Dacia mizează pe motorul cu combustie: Vrem să rămânem printre ultimii care oferă încă Diesel și benzină
Marca tradițională Dacia își va îmbogăți paleta modelelor, dar își lasă mai mult timp pentru o electrificare completă. Șeful Dacia, Denis Le Vot, a declarat că „vrem să rămânem printre ultimii care oferă încă Diesel și benzină.” La sfârșitul anului va apărea noul Duster, acesta va avea un motor hibrid, dar nu va fi exclusiv electric, transmite Süddeutsche Zeitung, citat de Rador.
Această schimbare a fost anunțată abia pentru viitoarea generație de Sandero – în 2027-28. Iar peste câțiva ani când va apărea noul Duster, acesta va fi de asemenea electric- spune Le Vot. Astfel la fiecare tip va exista și o versiune cu baterie.
Dacia nu dorește să participe la competiția dintre celelalte mărci: „Toată lumea vrea să ajungă la 500 Kilometri și 30 de minute, dar cere în schimb 40.000 euro sau și mai mult. Dacia nu va participa la așa ceva. Noi dorim să avem mașinile nu cele mai bune, ci cele mai ieftine”.
Anterior, Denis Le Vot a explicat că marca românească va ajunge la prețuri mici prin metode precum o durată mai mare de încărcare a bateriei. ”Este o alegere cu patru roți, iar dacă încărcarea peste noapte cu viteză mai mică de încărcare înseamnă că poți economisi 2.000 de euro, atunci clienții noștri, mulți oameni, vor dori să facă acest lucru”. a mai spus Denis Le Vot.
La uzina Dacia de la Mioveni sunt produse doar mașini cu motoare pe combustie. Singurul model electric, Dacia Spring, este produs în China.
Automotive este unul dintre cele mai importante sectoare industriale din România. Întreaga industrie auto din UE este sub o mare presiune după ce atât Uniunea Europeană, cât și mai multe state membre au decis accelerarea tranziției spre automobilul electric pentru a scădea poluarea cu noxe.
(Traducerea: Imola Stănescu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii