Dacian Cioloș: Forțarea unei ordonanțe de amnistie și grațiere va fi probabil ultimul act al coaliției PSD-ALDE
Fostul premier, Dacian Cioloș, scrie pe pagina de Facebook că forțarea unei ordonanțe de amnistie și grațiere ”va fi probabil ultimul act al unei coaliții care nu doar că și-a ratat programul de guvernare, dar a guvernat haotic și în niciun caz pentru cei pe care i-a ademenit la vot cu promisiuni deșarte”. Președintele fondator al Mișcării România Împreună atrage atenția liderului PSD, Liviu Dragnea și premierului Viorica Dăncilă asupra consecințelor unui OUG care să albească dosarele penale ale politicienilor.
Redăm integral postarea fostului premier:
”Observ că preocuparea principală a celor care guvernează de aproape doi ani este cum să scape de dosarele penale mai repede în loc să se îngrijească așa cum au promis de bunăstarea populației, economie, infrastructură rutieră, spitale sau educație.
Ar fi bine ca domnul Dragnea și doamna Dăncilă să se gândească serios la toate consecințele care ar putea să urmeze după introducerea în guvern a unei ordonanțe de urgență care să albească dosarele penale și sentințele politicienilor. După ultima încercare de acest fel am avut proteste cu sute de mii de cetățeni în stradă și o tensiune socială imensă. Forțarea unei ordonanțe de amnistie și grațiere va fi probabil ultimul act al unei coaliții care nu doar că și-a ratat programul de guvernare dar a guvernat haotic și în niciun caz pentru cei pe care i-a ademenit la vot cu promisiuni deșarte. Ori, nu pentru acest lucru au fost votați ci pentru că oamenii le-au dat credit așteptând un trai mai bun.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii