G4Media.ro

Dan Barna, în comuna Dobroești, după ce primarul PSD a refuzat să…

Dan Barna, în comuna Dobroești, după ce primarul PSD a refuzat să anuleze protocolul încheiat cu orașul chinez Nantong, în urma scandalului pe tema secțiilor de poliție chineze: „Să-l treziți pe primar la realitate, dle Ciolacu, și să anuleze acest protocol al rușinii”

Deputatul USR, Dan Barna, a fost sâmbătă prezent în comuna Dobroești (situată foarte aproape de București), pentru a semnala faptul că primarul PSD, Condu Valentin, refuză să anuleze protocolul de cooperare cu orașul chinez Nantong dar și să facă public conținutul acestui document, în ciuda demersului consilierilor locali ai USR.

Reprezentanții USR atrag atenția că demersul lor e cât se poate de justificat în contextul acuzațiilor că cea mai mare dictatură a lumii, respectiv statul chinez, are infiltrate secții de poliție pe teritoriul României.

„Lipsa transparenței naște monștri. Faptul că în momentul de față România este pe o listă a rușinii, că o autoritate locală a încheiat un protocol cu China, care sugerează că o dictatură ar putea să facă ordine polițienească într-un stat democratic, este un lucru de neacceptat. Iar faptul că, prin lipsă de transparență, acest primar PSD nu doar că nu a decis imediat anularea acestui protocol, ci refuză să îl facă public și refuză să discute acest subiect în Consiliul Local ne face în mod explicit de rușine”, declară Dan Barna.

Consilierii USR au depus un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru revocarea acordului cu Nantong, dar primarul Valentin Condu (PSD) ar fi refuzat să pună hotărârea pe ordinea de zi.

Deputatul USR a făcut un apel la președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, să intervină în această situație.

„Pare greu de crezut, când avem un război la granița de est, cum o comună mică precum Dobroești care în 20 de ani n-a atras niciun fond european să devină subiect de politica internațională. Sigur, am văzut și pozițiile MAI și MAE pe tema secțiilor secrete de poliție ale Chinei, însă nu s-a făcut niciun demers pentru ca acest protocol să fie făcut public, să dispară orice suspiciune privind colaborarea dintre poliția orașului Nantong și poliția Dobroești. Să-l treziți, dle Ciolacu, la realitate pe primarul comunei și să anulați această rușine”, a comentat Dan Barna.

Demersul USR vine în contextul scandalului internațional legat de secțiile de poliție chinezești, comuna Dobroești find menționată în lista localităților care găzduiesc astfel de secții de poliție clandestine. Edilii din Dobroești au încheiat în ultimii ani o serie de acorduri cu orașul Nantong, între care și un protocol de cooperare între Poliția Locală Dobroești și Poliția Nantong.

„În ciuda solicitărilor repetate făcute de consilierii USR și de presă, primarul PSD a refuzat să facă publice informații legate de protocoalele comerciale, culturale, dar și de cele de la nivel de poliție semnate cu autoritățile din Nantong. Asta poate aduce grave prejudicii de imagine țării noastre”, spune Dumitru Văduva, vicepreședinte USR Ilfov, care a precizat că Dobroești este localitatea din România cu cea mai mare comunitate de cetățeni chinezi din țară, fiind zona în care funcționează două complexe comerciale ale acestei comunități.

Deși a avut 5 mandate la conducerea comunei, primarul PSD nu a reușit să atragă deloc fonduri europene pentru modernizarea acesteia.

„Avem la conducerea comunei un primar PSD condamnat penal, care ar face mai bine să modernizeze comuna cu fonduri europene, nu să se ocupe cu acest tip de protocoale. Este la al cincilea mandat, dar în 20 de ani nu a reușit să atragă niciun leu din bani europeni. Protocolul semnat cu poliția din China ne pune pe harta neagră a Europei. Am propus Consilului Local un proiect de hotărâre pentru anularea acestuia. Ținem la apropierea de UE, nu de valorile promovate de acest tip de protocoale”, a declarat Ștefan Cojanu, consilier local USR Dobroești.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Traiasca cenzura G4.