G4Media.ro

Dan Barna: Eu chiar cred că ar fi trebuit să avem măsuri…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Dan Barna: Eu chiar cred că ar fi trebuit să avem măsuri mult mai ferme în ceea ce înseamnă vaccinarea, în sensul de acces limitat la evenimente

Vicepremierul Dan Barna a declarat, marţi seara, că susţine orice măsură, oricât de fermă, care ar putea încuraja vaccinarea anti-COVID-19 în România, menţionând că în prezent nu există posibilitatea vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus.

„În ce priveşte vaccinarea, orice măsură, oricât de fermă este, o susţin cu toată convingerea. Adică eu chiar cred că ar fi trebuit să avem măsuri mult mai ferme în ceea ce înseamnă vaccinarea, în sensul de acces limitat la evenimente, nici măcar pe partea cu teste, ci doar pentru persoane vaccinate, tocmai pentru a încuraja vaccinarea. Pentru că, da, vorbim de perspectiva unui val 4, care vedem ca în multe ţări din lume este deja activ. Vorbim de o tulpină care răspunde la vaccin, şi asta e foarte bine, dar pentru asta trebuie să fii vaccinat. Este mult mai molipsitoare, dacă la vechile tulpini, cea originală şi cea britanică, dintr-o familie de 5, la cea originală se infectau una sau două persoane, la cea britanică erau trei, la aceasta, Delta, la această ultimă tulpină, se infectează 5 din 5. Deci, dacă îţi intră virusul în familie toată familia face COVID. Ori e foarte important dacă eşti vaccinat să nu ai simptome deloc sau foarte uşoare sau nici măcar să nu ajungi la spital, faţă de varianta în care nu eşti vaccinat şi, Doamne fereşte, poţi să ajungi la Terapie Intensivă sau într-o situaţie foarte gravă. (…) Nu există, şi o spun din păcate, posibilitatea vaccinări obligatorii, e o chestiune pe care o înţeleg şi o respect, dar măsuri ferme prin care vaccinarea să fie încurajată le susţin, pentru că e soluţia prin care putem cu toţii să ne asigurăm că nu vom ajunge din nou în situaţiile neplăcute pe care le-am trăit anul trecut”, a declarat Dan Barna, la postul B1 TV, citat de Agerpres.

Afirmaţia a fost făcută în contextul în care unele state din Europa, printre care şi Franţa, intenţionează să introducă obligativitatea vaccinării anti-COVID-19 pentru lucrătorii din domeniul sanitar.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Vaccinarea a fost maniulata de specialii societatii.

  2. Lasa asta ca nu ne intereaza opinia ta, sunt oameni care au studia ani de zile pentru a-si putea exprima o opinie pe teme de sanatate publica. Spune-ne unde sunteti cu indeplinirea promisiunilor din campanie, asta e treaba ta! Nu prea ai ce spune, stim..stim, mai sunt alegeri iar noi cei care v-am votat nu suntem ca votantii PSD-ului, v-am pus acolo ca sa munciti pentru noi, nu pentru voi.

    • Și ce ai aștepta tu de la un partid cu 15% in parlament? Dacă vreți schimbare haideți la vot ca în Moldova. Te așteptai că UDMR sau.pnl să desființeze SIIJ. Sau unul că Voiculescu sa fie lăsat să revoluționeze sistemul sanitar?! Drula face treabă bună la transporturi . Șeful de la mediu face iar treabă bună, o să vedem și cu năsui si cu Ghinea cum e. Cum să lași justiția să îți facă curățenie în PNL, păi nu lași și arăți cu degetul la Stelian, apoi in sănătate e o pâine bună de mâncat cum sa îl lași pe progresistul și securistul de Vlad să schimbe sistemul, tipa că privatizează sănătatea și ei se.duc la private și în afara. In primul rand norodul nu e pregătit de schimbare că altfel ar ieși la vot că în Moldova. Stăm cu gura căscată la intoxicările din media aservita și înghițim pe nemestecate! Soarta, Ghinion! Cum zicea întâiul

