Dacian Cioloş a fost reales în funcția de președinte al PLUS cu majoritate de voturi. El nu a avut contracandidat
Dacian Cioloş a fost validat sâmbătă, la Convenţia Naţională a PLUS, cu majoritate de voturi, în funcţia de preşedinte al partidului, transmite Agerpres.
Cioloş a fost ales cu 1.160 de voturi şi 40 de abţineri. Votul a fost electronic.
El a declarat, înainte de vot, că îşi doreşte ca data viitoare să nu se mai vorbească „de un partid de lider”, pentru că acest lucru este „cea mai mare vulnerabilitate” a PLUS, menţionând că este ultima dată când candidează la conducerea partidului „singur”.
„În niciun caz, dacă data viitoare nu vor mai exista candidaţi, îl voi considera ca pe un eşec personal şi nu voi mai candida. Îmi doresc ca data viitoare să nu mai vorbim de un partid de lider, pentru că asta este cea mai mare vulnerabilitate a noastră în momentul de faţă. Eu nu mi-am dorit şi nu îmi doresc să construim un partid de lider, îmi doresc să putem lucra în echipă, să avem încredere în noi şi atunci când lumea vorbeşte de PLUS să aibă în minte mai multe nume”, a afirmat Cioloş, care a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al partidului.
El a adăugat că din acest motiv şi-a dorit un mandat scurt, de numai un an, lucru pe care şi-l doreşte şi acum. „Mi-am depus candidatura tot pentru un an de zile, până la sfârşitul anului viitor, când vom fi trecut de alegerile locale şi de alegerile parlamentare”, a precizat preşedintele ales.
Dacian Cioloş a mai menţionat că a propus în statutul partidului crearea unei poziţii de preşedinte executiv, pentru a putea fi împărţite responsabilităţile „între ceea ce este de făcut în reprezentarea partidului şi ceea ce e de făcut în organizarea partidului”.
„În noul statut propunem ca în Biroul Naţional să nu mai fie doar echipa pe care preşedintele o propune după ce e ales în faţa Consiliului Naţional, ci să avem, aşa cum avem la filialele judeţene, jumătate echipa pe care o propune preşedintele şi cealaltă jumătate să fie aleasă de Consiliul Naţional, dar candidaturile pot să şi le depună orice membru al partidului”, a adăugat el.
Delegaţii la Convenţia Naţională PLUS au ales, de asemenea, membrii Comisiei Naţionale de Integritate şi Arbitraj, cei ai Comisiei de Cenzori şi pe coordonatorii regionali din ţară şi din diaspora.
„Din acest moment avem un Consiliu Naţional complet. Din cei 45 care au fost aleşi, 12 sunt de la generaţia PLUS, deşi pentru ei erau prevăzute nouă locuri”, a spus Cioloş.
La Convenţia Naţională a PLUS au participat peste 1.330 de delegaţi din ţară şi din diaspora.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii