G4Media.ro

Dan Barna: Persoanele care au avut COVID-19, dar nu au anunțat DSP,…

sursa foto: Facebook/ Dan Barna

Dan Barna: Persoanele care au avut COVID-19, dar nu au anunțat DSP, trebuie să prezinte un test negativ pentru a participa la evenimente / Despre întoarcerea tuturor elevilor la școală: Eu cred că momentul e potrivit, dar aștept să văd punctul de vedere al specialiștilor

Vicepremierul Dan Barna a explicat, luni seara, în ce condiții se va putea participa la evenimente culturale și pe stadioane, pe baza noilor decizii adoptate de Guvern, precizând că persoanele care au avut COVID-19, dar nu au anunțat Direcția de Sănătate Publică pentru a avea o dovadă că au trecut prin boală, trebuie să prezinte un test negativ.

Dan Barna a spus că sunt situații în care, în aceeași familie, unele persoane au anunțat autoritățile sanitare, în timp ce altele nu au mai făcut acest lucru, deși aveau teste pozitive.

„Acele persoane trebuie să vină cu un test. Doar „pe cuvântul meu că am avut” nu e suficient”, a spus Dan Barna la Digi 24.

Purtarea măștii va fi obligatorie la aceste evenimente, organizate la 50% din capacitate, la care participă doar persoane vaccinate, care au teste negative sau au dovada că au trecut prin boală.

„Ideea cu renunțarea completă la mască este una dintre ultimele restricții care vor fi ridicate”, a spus Barna.

Orice astfel de eveniment va fi organizat doar cu aviz de la Ministerul Sănătății și de la CNSU.

Barna a explicat că sunt mai multe variante de verificare a participanților. De exemplu, Ministerul Culturii are un acord cu STS pentru acces la baza de date, iar verificarea se va face pe baza de CNP, prin scanarea cărții de identitate.

Întrebat dacă nu e prea devreme să revină elevii la școală, atunci când rata de incidență scade sub 1 la mie, cât timp profesorii nu s-au vaccinat într-un număr mare, Dan Barna a spus că tocmai de accea mesajul central al autorităților este axat pe susținerea vaccinării și că decizia va fi luată de specialiști.

„Eu cred că momentul e potrivit, dar aștepr să văd punctul de vedere al specialiștilor (…) Din punctul meu de vedere, lucrurile merg într-o direcție bună și cred că se poate mrge spre asta”, a spus Barna.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că guvernul a adoptat luni o hotărâre de guvern pentru prelungirea cu o lună a stării de alertă începând cu 13 mai. Hotărârea prevede și relaxarea unor restricții existente acum:

– e permisă circulația persoanelor de religie musulmană în data de 13 mai, în intervalul orar 2-5 dimineața, pentru celebrarea Ramadanului

– e eliminată restricția privind participarea la procesiuni religioase. Se vor putea organiza procesiuni și pelerinaje religioase, cu respectarea măsurilor de protecția și distanțare

– competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății

– organizarea în cinematografe, concerte și evenimente cu peste 50% din capacitatea spațiului, doar ca evenimente test/pilot, cu aprobare și aviz de la CNSU, Ministerul Sănătății. Pot participa ca spectatori persoanele vaccinate, cele care au trecut de boala Covid (între 15 și 90 zile după infectare), cele care au un test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore sau un test antigen certificat negativ nu mai vechi de 24 de ore

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. poate ne pisham pe ele de evenimente…sa vedem ce mai faceti atunci, cnad nu va intra banii in pushculita…oricum, vad ca Barna seamana din ce e in ce mai tare cu Orban si restul gashtii de penalisti

    • Oare ce va faceti voi peste un an cand nu va mai da nimeni atentie?!
      Cel mai probabil va veti intoarce la vietile voastre triste pe care le aveati inainte de pandemie.
      Sunteti cei mai bucurosi in contextul actual ca mai gasiti cate un amarat sa puna botul la aberatiile care le debitati si sa va bage in seama.

  2. Propuneti va rog sa se scoata carantinarea copiilor mici care se intorc in tara din zona galbena. Toata Europa e galbena pt ca noi facem teste putine. Scoateti carantina pt copiii mai mici de 8-10 ani sa putem merge in strainatate. Noi parintii suntem vaccinati dar nu ne ajuta prea mult daca copiii se carantineaza.

    • Las ca va stiu eu! Ati fi in stare sa va vaccinati si copiii cu seruri experimentale numai sa puteti pleca in vacanta

  3. adica daca iti aduc un test negativ si zic sa mor eu ca am avut covd anu trecut se pune ? 🙂

  4. Se pricepe Iliuta si la epidemiologie! O fi supt de la „Vladut”!

  5. @ Dan Barna
    Stimate domnule Barna,
    Eu am avut Covid 19, testat, dar nu mai am anticorpi.
    Sotia mea a avut Covid 19, netestata, dar are anticorpi.
    In aceasta situatie cred (am spus cred) ca eu reprezint un pericol mai mare neavand anticorpi fata de sotia mea care are anticorpi. Sotia mea face parte din grupul romanilor care detin anticorpi la fel ca si cei vaccinati.
    Totusi conform celor spuse de dvs eu pot participa la evenimente insa sotia mea nu, pentru ca nu detine un certificat.
    Oare nu sunt mai importanti anticorpii decat certificatul de testare care arata starea cuiva la un moment dat din istorie ?
    De ce este important vaccinul? Nu pentru ca produce anticorpi ? Sau nu conteaza anticorpii ci doar certificatul de vaccinare ?

    • @ Dan Barna
      Revin cu o precizare ; sotia mea nu a luat covid 19 de la mine si nici nu stie cand a avut. Asadar nu s-a testat. Pur si simplu la 4 luni dupa ce am avut eu covid si mi-am testat anticorpii a avut curiozitatea sa-si faca si ea un test de anticorpi. (sars cov 2 antispike).
      Cred ca masurile ar trebui luate pentru a opri raspandirea virusului iar indicatorul cel mai important ca cineva reprezinta un pericol mai mic de raspandire este detinerea de anticorpi. As dori sa specific ca nu sunt specialist totusi este logic ca anticorpii sunt vizati atunci cand ne vaccinam, de aceea ii consider importanti.

    • Stimate E, gresiti. Ca si domnul Barna.
      Imunitatea nu sta numai in anticorpi, cei care au avut boala au imunitate pe termen lung (pina acum putem spune sigur ca mai mult de un an), scaderea anticorpilor e un lucru normal, natural.
      Dupa disparitia anticorpilor imunitatea e asigurata de celulele T si B.
      Dupa cum ati avut ocazia sa observati (si n-ati facut-o) nu sint multi reinfectati (documentat, nu pe pareri si impresii) in anul si mai bine care trecu de cind a inceput circul.

    • @amicu
      Posibil sa aveti dreptate, nu sunt specialist. In acest caz ma bucur ca atat eu cat si sotia mea suntem imuni si nu constituim un pericol pentru ceilalti.

  6. Ce dracu nu intelegeti , vaccinul este important mai putin boala, politicienii sunt doar niste paiețe care iau mirosul banilor, in cazul de fata banii sunt la pharma.