Dacă voi nu vreți, noi vrem. Despre rezistența la digitalizare (Op-ed)

Prima modernizare pe aceste meleaguri a fost făcută la începutul secolului XIX de fiii boierilor și de multe ori împotriva boierilor. Educate la Paris, Berlin sau Londra, câteva generații succesive au mutat astfel încât să așeze România pe traseul ei occidental. Fie că a fost vorba de modernizarea legislației, gramaticii, infrastructurii sau educației, acești oameni pe care îi numesc fiii boierilor au acționat pentru transformarea principatelor șubrezind puterea, averea și influența chiar a familiilor din care proveneau. Modernizarea însemna desprindere de trecut. Vechii boieri ar mai fi rămas bine-mersi și autosuficienți la umbra ocrotitoare a estului sugrumând dezvoltarea și activitatea economică pentru a nu fi deranjați de cerințe în plan politic care vedeau și ei că vin în trena schimbărilor.

Ceva similar, dar într-un alt plan, trebuie să se întâmple când vorbim de ”digitalizarea României”, acest cuvânt folosit atât de des fără consecințe încât s-a banalizat până la a fi aproape lipsit de sens. Transformarea digitală, făcută cum trebuie, are consecințe semnificative pentru multe categorii și tocmai de aceea a fost frânată: din teama de viitor și a consecințelor pe care le va aduce.

Este oare o întâmplare că nu avem o administrație fiscală digitală și transparentă? Eu nu cred. Chiar și fără competențe digitale, mulți dintre politicienii tranziției au înțeles la vremea lor că digitalizarea ANAF va lovi în multe afaceri la negru. Sau cu statul. În anii tulburi ai tranziției sau pre-aderării multe dintre aceste afaceri erau ale politicienilor sau ale apropiaților lor. Baronii au înțeles și ei că centralizarea și trasabilitatea unui sistem digital nu le va mai permite să trimită ”garda financiară” după bunul plac. Mulți alții au fost mulțumiți că au acces la informații inaccesibile publicului. Și atunci lucrurile au stagnat.

De ce oare nu avem tot ansamblul relațiilor de muncă digitalizat și de abia acum discutăm despre asta? Dacă treceam la contracte stocate în format electronic și la digitalizarea tuturor relațiilor de muncă încă din 2005-2006 cât de repede credeți că s-ar fi văzut, cu date statistice, unde exact se muncește la negru? Și cap la cap cu baza de date de la ANAF cine face evaziune și nu plătește taxe? Destul de repede. Oare cei vizați aveau suficientă influență ca să întârzie o astfel de transformare?

Administrația publică se teme și ea de transformarea digitală. Unii oameni se tem că își vor pierde slujbele, alții sunt comozi și alții vor să rămână ei stăpâni pe baze de date care le dau o anumită greutate în ecosistemul public. Deschiderea bazelor de date și a proceselor duce repede la o luptă surdă și intensă pe toată această informație. E normal. Informația este foarte valoroasă în acest secol. Mai mult, România nu a lămurit încă o întrebare cheie: informațiile colectate de statul român despre cetățenii săi ale cui sunt? Ale statului sau ale cetățenilor? Instituțiile publice sunt custozi sau proprietari? Nu cred că merg prea departe când spun că aceste teme sunt de natură constituțională.

Suntem într-un moment de cumpănă. Lumea trece printr-o transformare ireversibilă și întrebarea se pune dacă România vrea să fie parte la ea sau ne dorim să rămânem un fel de muzeu? Dacă ne ambiționăm în direcția greșită, peste câteva decenii, copii înarmați cu ultima tehnologie, vor veni pe aici să vadă cum trăiau oamenii înainte de transformarea digitală.

Nu pledez pentru digitalizare fără minte, nici pentru tehnologie de dragul tehnologiei. În ultimele două decenii am învățat că multe dintre instrumentele noii ere se pot întoarce împotriva noastră dacă nu le gestionăm corect. Dezinformarea de pe rețelele sociale este doar un exemplu. Transformarea digitală trebuie să fie un proces rațional și așezat care să aducă beneficii și să evite cât mai multe capcane. Dar eu nu mai poate aștepta.

Ca să ducem această transformare digitală într-o direcție benefică pentru societate cred că este important să fim atenți la câteva lucruri. În primul rând, să evităm digitalizarea birocrației. Ideea nu este să luăm un proces anacronic și complicat și să-l mutăm în cloud, ci să redesenăm interacțiunea dintre cetățeni și stat folosindu-ne de cele mai bune instrumente disponibile. Avem nevoie de toate cărămizile și materialele de bază: cu infrastructura fizică a internetului stăm bine, ne lipsesc însă alte lucruri ca identitatea digitală sau adopția pe scară cât mai largă a semnăturilor electronice avansate care sunt sigure și simple de utilizat pentru majoritatea chestiunilor curente din viața noastră de zi cu zi. Rolul politicii publice este să creeze acest ecosistem digital și apoi să lase actorii privați să inoveze și să ofere soluții cât mai bune.

Politicienii au și ei un rol importat de jucat. Transformarea digitală va avea un impact masiv asupra societății. Acesta va fi pe termen lung pozitiv, dar asta nu înseamnă că nu vor exista și cetățeni sau companii care pot avea de pierdut pe termen scurt. Rolul politicienilor este să gestioneze acest proces și să se asigure că minoritatea care are de pierdut nu blochează o transformare benefică pentru societate. În final, transformările vin oricum. Chiar dacă unii îl iau pe nu în brațe, majoritatea va parcurge această transformare. Nu a rămas nimeni in epoca bronzului. Pentru bunăstarea României în următoarele decenii este însă teribil de important dacă ne digitalizăm alambicat, forțat și petecit sau rațional, programat și gestionând acest proces și consecințele sale.

Radu Burnete este director executiv al Confederației Patronale Concordia