G4Media.ro

Damien Hirst își prezintă la Londra prima expoziţie de NFT-uri/ Artistul britanic…

sursa foto: Captură video

Damien Hirst își prezintă la Londra prima expoziţie de NFT-uri/ Artistul britanic își va arde o parte din picturi

Damien Hirst prezintă începând de vineri la Londra prima sa expoziţie de NFT-uri, reproduceri digitale care au busculat piaţa operelor de artă, iar artistul britanic va arde în cadrul acestui eveniment o parte dintre picturile sale, informează AFP.

În galeria pe care Damien Hirst o deţine în sudul Londrei, panouri înalte de peste cinci metri expun 10.000 de picturi ale celebrului artist de 57 de ani, realizate pe coli A4 sub forma unor puncte multicolore. Pe verso este menţionat titlul fiecărei lucrări: cuvinte scrise de mână, extrase din cântecele preferate ale artistului. „Dead bird”, „I can see it now”, „Spending as a millionnaire” sunt câteva dintre titluri. La etajul galeriei, şase şemineuri aşteaptă să fie utilizate.

Lucrările datează din 2016, însă abia după doi ani proiectul „The Currency” („Moneda”) a început să îmbrace forma sa actuală. Damien Hirst, unul dintre artiştii cel mai bine cotaţi din lume, a realizat atunci primul său proiect NFT.

NFT, acronim din limba engleză pentru „Non-Fungible Token” („Jeton non-fungibil”), este un obiect digital care nu poate fi substituit, fiind deci unic. În mod concret, este vorba despre un certificat de autenticitate digitală, în teorie imposibil de falsificat, înscris într-un „blockchain”, aceeaşi tehnologie pe care se bazează criptomonedele. NFT-urile au pătruns deja de câţiva ani pe piaţa obiectelor de artă.

Damien Hirst, un artist provocator, a prezentat proiectul „The Currency” în iulie 2021. Cele 10.000 de opere ale sale au fost puse în vânzare, începând de la preţul de 2.000 de dolari pentru o lucrare. Fiecăreia dintre cele 10.000 de picturi îi corespunde un NFT.

Preţurile au crescut rapid pe piaţa licitaţiilor, iar una dintre acele picturi s-a vândut cu 172.239 de dolari.

Craniul de diamant

Cumpărătorii au avut la dispoziţie, până pe 27 iulie, posibilitatea de a cumpăra acele lucrări. Ei puteau să opteze fie pentru o pictură în format fizic, fie pentru NFT-ul asociat acesteia. Mai mult de jumătate dintre ei (5.149) au decis să păstreze pictura achiziţionată, ceilalţi au preferat NFT-uri. Operele asociate acestora din urmă vor fi arse.

„Este un experiment (…) Îi forţăm pe oameni să facă o alegere”, a rezumat artistul britanic într-o înregistrare video.

Damien Hirst va aprinde el însuşi focul în şemineurile din galeria londoneză pe 11 octombrie, în cadrul Frieze Week, unul dintre cele mai mari târguri de artă contemporană din lume. El va arde doar o parte din cele 4.851 de picturi în acea zi, celelalte vor fi incendiate treptat până la finalul expoziţiei, care va rămâne deschisă până în data de 30 octombrie.

„Artiştii conceptuali din anii ’60 şi ’70 spuneau că arta nu există în obiectul artistic, ea există în spiritul celui care priveşte, iar acest proiect nu este prea diferit din acest punct de vedere. Arta nu are nevoie să existe în universul fizic, ea poate să existe şi în universul digital, iar acum, graţie tehnologiei blockchain, se întâmplă acest lucru şi pentru proprietatea asupra acestei arte”, a explicat Damien Hirst.

De când a creat în 2007 un craniu de diamant („For the love of God”), una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, artistul britanic a dezvăluit că reflectează adeseori asupra noţiunilor de bogăţie şi valoare. „Acest proiect explorează graniţele dintre artă şi monedă – când arta se schimbă şi devine o monedă şi când moneda devine artă”, a adăugat el.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Dacă nu mai ai curent te ai kk pe el de jeton.