Dan Barna: „Legea Romexpo” nu poate fi susținută. Statul român trebuie să-și administreze activele, astfel încât acestea să producă resurse
Liderul USR PLUS, Dan Barna, a declarat, luni, că legea prin care se oferă gratuit Camerei de Comerț și Industrie o suprafață de 46 de hectare de teren de la Romexpo pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar nu poate fi susținută, iar statul român trebuie să-și schimbe politica de a oferi imobile gratuit și să își administreze activele, astfel încât acestea să producă resurse, inclusiv pentru sistemul de pensii.
„Este o practică învechită a statului român și mereu reluată, de a avea anumite active – imobile sau terenuri – acordate cu titlu de folosință gratuită sau conseciune diverselor instituții, organizații și după niște ani de zile oferirea în mod gratuit a acestor active. În momentul de față, când tema importantă pentru România este cum facem reforma pensiilor, cum realizăm un fond prin care să reușim să generăm resursele economice prin care să echilibrăm și să facem sustenabil sistemul de pensii, actuala inițiativă din Parlament prin care vorbim de oferirea cu titlu gratuit a unui imobil în nordul Bucureștiului, la Romexpo, pentru o sumă de 3-4 sute de milioane, fără niciun fel de licitație, la prețul doar de listă este o inițiativă care nu poate fi susținută”, a afirmat Dan Barna, după ședința conducerii USR PLUS.
Barna a precizat că acest subiect a fost dezbătut de larg în ședința USR PLUS.
„Ideea că statul român își oferă cu titlu gratuit în mod repetat imobile către instituții de cult, către diverse instituții, în loc să le folosim spre exemplu într-un astfel fond care să genereze resurse pentru sistemul de pensii este una pe care nu o susținem și poziția USR PLUS e una foarte clară: statul român trebuie să-și administreze activele, astfel încât acestea să producă resurse care să poată fi folosite pentru bunăstarea cetățenilor, respectiv pensii și alte cheltuieli publice necesare statului”, a subliniat Dan Barna.
Pe 31 martie, preşedintele Klaus Iohannis a retrimis spre reexaminare, Parlamentului actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România 335/2007.
Legea prevede transmiterea cu titlu gratuit în proprietatea Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a terenurilor proprietate privată a statului aflate, până la data intrării în vigoare a legii, în folosinţa gratuită a CCIR şi care nu sunt revendicate.
Prin acest act normativ adoptat de Parlament o suprafaţă de teren de 46 hectare de la Romexpo trece din proprietatea statului în cea a Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii