G4Media.ro

Dan Barna a discutat despre aderarea României la Schengen cu parlamentari din…

sursa foto: Facebook/ USR

Dan Barna a discutat despre aderarea României la Schengen cu parlamentari din Austria

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi al vicepreşedintele USR Dan Barna a discutat cu o delegaţie parlamentară austriacă despre aderarea României la Spaţiul Schengen, cu accent pe refuzul profund injust exprimat de Austria la Consiliul JAI din decembrie 2022 şi pe soluţiile ce pot fi găsite pentru deblocarea situaţiei, transmite News.ro.

Cu ocazia întâlnirii bilaterale au fost reiterate argumentele pentru care România merită şi trebuie să fie parte a spaţiului Schengen, de la îndeplinirea criteriilor tehnice, fapt confirmat de experţii europeni, la datele furnizate de către Frontex, agenţia europeană pentru protecţia frontierelor, cu privire la migraţia ilegală, mai arată comunicatul de presă al USR.

„Am argumentat justeţea poziţiei României şi le-am transmis care au fost şi sunt consecinţele poziţiei cancelarului austriac de blocare a accesului României în Schengen. În contextul unei Rusii care investeşte masiv în retorica anti europeană, gestul cancelarului austriac Karl Nehammer nu a făcut decât să alimenteze masiv această retorică. Subiectul migraţiei, important pentru Austria, nu poate fi acceptat ca pretext pentru sancţionarea României pentru o responsabilitate care nu-i aparţine. Acum câteva zile am avut la Viena un dialog similar şi cu preşedintele Consiliului Naţional, Parlamentul Austriei, Wolfgang Sobotka, căruia i-am spus că locul României e în Schengen şi i-am argumentat că pentru temele de strategie electorală internă nu poate fi sacrificată solidaritatea europeană atât de necesară în aceste zile”,a afirmat Dan Barna, conform sursei citate.

Întâlnirea bilaterală a avut loc în cadrul Conferinţei interparlamentare privind politica externă şi de securitate comună şi politica de securitate şi apărare comună (PESC/PSAC), desfăşurată în Suedia în perioada 2-3 martie.

Discuţiile au fost purtate cu delegaţia parlamentară austriacă, formată din Friedrich Ofenauer (PPE/ÖVP), Ewa Ernst-Dziedzic (Verzii/EFA), Harald Troch (S&D/SPÖ) şi Eduard Köck (PPE/ÖVP).

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Discuții in van.

  2. S-a rezolvat ! De mâine servim Shengen pe pită !