Dacian Cioloș despre ajutorul Comisiei Europene pentru statele lovite de coronavirus: Fondurile pot fi accesate în două-trei luni dacă guvernul stabilește urgent care sunt nevoile și pregătește modificarea programelor operaționale
Dacian Cioloș, președintele PLUS și liderul Renew Europe, a declarat miercuri pentru G4Media.ro că a discutat cu comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, despre măsurile urgente pe care Comisia Europeană le va propune Parlamentului European și Consiliului, pentru a veni în sprijinul statelor membre UE afectate de pandemia de coronavirus.
”Sunt măsuri care să ajute statele membre să facă față crizei medicale declanșate de pandemia de COVID-19 și să sprijine companiile și IMM-urile care vor fi lovite de efectele crizei economice de care această pandemie va fi însoțită. Comisia are în vedere relaxarea condițiilor pentru acordarea ajutorului de stat, prin extinderea obiectivelor clauzei pentru evenimente neprevăzute, astfel încât acesta să includă transportul, aviația, turismul. Am subliniat că unul dintre sectoarele care ar putea fi puternic afectate va fi și cel agro-alimentar, dependent de consum și de industria turismului”, a spus Cioloș pentru G4Media.ro.
Un element foarte important pentru România, aflat în acest moment în discuție, este posibilitatea ca statele membre care nu și-au cheltuit toți banii alocați pe fonduri structurale să-i poată redirecționa pentru măsuri legate de reducerea impactului asupra sistemului de sănătate, dar și a impactului economic și social cauzat de coronavirus, a explicat Cioloș. La nivel european e vorba despre aproximativ 7,5 miliarde de euro, bani care pot fi redirecționați în interiorul bugetului alocat fiecărui stat membru.
”Sigur, nu sunt bani care pot fi accesați instantaneu, dar dacă acasă guvernul stabilește urgent care sunt nevoile și pregătește modificarea programelor operaționale, aceste fonduri pot fi accesate în două-trei luni, pot sprijini sistemul sanitar, dar și măsuri care să ducă la păstrarea locurilor de muncă în sectoarele economice afectate. Din partea grupului Renew Europe l-am asigurat pe comisarul Gentiloni că voi susține în Parlamentul European aplicarea unei proceduri de urgență, astfel încât acest pachet sa fie adoptat pana la sfârșitul lunii martie. Este esențial sa oferim rapid oamenilor și companiilor care trec prin aceasta criza cauzată de Covid-19 tot sprijinul de care au nevoie”, a mai spus șeful PLUS.
Dacian Ciolos / foto: Steluța Popescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii