G4Media.ro

Dacian Cioloş şi-a asumat, în faţa membrilor USR, intrarea Roşiei Montane în…

sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

Dacian Cioloş şi-a asumat, în faţa membrilor USR, intrarea Roşiei Montane în patrimoniul UNESCO în 2021

Liderul partidului PLUS, Dacian Cioloş, şi-a asumat în faţa membrilor USR intrarea Roşiei Montane în UNESCO în anul 2021, în timpul discuţiilor şi negocieri finale care au avut loc, sâmbătă seară, între USR şi PLUS, pentru constituirea alianţei electorale.

„Îmi asum că în 2021 Roşia Montană va intra în UNESCO!”, a afirmat Dacian Cioloş în faţa membrilor Comitetului Politic al USR, în urma unei întrebări adresate de senatorul USR de Cluj, Mihai Goţiu – potrivit unui comunicat al USR Cluj transmis, duminică, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, parlamentarul USR vorbeşte într-o postare pe pagina sa de Facebook despre decizia luată de conducerile celor două formaţiuni politice de a candida cu o listă comună la alegerile europarlamentare din acest an.

„În timpul discuţiilor şi negocierilor finale, l-am întrebat direct pe Dacian Cioloş dacă în programul de guvernare cu care se vor prezenta (sau ne vom prezenta) în faţa cetăţenilor la alegerile din 2020, PLUS va susţine includerea Roşiei Montane în UNESCO şi dacă acest lucru se va întâmpla în condiţiile în care vom câştiga alegerile. Răspunsul a fost ferm şi fără echivoc, în faţa a peste o sută de membri ai Comitetului Politic USR şi invitaţi din partid: ‘Îmi asum de acum!'”, arată Mihai Goţiu.

Senatorul USR a detaliat istoricul luptei pentru includerea Roşiei Montane în UNESCO şi modul în care acest lucru poate fi posibil în 2021, punctând faptul că demersurile recunoaşterii valorii excepţionale pentru istoria şi cultura universală a patrimoniului de la Roşia Montană au pornit în jurul anului 2010 şi au fost susţinute de specialişti din domeniu, din ţară şi străinătate, localnici şi societatea civilă.

„Includerea Roşiei Montane în UNESCO a fost una din revendicările majore ale protestatarilor din toamna anului 2013. În 2016, după ce guvernele anterioare au ignorat şi/sau blocat iniţiativa, ministrul Culturii din Guvernul Cioloş, Vlad Alexandrescu, a preluat oficial iniţiativa, care a fost continuată de ministrul Corina Şuteu. De dosar s-a ocupat direct Oana Bogdan, împreună cu reprezentanţii Institutului Naţional pentru Patrimoniu (INP), fiind depus în ianuarie 2017, în ultima zi a Guvernului Cioloş”, explică parlamentarul USR.

Mihai Goţiu susţine că recomandarea ICOMOS, organismul de experţi raportor pentru UNESCO în România, are valabilitate trei ani, adică până în 2021, iar viitorul guvern va avea posibilitatea să susţină includerea Roşiei Montane în UNESCO în vara lui 2021, fără alte demersuri suplimentare, dar şi să susţină dezvoltarea zonei pe baza valorificării patrimoniului cultural şi natural şi transformarea Roşiei Montane într-un model de dezvoltare durabilă pentru România şi Uniunea Europeană.

„Tot în timpul negocierilor, l-am întrebat (pe Dacian Cioloş, n.r.) dacă protecţia mediului este o prioritate pentru PLUS, în condiţiile în care, cel puţin din punctul meu de vedere, nu pot să-mi închipui că există politicieni care se gândesc cu adevărat la cum va arăta România peste 20, 50 sau 100 de ani fără să facă din protecţia mediului o prioritate. În faţa colegilor din USR, (Dacian Cioloş, n.r.) a afirmat că programul de mediu la care lucrează mă va face să-mi doresc să mă înscriu în PLUS. (…)”, a mai scris Mihai Goţiu.

Sâmbătă seară, forurile de conducere ale USR şi PLUS au avut, la Bucureşti, ultimele negocieri legate de încheierea unei alianţe electorale pentru participarea cu o listă comună la alegerile europarlamentare, de pe 26 mai 2019. Protocolul de colaborare a fost adoptat la finalul zilei.

Foto: Inquam Photos / Alexandru Bucsa

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

12 comentarii

  1. Am o mare problemă cu cei care promit. A promite e ușor… Sunteți răul cel mai mic și, așa cum am votat USB și USR, voi încerca să vă acord îcrederea și în viitor.

  2. Ciolos este mult defazat functional. Promite azi ce face altadata sau niciodata.

    • Hmm, si cum ar fi trebuit să sune o promisiune, daca nu pentru viitor? „Promit azi că o să fac … ieri”? Noaptea minții, Emile!

    • Parsivul Ciolos promite doar ce nu face.

    • Poți să-mi dai doua exemple de promisiuni neținute? Te rog! Cu link către textul spus de el si lipsa rezolvării in timpul/mandatul in care ar fi putut realiza acea promisiune! Daca răspunsul tău va fi corect argumentat, poate vei lumina un om! Daca nu, atunci vei fi doar un postac.

    • Ciolos minte ca o vulpe…Reforma in administratia publica, Platforma Ro100, etc, etc.

  3. Alianța 2020 USR PLUS oferă o speranță…
    România are, după părerea mea, trei urgențe mari și late:
    1) Să scape de Dragnea
    2) Să scape de PZD
    3) Să readucă Justiția la statutul de putere independenta în stat, alături de cea executivă și de cea legislativă, egală cu fiecare din acestea… Echilibrul puterilor în stat reprezintă esența Constituției…
    Pentru noua coaliție un sfat: spuneți întotdeauna adevărul verde în față, oricât ar fi de crud…
    Cum să nu fiți :să nu fiți Nicolicea, să nu fiți Rădulescu, să nu fiți Ciordache, să nu fiți Șerban Nicolae… Să-mi fie cu iertare dacă am uitat pe cineva…

  4. De ce nu in 2016? Tot promisiuni? Desigur ca nu il doare gura sa zica, mai ales ca era disperat sa intre pe lista USR, ca PLUS nu avea cum sa treaca pragul electoral.

  5. Domnule Cioloș, daca această promisiune s-a făcut sub egida ”munții noștrii aur poartă, noi umblăm din poartă-n poartă” mai bine nu-ți asuma nimic. Vino cu o alternativă viabilă pentru cei din zona respectivă, pune-o în practică să vezi dacă dă roade și după aceea să te duci la unesco. Te rog. Nu tot ce e verde e zarzavat sau invers.

  6. eu unul mi-as asuma ca romanii vor trai demn si ca voi implementa si promove standarde inalte in toata societatea. daca tot stabilesti niste tinte de ce sa te pierzi in lucruri minore, trebuie sa atingi ce e cel mai important. Eu unul as lua fic consultanti de afara ori romani care au muncit, educat si au viziunea romaniei in 50-100 ani. altfel, totul e ptr nimic. pierdem generatii intregi de copii. toti trebuie sa ne implicam, jocul de glezne nu mai este indeajuns dragilor.

  7. consilierii israelini ai lui dragnea ce zic ?

  8. Dl.Ciolos , care isi poate asuma doar o obligatie de diligenta, si-a asumat o prerogativa a UNESCO, care, in trecere fie spus, a ramas cu bugetul sensibil redus in urma retragerii USA si Israel din acest organism in anul 2017, in timp ce procesul Rosia Montana de 4,4 mld $ s-a declansat in 2018. Unul se crede regele regilor, Darius imparat in Romania si se comporte ca atare, altul se crede organism international blindat de resurse financiare si face declaratii in consecinta.Bine ca noi avem un criteriu bine stabilit in alegeri.