G4Media.ro

Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, va fi prezentat joi,…

Sursa foto: Dacia

Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, va fi prezentat joi, la Paris

Primul model 100% electric de la Dacia, botezat Spring, va fi prezentat, joi, de către francezii de la Renault în cadrul evenimentului dedicat mobilităţii electrice, Renault eWays, organizat la Paris, transmite Agerpres.

Astfel, în perioada 15 – 26 octombrie, Grupul Renault va explora viitorul mobilităţii, oraşelor şi tehnologiilor alături de experţi, parteneri şi alţi invitaţi cu scopul de a încuraja dezbaterea în jurul electromobilităţii.

Evenimentul va fi inaugurat de către Luca de Meo, CEO Groupe Renault, acesta urmând să dezvăluie inovaţiile hibride şi 100% electrice ale companiei. Printre acestea se vor afla: un showcar care anunţă viitorul crossover electric al mărcii Renault (bazat pe noua platformă CMF-EV dedicată vehiculelor electrice), Spring – maşina electrică accesibilă tuturor, care întruchipează noua revoluţie Dacia, precum şi gama extinsă de modele electrice şi electrificate, inclusiv Renault Arkana E-TECH Hybrid, noul SUV hibrid coupe care va fi disponibil în Europa.

Dacia Spring, primul model 100% electric al gamei, prefigurează o maşină încadrată pe segmentul mini cu 5 uşi şi 4 locuri ce va fi disponibilă din anul 2021, potrivit constructorului auto de la Mioveni.

Noul autoturism afişează atributele recunoscute ale mărcii, respectiv: simplitate, robusteţe şi accesibilitate, iar versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP.

Conform fişei tehnice, Dacia Spring va avea o caroserie de culoare gri închis, cu elemente decorative portocalii fluorescente, protecţii laterale şi de scuturi integrate în barele faţă şi spate.

În acelaşi timp, oficialii de la Dacia susţin că modelul Spring reprezintă o soluţie ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing, iar versiunea de serie va fi propusă şi pe această piaţă, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa, respectiv 7.800 de unităţi Zoe, Kangoo Z.E. şi Twizy.

Groupe Renault, producător auto din anul 1898, este un grup internaţional prezent în 134 de ţări, care a vândut aproape 3,8 milioane de vehicule, în 2019. În prezent, compania are peste 180.000 de angajaţi, 40 de fabrici şi 12.700 de puncte de vânzare în întreaga lume.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Dap . Foc de noapte

    Te iubesc

    Magic is lost.

    🙂

  2. Numi ramame decat sa fac baie.

    Poate daca mi se raceste sangele
    Moare covidul din mine

    🙂

  3. Prima dacia „made in China”
    O veste proasta pentru mioveni

  4. Înfiorător nume. Dacia Arc….200km autonomie. Ceva mă inutil decât multe electrice, pare un proiect grăbit; meh

  5. Subventii de la stat, uniti-va! Dacia electrica e aici! :))