 zile la sosire, inclusiv rezidenții irlandezi.
Sursa: Euronews / Traducerea Cătălina Păunel (Rador)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu