G4Media.ro

Dacian Cioloș: Dacă PNL voia un guvern cât mai rapid, îi dădea…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Dacian Cioloș: Dacă PNL voia un guvern cât mai rapid, îi dădea mandat premierului desemnat să negocieze o majoritate încă de acum zece zile / Cu noi PNL nu a negociat, în schimb am văzut că au intensificat negocierile cu PSD

Liberalii au anunțat că au aprobat propunerea de flexibilizare a mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlamentul României, iar președintele PNL Florin Cîțu a subliniat că ceea ce își dorește este ca România să aibă cât mai repede un guvern cu puteri depline, evitând să spună dacă preferă un guvern de coaliție cu USR sau cu PSD.

În replică, președintele USR, Dacian Cioloș, a spus în emisiune la B1Tv, că dacă PNL își dorea atât de tare să fie învestit un nou guvern, ar fi dat mandat flexibil premierului desemnat încă de acum 10 zile.

„Nu e nimic mai clar nici acum, tot nu știm ce înseamnă această flexibilizare, în ce direcțe o ia guvenul… Dacă PNL voia un guvern cât mai rapid, îi dădea un mandat premierului desemnat Ciucă încă de acum zece zile să negocieze o majoritate”, a subliniat Cioloș.

Acesta a adăugat că în acest moment PNL a ajuns la recomandările pe care USR le-a făcut încă de la început, respectiv ca premierul desemnat să negocieze formarea unei coaliții bine structurate, ca să nu mai existe certuri ulterioare.

„Am spus de la început că este nevoie să fie negociată o coaliție bine așezată cu un program de reforme pe care să stăm să le discutăm pe conținut, să nu mai apără situații în care să ne certăm după aceea. Am spus, haide să discutăm acum, că e nevoie de 10 zile pentru a discuta și apoi premierul să își depună mandatul și de abia după ce avem confirmare publică pentru refacerea coaliției, președintele (Klaus Iohannis – n.red) va putea desemna din nou premierul, iar apoi în 2-3 zile să mergem în Parlamant și să avem guvernul votat. Aceasta a fost recomandarea noastră, dar nu am fost asculați ”, a spus Cioloș.

Liderul USR arată că formațiunea sa a trimis mesajul că își dorește reluarea discuțiilor și a negocierilor, având mandat clar în sensul refacerii coaliției, însă din partea PNL n-a existat nicio reacție. Cioloș a apreciat că o bună pare dintre liberali și-ar dori mai degrabă să intre într-o coaliție cu PSD.

„Cu noi PNL nu a negociat, în schimb am văzut că au intensificat negocierile cu PSD. Noi acum așteptăm. PNL are de ales între noi, USR, și între PSD. Dacă vor o majoritate cu USR, noi cerem să continuăm programul de guvernare, chiar să ne angajăm că-l punem în aplicare. Au opțiunea să facă majoritate cu PSD, daca vor neapărat, dar noi știm ce înseamnă acest lucru, sunt multe guri în PSD de hrănit, sunt baronii locali care așteaptă bani de la centru, s-a văzu ce au facut cu justiția, cu bugetul, când au fost la guvenrare, sper că PNL n-a uitat toate lucrurile acestea”, a spus Cioloș.

El a punctat că există o parte importantă în PNL „care a mai lucrat cu PSD și care e obișnuită să lucreze cu PSD.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. uSR încă nu a înțeles că nu este vorba de partide, este vorba de o gașcă de șmecheri, foști și urmași ai nomenclaturii comuniste, împărțiți în toate partidele și care fac afaceri împreună. A venit USR și a pus în pericol afacerile. In concluzie, usr este dușmanul comun al PNL și PSD. Ei doar se concurează, nu se dușmănesc. Acum nu au de ales, ca să nu piardă tot trebuie să-și de-a mâna mai pe fata…

    • Iar umblați cu placa asta uzată? După ce ați fost 10 luni la furat cu PNL-ul, crezi că vă mai crede cineva? Băăăăă, mai aveți 10%, de ce oare? În 2019 aveați peste 20%, în 2020 ați scăzut la 15%. Jumătate din simpatizanții USR-ului și-au pierdut încrederea în acest partid. De ce oare? Înțelegi că USR-ul și-a pierdut jumătate din simpatizanții în doar 2 ani? Este în stare vreun fanatic userist de pe acest site să-mi explice de ce a pierdut USR-ul jumătate din simpatizanți?

    • Pentru ca sunt comunicatori prosti si sunt perceputi ca fiind si aroganti sau prea elitisti.
      Cel mai bine e sa ramanem cu astia din pnl si psd, cei mai buni din ultimii 30 de ani. Nu are rost sa schimbam ceea ce merge bine de atat timp. E ca si cum ai vrea sa iti schimbi Dacia 1300 doar pentru ca mananca prea mult ulei… pai mai scoate niste bani din buzunar si schimba uleiul mai des, nu te mai vaita atat…
      De aia in viata e bine sa nu ai asteptari… sau poti avea, dar sa fie asa, pesimiste…. Nu ai nevoie sa vina unii care sa iti zica ca este posibil sa iti mearga un pic mai bine daca pun lucrurile in miscare. Ai nevoie de unii care sa-ti zica: da’, ba’, da’ aia sunt si mai prosti ca noi, nu vezi ca au distrus tot? Da, stim, am distrus si noi, dar nu se pune, ei sunt la butoane acum… nenorocitii!….