    • Băi Gică, spui numai tâmpenii! Cine mă să revoluționeze sistemul de sănătate, Voiculescu? ONG-isti de pe Facebook? Nu revoluționezi mă un sistem de sănătate schimbând poza de pe Facebook după ce ard oameni în spitale. Voiculescu a reușit să se umple de penibil în scurtul mandat pe care l-a avut, ăsta a fost ministrul 0, la fel ca Ghinea. Pai ce să revoluționezi cu Ghinea? La garda de mediu e jale, importăm tone de deșeuri, în fiecare săptămână avem cate un incendiu de mase plastice, ard firmele deșeuri fără nicio jena și tu spui că la mediu se mișcă lucrurile în bine? Pe bune?!?! Iarăși, Năsui, 0 barat, Stelian, 0 barat. Tu nu înțelegi că oameni precum Ghinea, Voiculescu, Năsui, Bulai, Clotilde, Fritz, ne-au arătat că se poate și mai rau decat PSD și PNL? Cu o floare (Drulă), nu se face primăvară. USR+ nu a produs nimic, dat absolut nimic decat dezamăgire.

  3. Ma mir ca nu permiteți accesul la secția de votare decit pentru vaccinați, doar asa mai intra usere in parlament.

  4. Eu chiar cred ca esti un hot, tu cu neamul tau de la sibiu! Faci sibiul de rusine prin furtul securistic din bani europeni!

    Eu chiar cred ca nevasta-ta ia niste bani nemeritati de la petrom si vhiar cred ca a fost pusa acolo pe pile securiste!

    Familie de securisti tradatori de neam si infatuati!
    Eu chiar.cred ca trebuia sa ajungeti la.puscarie!

  5. V-am votat de fiecare data, dar nu pot sa inteleg cum nu m-am prins ce sunteti sau poate cum si cand ati luat curba asa de brusc spre stanga.
    In fine, va urez drum bun spre socialism si multa bafta la alegerile viitoare, ca o sa aveti nevoie.

  6. Indiferent ce aberatie emite un userist, hop promovam margica… Daca G4 o gace gratis chiar sunt dusi….Mai Barna, Ministerul Sanatatii nu e condus de un userist?….daca era vreun pnlist intelegeam….dar asa? …. Se supara VV si te executa….il suna pe Ghinea si scoate scheletul din fisetul de la MFE..

  7. Aș vrea de la tine care e i den tit atea de g e gem n? Dacă ți f. ut be b el uș ul sau bebe lu șa a a fi c io l oș ka mul țu mită? F!?. M. m de o rd în ar U m u E ieeeeeee

  8. Aș vrea de la tine care e i den tit atea de g e gem n? Dacă ți f. ut be b el uș ul sau bebe lu șa a a fi c io l oș ka mul țu mită? F!?. M. m de o rd în ar U m u E ieeeeeee dacă te prind te bat la cour până îți pui pampersul

    • Ați rupt lanțul și ați scăpat? V- a dat drumul stăpânul?

  9. Or di naru le dacă ne întâlnim pe mâna mea în ar ma tă nu speli decât W? c-uri t oat ă ar ma ta ta nu până la Pen sie ci până la e xe cu tare cu toa tă fam ilia ta po liti c ă

  10. Organiatorii de evenimente sunt in colaps nerusinatule de Barna, guvernul nu a oferit nicio compensare ptr ca a inchis un an si jumatate sectorul cultural de evenimente si festivaluri, trebuie sa-i dam in judecate urgent!!

  11. Traducere: „Guvernul nu a șantajat suficient populația.”

  12. Omul tastatura is da cu parerea si din parerea lui iese ca este un neomarxist tampit.
    Plusere mai prinde parlamaent cand putin o sa fie mumificat si expus langa lenin.

  13. Ce escroc!
    Uitati-va la declaratiile lui anterioare, numai „vesti bune” cu relaxari, cu concerte, cu „a fost greu dar o sa fie bine”…
    Era o veselie generalizata pe subiect, marca Zombilica!!
    In nici o declaratie Dan Barna NU a avertizat ca exista riscuri uriase privind numarul mic al celor vaccinati… prea mic, Romania e azi PENULTIMA in UE, cu numai 30% din populatie vaccinata…
    Doar Bulgaria e sub noi, cu 17%…
    Majoritatea țărilor europene au vaccinat între 60 și 90% din populația adultă cel puțin cu prima doză.

  14. Cand ii dai lui Barna microfonul USR-ul mai scade cate un procent.

  15. Barna, știi ce înseamnă 3% ? Scorul pe care îl veți avea voi la viitoarele alegeri. Cât despre medicină și vaccinuri… Go to Macronie !

  16. Părerea lui.
    Dar ținând cont de capacitatea statului roman de a gestiona diverse crize, de faptul ca și fără vaccinare numărul de infectați a scăzut etc, o asemenea măsură nu se impune.