G4Media.ro

Dacian Cioloș, despre Schengen: ”Ar fi șanse să aderăm până în vară…

sursa foto: ELVIS BARUKCIC / AFP

Dacian Cioloș, despre Schengen: ”Ar fi șanse să aderăm până în vară dacă guvernul și președintele se activează și fac un plan. Nu e suficient să faci declaraţii publice”

Europarlamentarul REPER, Dacian Cioloş, susţine că România încă are şanse să adere rapid la spaţiul Schengen, cu condiţia ca preşedintele Klaus Iohannis şi Guvernul Ciucă să facă un plan de negociere, transmite News.ro. Dacian Cioloş îi cere preşedintelui să fie activ la Consiliul European de săptămâna viitoare, unde se va discuta tema migraţiei.

„Din punctul meu de vedere, ar fi şanse să aderăm la Schengen şi până în vară, sub preşedinţia suedeză a Consiliului UE, dacă guvernul României şi preşedintele se activează şi fac un plan de negociere. Nu e suficient să-ţi doreşti, să faci declaraţii publice şi să aştepţi ca celelalte state care s-au opus aderării să-şi schimbe poziţia. Trebuie să ai un plan. Poate că există, dar eu nu l-am văzut până acum”, a declarat Dacian Cioloş pentru news.ro.

Europarlamentarul REPER susţine că reuniunea Consiliul European de săptămâna viitoare reprezintă o miză importantă pentru România. Şefii de stat şi de guvern din UE vor discuta tema migraţiei, invocată de cancelarul Austriei pentru blocarea aderării României la spaţiul Schengen.

”La Consiliul European de săptămâna viitoare se va discuta exact subiectul politicii de azil şi migraţie. Eu cred că preşedintele Iohannis trebuie să joace un rol activ şi să se asigure că prin concluziile care se trag în Consiliu se creează cadrul necesar ca Austria şi Olanda, care s-au opus până acum, să aibă elementele necesare pentru a susţine apoi aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Evident că nu va fi suficient acest Consiliu, dar poate să fie un element din puzzle-ul care trebuie construit ca să avem o decizie cât mai rapidă”, a mai spus Dacian Cioloş.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. N-ai să vezi. Ăștia știu doar să fure.

  2. Nu este suficient sa faci declarații publice, mai este necesară și susținerea din partea Olandei.

    Domnule Cioloș, determinați-l pe ministrul de interne al Olandei ca susține aderarea României și Bulgariei!