    • Dumnezeule, voi chiar sunteți rupți de realitate. Dupa 10 luni de guvernare dezastruoasă, cea mai dezastruoasă guvernare din ultimii 30 de ani, asta dacă tot ai adus aminte de ei, tu vorbești că este posibil să ne meargă mai bine? Cu cine mă, cu USR??? Suntem pe primul loc la morții de COVID-19, suntem pe primul loc la scumpirea carburanților în Europa, prețul per KW la gaze și electricitatea s-a majorat cu 300%, cursul Euro a explodat, și tu ne spui că tot noi suntem proști că nu vedem bunăstarea adusă de USR la guvernare. Înțelege că românul nu are răbdare, nu-și permite să aibă răbdare, romanul are rate de plătit la bancă, românul are copii de crescut, românul are utilități de plătit, înțelegi treaba asta? Nu toți românii au avut noroc să fie pui de securiști precum Năsui, Bulai, Voiculescu, copii crescuți prin străinătate, cu bani la discreție. În 10 luni de guvernare, USR-ul nu a făcut absolut nimic pentru populație, pentru oameni, pentru români. Au lălăit-o cu SIIJ-ul sufletului, doar doar de o scăpa pe Clotilde de dosarul alegerilor de la Sectorul 1. Ai mai auzit vreun userist să vorbească de românii din diaspora? NU!!! După alegeri, diaspora a fost abandonată de către USR.

    • Bai Euglene, pe bune… Tu toată ziua stai și îți consumi energia pe aici comentând toate pro,st.ii.le. mergi bai băiatule plimba și tu un câine, taie mingea la niste copii… Fa și tu ceva cu viața ta.

    • eugenia …
      … nu să osteneşte nime sa explice minciunile tale.. … psd … pnl .. udmr … aur .. is tăț speriaț de reformele din justitie…
      … ca ajung prin inchi.sori…
      … ca daca erau onesti si fara frica de justitie nu
      impingeau usr afara de la coalitie …
      … vai si-amar de voi …

    • @Vali, sunt in izolare frate, nu pot nici măcar să-mi plimb câinele, acesta este și motivul pentru care îmi consum energia pe acest site. Deși sunt vaccinat inclusiv cu doza booster, am luat și eu marele COVID. Am sunat medicul de familie și ghici ce tratament mi-a dat. Sinupret frate. Doar Sinupret. 2 pastile de 3 ori pe zi. Și ne mai întrebăm de ce avem 600 de morți pe zi. Nici măcar o nenorocită de vitamină nu mi-a dat. Ca simptome am avut: temperatură 38.1 intr-o seară, mici frisoane în noaptea următoare + o tuse sporadică datorită mucozităților rămase în gat…și cam atât. Marele COVID m-a ținut 2 zile jumătate, de 3 zile nu mai am niciun simptom. Interesant este că soția nevaccinată, de la care am și luat virusul, a avut simptome mai blânde decât am avut eu, respectiv o durere la nivelul ochilor în prima zi, o jenă în piept a doua zi, urmat de pierderea gustului. P.S. Stai liniștit că am făcut destule la viață mea, mai bine vezi-ți de viața ta, ok?! Știi cine moare de grija altuia, da?! Noapte buna!

    • Eugen, faceti parada de principii imorale si gandire unidimensionala.
      Nu ma mai obosesc sa va demontez minciunile.
      Contra-argumentele si explicațiile au fost deja detaliate de N ori pe forum!
      Căutați-le!

      Si nu sunt pro-USR ci împotriva clasei politice vechi, chiar si acum majoritare, care NU reprezintă interesele oamenilor onești. Acesti politicieni initiaza si/ sau voteaza legi care facilitează furtul din banul public si promovează interesele unor grupuri de lobby. In consecință, milioane de romani au părăsit tara, scârbiți de corupția de aici. Mai ceva ca popoarele migratoare!

      Ce se întâmpla însă este matematic previzibil. Avem un popor de: 30% corupți, 40% coruptibili si doar 30% onești,
      o prezenta la vot de doar 32% pentru parlamentare
      din care + 50% din voturi s-au dus catre clasele politice vechi ce au adus sistematic țara in dezastrul asta!

  2. Măi Julien cum se numește cel care își taie creanga de sub picioare?Dacă ești bărbată spune fă Julien cum ți-ai tăiat creanga și ai căzut drept în pix.Ai crezut că ești miezul din dodoașcă și ai ajuns pielea .ulii.

    • kiki
      De rupt s-a rupt ata din nădragii lui Citu de cand tot tremura de frica justitiei. Si de cazut
      a cazut masca de pă fata lui Iohannis,
      tot de frica de justitie. Au crezut ca sunt ‘miezul din
      dodoasca’ dar sa-i vezi aliniati in boxa cu
      Sosoaca Simion si Tirziu la un loc pentru romanii sufocati prin spitale.
      Ciolos sta bine pă „craca” .

    • kinkin si eugen…. sunteti in izolare de 30 de ani, mentala! flori rosii ale regimului sunteti! Nu s-u tocit buzele de atata pupat si limba de atata lins?

  3. Timpul trece, spaga merge!

  4. Pe înţelesul tineretului, dubla flexibilizare semnifică doctrinar şi moral şi literar că, pentru partidul capitaliştilor noştri, USR şi PSD sunt parteneri de aceeaşi calitate!

  5. Dacian Cioloș: Dacă PNL voia un guvern cât mai rapid, m-ar fi votat pe mine. 😂

  6. Plus ca exista si partidul ex-PNL intre timp, si putea fi (aparent) evitat

  7. USR, Dacian,
    Sunteți orbi, nu vedeți că e doar un joc de glezne al PNL, in vederea pregătirii partidei de Golf pe care intâiul golf-man al țării le-a rezervat-o spre a fi jucată in compania PSD, pentru câștigarea trofeului PNRR…!?

  8. Kinki si eugen au in spate acelasi troll usl. El se numeste matei kaszas

  9. Mizerabila existenta sa fii postac sa jignesti cu directie la stirile online, rau au mai ajuns unii…