G4Media.ro

Dan Barna: Bugetul României este sub o presiune foarte mare. Trebuie să…

sursa foto: Guvernul României

Dan Barna: Bugetul României este sub o presiune foarte mare. Trebuie să ne încadrăm în deficitul de 7% agreat cu Comisia Europeană

Bugetul României este sub o presiune foarte mare, în momentul de faţă, din cauza necesităţii de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană (CE), a afirmat, luni, vicepremierul Dan Barna, într-o conferinţă de presă dedicată aniversării a 10 ani de la listarea Fondului Proprietatea (FP) pe piaţa locală de capital, transmite Agerpres.

„Criza pandemică a pus o presiune foarte mare pe multe zone de economie, iar bugetul României în momentul de faţă este sub o presiune foarte mare datorită necesităţii de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană. Şi din această perspectivă, piaţa de capital poate să fie un instrument şi un partener de care avea atâta nevoie. Lucrez în aceste zile, împreună cu echipa mea şi cu colegii din Guvern, la Planul de Reconstrucţie şi Rezilienţă pe care România îl va propune Comisiei Europene. Vorbim de 30 de miliarde de euro care vor veni în piaţa din România. Din această perspectivă, pentru a ieşi din criză în momentul în care campania de vaccinare va avea succesul scontat şi vom intra într-o logică de reconstrucţie economică, rolul Bursei din Bucureşti şi al pieţei de capital în sens mai larg este unul pe care îl văd fundamental”, a spus Barna.

Potrivit acestuia, în actuala guvernare parteneriatul cu piaţa de capital reprezintă o prioritate foarte concretă.

„E nevoie ca acest Guvern să compenseze guvernarea violent anti-economie de piaţă a PSD din ultimii ani care a dat un mesaj negativ în plan internaţional, ceea ce înseamnă investitorii care se uitau la România. De-a lungul ultimilor patru ani de când sunt în politica mare am avut multe întâlniri cu investitori importanţi pe plan internaţional care îmi explicau ce oportunitate grozavă este piaţa din România, ce beneficii avem prin poziţia geografică, prin tipul de economie, mărimea ţării, prin faptul că suntem membri ai Uniunii Europene şi cum, totuşi, nu folosim aceste oportunităţi în zona pieţei de capital datorită unui fel de a vedea lucrurile rămase semnificativ în urmă. Or, această guvernare a coaliţiei actuale care conduce România vine cu un nou punct de vedere în care parteneriatul cu piaţa de capital, miza dezvoltării pieţei de capital, parteneriatul cu Bursa reprezintă o prioritate nu formală şi declarativă, ci una foarte concretă”, a declarat vicepremierul Barna.

Acesta a adăugat că atât timp cât România nu transmite de la nivelul Guvernului un mesaj de susţinere reală a pieţei de capital, perspectivele economice „rămân unele limitate sau marginale legate de o oportunitate sau alta”.

„În egală măsură, USR Plus, membrul din coaliţie pe care îl reprezint, a fost constant explicit în mesaj conform căruia toate restricţiile care blocau listarea companiilor publice la bursă ar trebui ridicate şi programul nostru de guvernare conţine această abordare şi vom face la nivelul coaliţiei şi la niveluri parlamentare paşii necesari nu doar pentru a elimina reglementarea lăsată moştenire de curând de PSD privind pachetele majoritate, dar şi pentru a avea cât mai multe companii listate pe bursă. Marele beneficiu este că singura hârtie de turnesol corectă care vorbeşte despre sănătatea şi realismul unei companii pe piaţă este piaţa de capital. Orice alte studii sau analize făcute de noi înşine pentru noi înşine care ne uităm în oglindă şi ne admirăm ce frumoşi suntem nu au niciun realism. Nicio companie importantă nu a ieşit prost în momentul în care a avut bună guvernanţă, transparenţă. Cât timp România nu transmite de la nivelul Guvernului un mesaj de susţinere reală a pieţei de capital, perspectivele rămân unele limitate sau marginale legate de o oportunitate sau alta”, a subliniat Dan Barna.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.

Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti.

FP se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit („GDR-uri”) la data de 29 aprilie 2015.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), organizează, luni, o conferinţă de presă cu ocazia a zece ani de la listarea FP pe Bursa de la Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Cred si eu, daca tineti in brate cele aproape 2 MILIOANE de bugetari privilegiati cu Salarii si Sporuri URIASE(le-ati DAT si al 13-lea Salariu in Decembrie 2020, spune Basescu!) plus Pensionarii SPECIALI, cand munesc abia vreo 4 Milioane care PRODUC Banii, amaratii din privat cu Salarii la JUMATE fata de privilegiatii vostri de la Stat, muncesc de-a binelea si FARA Sporuri, FARA Vouchere de vacanta, FARA privilegiile nenumarate ale bugetarilor vostri…
    Rusine!!

