Dan Barna la Antena 3. A greșit sau nu?
Liderul USR, Dan Barna, a mers, marți seara, la Antena 3, pentru a participa la interviul unu-la-unu cu Mihai Gâdea. Formatul este rezervat de obicei liderilor politici importanți și le oferă ocazia să-și expună pe larg ideile fără a fi bruiați de alți invitați sau de lătrăii casei.
Complet dezinhibat și articulat în răspunsuri, Barna a avut o prestație excelentă. Nimic din aroganța marelui câștigător, nici urmă de ranchiună față de televiziunea care până mai ieri nu i-a scos pe reprezentanții USR-PLUS din securiști, soroșiști, haștagrezist, drogați, partidul SRI-ului, sclavii multinaționalelor, uneltele străinilor, trădătorii care vorbesc România de rău la Bruxelles etc.
Valul de invective a dispărut ca prin farmec. Gâdea l-a tratat civilizat, adresându-i întrebările corecte, legitime, formultate excesiv de amabil și politicos. Antena 3 l-a tratat cu aceeași deferență conjuncturală, perfect oportunistă, pe care le-a arătat-o tuturor politicienilor care câștigă alegeri. Barna a stat pe scaunul pe care până mai ieri era coafat, pomădat și lăudat Liviu Dragnea.
După emisiune, mulți l-au criticat pe liderul USR că a validat prin prezența sa o televiziune imundă, nefrecventabilă, care ar trebui boicotată. Simpla prezență la Antena 3 a generat critici aspre și reacții de dezamăgire, pe motiv că Barna se dovedește prin acest compromis un politician ieftin la fel ca mulți alții.
Susținătorii săi au văzut însă în studioul Antenei 3 o strategie isteață prin care Alianța USR PLUS împinge mesajul unui public altfel greu de accesat. Admiratorii domnului Barna au văzut chiar mai mult în interviul acordat lui Gâdea: un act de curaj, o îmblânzire necesară a monstrului mediatic care a terorizat o țară întreagă ani de zile.
Din punctul meu de vedere, lucrurile stau în felul următor. Dan Voiculescu a înțeles imediat după alegeri că nu PNL, ci USR – PLUS este marele câștigător al alegerilor și că a pariat până acum pe un cal mort. După condamnarea lui Dragnea, PSD a devenit istorie.
Prin urmare, Voiculescu s-a reorientat rapid și a ținut să anunțe pe blog schimbarea de macaz, devenită ordin intern la Antena 3: ”Votul de duminică, 26 mai 2019, marchează finalul unei epoci. Prezența masivă la vot, sensul opțiunilor exprimate, redesenarea raportului de forte și un anumit entuziasm al schimbării pot constitui începutul unei noi etape. La 29 de ani de la primele alegeri libere de după Revoluție, românii par să-și fi modificat radical preferințele și aspirațiile.
De la particularitățile votului politic la consumul de new-media și relevanța predominantă a rețelelor de socializare pentru publicul activ, totul demonstrează că tranziția spre un nou model social a început deja. Cine nu se va adapta noilor realități, va dispărea în irelevant”.
Or, domnul Voiculescu vrea să conteze mai departe, să joace. Nu vrea să ajungă irelevant. Prin urmare, eliberați rapid studioul pentru domnul Barna! Să vină drogații, soroșiștii, securiștii, sclavii multinaționalelor, uneltele străinilor, trădătorii care vorbesc România de rău la Bruxelles! Dacă ei sunt puternicii zilei, cu ei defilăm! Lor le oferim pe tavă ceea ce nici un politician n-a fost în stare să refuze: o oglindă care-i face mai frumoși și mai deștepți decât sunt în realitate.
Dan Barna este și el om. Vrea să-i fie recunoscute meritele, să-l vadă o țară întreagă într-un moment de glorie, să culeagă roadele victoriei și el, nu doar Dacian Cioloș. Voiculescu a știut mereu că vanitatea politicienilor este mai puternică decât rațiunea, că oricât i-ar înjura, oricât de tare i-ar tăvăli în noroi, în ziua în care le va așterne covorul roșu peste mocirlă se vor repezi să calce pe el, convinși că acesta este drumul scurt către putere.
Voiculescu mai știe că, așa cum PSD s-a folosit ani de zile de armele sale mediatice, de mercenarii și lătrăii lui, la fel cum președintele Klaus Iohannis a criticat ANAF-ul la începutul mandatului pentru exces de zel când au încercat să-i evacueze din sediu, sperând într-un tratament preferențial, la fel cum liberalii au cultivat mereu bune relații cu Antena 3, nici USR și PLUS nu vor rezista tentației de a se folosi de portavocea pusă deocamdată gratis în mâinile lor.
Exact acesta este mecanismul perfid prin care răul se perpetuează, se bucură la nesfârșit de validare și se va întoarce, garantat, într-o bună zi și împotriva domnului Barna.
Zero câștig politic pentru USR PLUS, maxim profit pentru Voiculescu&Gadea.
O întrebare, în loc de final. Fără penali în funcții publice. Bun, dacă acesta este marele obiectiv, crezul tău politic, de ce mergi acasă la penalul Voiculescu, la avocații penalilor, în templul borfașilor? De ce-i faci mai importanți decât sunt, la numai două zile după ce România a votat masiv în primul rând împotriva lor?
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
315 comentarii