Dacian Cioloş desființează referendumul pentru familia tradițională: ”Bani pierduţi”
Dacian Cioloş, preşedintele fondator al partidului Mişcărea România Împreună, a anunţat sâmbătă că nu va vota la referendumul pentru redefinirea familiei pe care îl consideră inutil.
„Nu văd utilitatea acestui referendum. Problema căsătoriei între un bărbat şi o femeie e deja legiferată. Ea există deja în Codul Familiei. Acest referendum nu aduce nimic nou din perspectiva aceasta a dreptului unui bărbat de a se căsători cu o femeie şi a dreptului unei femei de a se căsători cu un bărbat şi de protecţia familiei tradiţionale”, a declarat Dacian Cioloş într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Fostul premier susţine că familia tradiţională trebuie protejată prin măsuri economice, adică ajutor pentru tinerii care doresc să se căsătorească, să aibă copii, locuri de muncă bine plătite şi o locuinţă.
„Acest referendum nu văd ce ar putea aduce în plus, nici dezbaterea, cum e organizată ea şi politizată. De aceea nici nu vreau să particip la această dezbatere, pentru că ea e politizată, din păcate. Nu văd utilitatea acestui referendum. Sunt bani pierduţi”, a adăugat Cioloş.
Sursa foto: G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
47 comentarii