    • Felicitări! Ați pus corect problema!

    • Ce spunea actualul Premier Florin Catu in 2019 cand PNL era in opozitie:
      „Florin Cîţu: Bugetarii trebuie să muncească fără vouchere și pensii speciale.
      21.08.2019.
      Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a declarat că Salariile bugetarilor sunt DUBLE comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a precizat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale.

      „Vine momentul adevărului! În medie salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat. DUBLE! Dar comparaţia nu este corectă. Nu surprinde toate informaţiile. Bugetarii primesc tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, zile libere şi cel mai important siguranţa că indiferent de cât prost îşi fac meseria nu pot să concediaţi. Tot ce primesc în plus bugetarii este susţinut de taxe plătite de privaţi”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.

      Liberalul mai spune că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii, iar toţi românii, atât cei din ţară cât şi cei din diaspora lucrează pentru ca bugetarii să trăiască bine.

      „Este clar că bugetarii sunt PRIVILEGIATII societăţii. Fără niciun dubiu. Trebuie să avem curajul să recunoaştem TOŢI acest lucru. Restul românilor, din ţara şi din străinătate, muncesc pentru că bugetarii să trăiască bine, chiar dacă majoritatea sunt praf la locul de muncă. (Există o parte dintre bugetarii care merită fiecare leu pe care îl primesc. Ei sunt singurii care rămân în guvernarea liberală.) O DISCRIMINARE nenorocită care trebuie să dispară din societate. AJUNGE!!!”, a completat Cîţu.

      „Sunt două soluţii pentru a elimina acesta discriminare promovată şi susţinută de guvernele socialiste. Dacă bugetarii vor să-şi păstreze aceste beneficii atunci trebuie să accepte să plătească taxe mai mari pe venit decât cei din sectorul privat. Nu este o soluţie optimă. Taxele distorsionează comportamentul şi am avea alte probleme neprevăzute. Ar funcţiona doar în cazul pensiilor speciale şi al veniturilor din prezenţa în diferite consilii de administraţie- adică taxarea sinecurilor.

      Rămâne această soluţie. Bugetarii trebuie să accepte să muncească FARA vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, pensii speciale şi mai ales trebuie să accepte să fie concediaţi atunci când nu-şi fac treabă. A lucra în sectorul public nu trebuie să mai arate că un premiu. Că şi cum cel care ajunge acolo a câştigat la loterie şi este aranjat pe viaţă. Este inadmisibil să dai şpagă să lucrezi în sectorul public când economia privat importă forţă de muncă din exterior! Acest sistem bolnav şi falimentar implementat de PSD+ALDE DISPARE cu venirea liberalilor la guvernarea României!”, a explicat liberalul.

      Imediat dupa ce PNL a ajuns la guvernare, liberalul Florin Catu a uitat complet, rusine!!
      E al 2-lea AN consecutiv, An greu, cum ne abureste Fl Catu cand vine vorba depsre Cresterea Pensiilor,(ca vezi Doamne NU sunt BANI!), cand Guvernele PNListe NU se ating de PRIVILEGIILE bugetarilor!
      Rusine, o sa dispareti mai ceva ca PDL!!!

  2. Sa tipareasca BNR cateva zeci de vagoane de bancnote pe care sa le imprumute guvernului si rezolvati problema deficitului, poate se ajunge si la un excedent.
    Asa fac si SUA cu 4 trilioane USD si UE cu 2 trilioane euro

  3. Minciuni!!! Dacă era adevărat nu mai apărea un nou spor la milițieni!!!

  4. Dacă muncești la privat de vreo 20-27 de ani,poate, și ai salariul minim:ori ești tufă in meserie,alcoolist sau chiulangiu!crezi că la stat este bine!?este lux doar pentru ei și pilele lor! bătaie de joc e și la stat pentru cine muncește! ăla nu poate să își rezerve locul cu bani sau să-l înghețe,ca șmecherimea!nu vedeți că bagă bățul pentru dezbinare!?

  5. Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați !

  6. Dle Barna, puneți presiune pe liberali și rapid și rezolvați pensiilor speciale și cel puțin 500000 de trintori in guvern angajați de PSD în : agenții , firme cu capital de stat, instituții publice și locale etc… . Mare atenție dle Barna , Orban , Catu , sa nu faceți ce a făcut T Băsescu care a adus ciuma roșie la putere. Daca nu sunteți în stare , luați-va bagajele și plecați .
    Nu fiți urmașii lui Emil Constantinescu învins de servicii și de mugurel ciufulita (mare pretin la l…a3) , dar și de Traian Băsescu învins de udrea și gașca .