Dacian Cioloș: Îi cer președintelui PSD să îl retragă de urgență din funcție pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru modul dezastruos în care a negociat compensațiile pentru fermieri de la Comisia Europeană
Europarlamentarul Dacian Cioloș (Reper) îi cere președintelui PSD, Marcel Ciolacu, să îl retragă de urgență din funcție pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru „modul dezastruos” în care a negociat compensațiile pentru fermieri de la Comisia Europeană.
„Fermierii români sunt nedreptățiți din cauza irelevanței politice în negociere la vârful Ministerului Agriculturii și a incapacității administrației de a susține argumentat și cu cifre relevante interesele sectorului agricol românesc. Producătorii de cereale din România, cel mai puternic afectați de importurile din Ucraina, vor primi cele mai mici despăgubiri din rezerva de criză a UE. România are alocată de către Comisia Europeană (pe baza datelor trimise de Ministerul Agriculturii) o sumă totală de 10 milioane de euro, comparativ cu Polonia, care va primi 30 de milioane de euro, și Bulgaria, care va primi 16 milioane de euro. Așa cum a fost și în cazul Schengen, această situație este încă o dovadă că avem lideri politici irelevanți la nivel european, incapabili să ne apere interesele.
Îi cer președintelui PSD, Marcel Ciolacu, să îl retragă de urgență din funcție pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru modul dezastruos în care a negociat compensațiile de la Comisia Europeană. Răspunderea pentru negocieri îi aparține integral ministrului Daea și, cum responsabilitatea politică este a partidului care l-a desemnat ministru, Marcel Ciolacu se face vinovat în mod direct de comportamentul ministrului său și trebuie să răspundă pentru fiecare minut pe care acesta îl petrece la conducerea Ministerului Agriculturii”, susține Dacian Cioloș, într-un comunicat remis presei vineri.
Dacian Cioloș afirmă că „modul iresponsabil în care ministrul Daea a tratat aceste negocieri, solicitările bombastice și incapacitatea de a produce date care să faciliteze estimarea impactului real asupra agricultorilor români, faptul că România nu respectă regulamentul de raportare a stocurilor introdus de Comisia europeană la începutul războiului din Ucraina au decredibilizat poziția de negociere a României și au dus la acest rezultat nedrept pentru producătorii de grâne români”.
Asta, în contextul în care românii se confruntă cu cele mai mari creșteri de prețuri la alimente din Uniunea Europeană, adaugă eurodeputatul.
„Ani de zile PSD s-a plâns ipocrit de politicile de la Bruxelles, construind o falsă impresie cum că suntem opresați de Uniunea Europeană. A alimentat iresponsabil propaganda antieuropeană și PSD este principalul vinovat pentru existența AUR. Adevărul despre PSD este clar acum, cu ajutorul ministrului Daea. PSD nu a știut să negocieze, a abordat această problemă provincial și amatoricesc. Toată tirada naționalistă și antieuropeană a PSD, pe care Marcel Ciolacu o girează, este rezultatul neputinței acestui partid de a face față în mod profesionist și onest realităților momentului.
În calitate de europarlamentar, fost comisar european și ministru al Agriculturii, îi voi cere comisarului pentru Agricultură și dezvoltare rurală Janusz Wojciechowski să reevalueze impactul crizei cerealelor asupra agricultorilor români și să crească despăgubirile cuvenite României”, declară Dacian Cioloș.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii